Leta Popescu, îți mulțumesc că ai acceptat acest interviu! Ești un regizor tânăr, cunoscut, cu spectacole în toată țara. Iar momentul e cu atât mai special cu cât urmează să ai lansarea primei cărți de dramaturgie: "In(corect) și Vrabia. Două texte dramatice" (ed.Cheiron, București, 2024). Practic vorbind, este debutul tău ca dramaturg. Partener la această apariție este și UNITER.

Uite cum s-au potrivit lucrurile. Tocmai te contactasem să îți propun un interviu orientat mai mult spre partea de dramaturgie, de text, și, iată, așa am aflat de debutul tău. Să vorbim despre teatru!

Din start mi-ai spus ceva ce m-a făcut să vreau să știu mai multe: faptul că te consideri autoare de spectacole. Am cerut detalii, dar mi-ai spus să citesc în prefața cărții. Într-adevăr, acolo Oana Borș, prefațatoarea cărții, vorbește foarte clar despre această diferență. O s-o citez: "Dacă ar fi să facem profilul dramaturgului de azi, două ar fi fațetele lui caracterizante. Autorul singuratic, cel care rămâne închis în laboratorul său – opera lui va fi întotdeauna una virgină, nepervertită de asocieri. Riscul? Să își găsească cu/mai greu interes pentru a fi montată. Pe de altă parte, există dramaturgul parte a unui laborator de creație colectivă, lucrând pentru un anume spectacol, pe o temă dată, permanent în dialog cu regizorul sau cu întreaga echipă – și extind această categorie și către regizorii-dramaturgi, cei care își gândesc textul pentru propria creație scenică."

Facem parte din "categorii" diferite de autori de texte dramatice. Eu mă regăsesc mai mult în prima, tu, cu siguranță, aparții celeilalte. Ești un regizor-dramaturg, care lucrează în echipă, alături de echipă. Asta va face cu atât mai interesant dialogul nostru.

Andrei Velea: Leta, mi-au plăcut mult gândurile tale din deschiderea cărții, adresarea ta către cititor. Sinceră, directă, straight from the heart. Faci acolo o afirmație care mi-a atras atenția: "Ce vei citi aici e textul chel. [...] Mă despart de regie și te las pe tine să pui lumini, să umpli goluri, să plasez actori. În laptopul meu, textele sunt scenarii de spectacole". Ca să înțelegi mirarea mea la citirea acestor rânduri, ține cont, te rog, că eu sunt autor de "texte chele", poezie, proză. Și nu vorbesc peiorativ sau malițios aici.

Leta, se pierde un text atunci când e citit pe hârtie și nu e spectacol pe scenă? Eu, ca cititor, îmi imaginez personajele și spectacolul atunci când citesc o piesă. E o pierdere sau un câștig aici?

Leta Popescu: Pentru un text scris pentru scenă e o pierdere să nu-și atingă scopul. Pentru textul de teatru care duce mai spre literatură (vezi Camil Petrescu), aș zice că e o pierdere să fie pus în scenă. Nu pentru că e prost, ci pentru că are alt scop, e un teatru de idei. Iar ideile se citesc în tihnă. Lași cartea jos, îți notezi ceva, mai bei o cafea, mai revii. Eu prefer textul de scenă și îl citesc cu minte de regizor, gândindu-mă cum aș putea să servesc ideilor din spatele textului. Sunt, cum s-ar zice o scenocentristă: piesa de teatru e pentru scenă. Dar nu trebuie să fim atât de categorici. Se poate orice și există multe pe lumea asta. Așa cum există spectacole de teatru în care textele sunt literatură: proză, poezie, eseu (vezi Afrim), așa poate exista și există teatru care poate fi și citit și pus în scenă (vezi Vîrîpaev). Grosso modo, lumea care are chef să citească citește orice, dar nu teatru. Sigur, există și oameni ciudați pe lumea asta, ca tine, dar nu e un fenomen: cititorul de literatură, secția teatru. Tu nu preferi să inviți oamenii la spectacol decât să le vinzi un volum de teatru? Crezi că e mai bogat "textul chel" decât cum l-ar pune un regizor în scenă? Se poate și asta. Un regizor prost poate strica ușor un text bun la lectură.

Andrei Velea: Mă bântuie un gând de când am început să cunosc mai bine lumea teatrului. Nu am experiența ta, departe de mine gândul ăsta. Dar plutește o întrebare în mințile și în sufletele multora din teatru: cât mai este literatură în teatru? Sau nu cumva teatrul a devenit foarte tehnic și mai apropiat de film, să spun așa, și mai puțin de genurile literare, proză, poezie sau eseu? Eu simt că vorbirea din teatrul actual e prea dezgolită de podoabele literaturii. Desigur, un contraexemplu sunt textele lui Elise Wilk. Am citit acolo pagini care au suficientă poezie și pentru un poet! Vorbește liber despre felul în care simți tu această dezbatere atât de vie azi.

Leta Popescu: E discuție lungă aici, dar nu cred că trebuie să ne lansăm în teorii. Sau vrei să ne lansăm în asta? De când lumea și pământul se discută despre "teatru ca literatură" vs. "teatru pentru scenă". Se împarte lumea în două, unii zic că e sau ar trebui să fie literatură, alții zic că nu există piesă fără spectacol și că nu e literatură. La școală am învățat că se cheamă textocentriști și scenocentriști.

Dar eu cred că tu mă întrebi dacă un text bun de teatru e bun și literar vorbind. E posibil să ai dreptate. Un text bun, cred eu, nu înseamnă doar să aibă o poveste, un scenariu antrenant, personaje bine conturate și replică bună cotidiană. Și asta poate însemna un text bun, dar există texte bune care, da, sunt mai lucrate și pe zona de "literatură", dacă vrei. Nu știu să răspund în general, se scrie și bine și rău în România, dar eu cred că se scrie mult și prost. Eu nu mă încadrez la scriitori deci am scăpat de etichete. Când scriu, țin la lucrurile "literare", dar nu mi le propun din start. Adică nu există această opțiune: "ia să mă apuc să scriu un text (mai) literar". Sunt cât de cât atentă la cuvânt, la alăturarea cuvintelor, la aliterații, la metafore, personificări, hiperbole și ce alte procedee literare sau figuri de stil mai există. Uite un exemplu de aliterație la care țin mult din (IN)CORECT: Și piedica scârțâia asurzitor pe asfalt, și noi strigam "ăștiaaa-s!"

Nu știu dacă are valoare literară, dar dacă actorul greșește sau improvizează pe bucata asta fac foarte urât. La fel de urât ca un poet căruia îi citește un actor greșit textele.

Andrei Velea: Leta, felicitări pentru spectacolul "Vrabia"! Iar asta o spun în primul și în primul rând ca de la gălățean la gălățean. Spectacolul a fost nominalizat la Gala Premiilor UNITER 2023 la categoria "Cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută". Dar cel mai important lucru e că ai reușit să faci un spectacol despre orașul natal în care să se regăsească atât de mulți gălățeni. La "Vrabia", sala e încă plină! E un text în care se regăsesc și note personale, experiențe din viața ta. Cum gestionezi distincția dintre planul literar și cel personal? Este propria biografie cea mai bună sursă de inspirație pentru tine?

Leta Popescu:Mulțumesc, mă bucur că ți-a priit spectacolul și mă bucur că gălățenii au asemenea plăceri. E o întrebare cu un răspuns complicat. Nu am știut niciodată să răspund la ea și de obicei o evit. Dar de dragul tău o să încerc. Nu aș zice că biografia în sine e cea mai bună sursă de inspirație, ci sertarele mele emoționale sunt ceva ce folosesc în spectacole. "Biografia emoțiilor", dacă vrei. Sigur, în Vrabia e o proporție considerabilă de biografie concretă în sensul în care personajul principal EMAcenumeurât stă în cartierul în care stau și eu, are doi părinți și un frate. În (IN)CORECT e aceeași familie Popovici, iar fratele Ramonei e gay. Acolo aveam nevoie de conflict pe partea asta. Prin urmare folosesc relația mea cu frate-miu din viața reală ca bagaj emoțional, nu biografic. Frate-miu nu e nici gay și nici nu stă în Galați cum stă Anton, fratele Emei ș.a.m.d. Faptul că ficționalizez bucăți din biografia mea îmi și dă o libertate mult mai mare, pot chiar să îndrept lucrurile (ca în psihodramă), iar plăcerea mea cea mai mare este să exagerez TOT. Asta mă bucură cel mai mult la auto-ficțiune, că pot să îngroș lucrurile, că le pot pune în scenă așa cum am simțit, nu așa cum au fost de fapt. Viața mea e destul de banală. Dacă aș pune-o în scenă, n-ar cumpăra nimeni bilet.

Andrei Velea: În "In(corect)" ai, la un moment dat, un pasaj foarte provocator din punct de vedere artistic. Actorii care interpretează diferitele personaje încep să dialogheze între ei dincolo de propriile personaje, ca de la actor la actor. Undeva în subsol spui "În varianta de spectacol, cei doi actori sunt căsătoriți în viața reală. Într-o altă posibilă montare se pot folosi relații reale din viața cotidiană a actorilor, amestecate cu personajele. Se poate improviza și rescrie scena, funcția ei fiind una de descompunere până la absurd a teatralității". Te rog să dezvolți această idee. Până unde putem merge în teatrul de azi, din punctul tău de vedere, cu această tehnică de "descompunere a teatralității". Chiar "până la absurd"?

Leta Popescu: Da, putem merge până la absurd și înapoi la pătrat, după ce i-am vizitat pe Ionescu și Pirandello (inspirație pentru scena de care povestești). Putem să facem ce vrem noi pe lumea asta, un întreg spectacol doar cu litera B rostită de 3 actori în saci de dormit, care să dureze 8 ore, în care spectatorii stau acoperiți cu pânze de păianjen făcute din absorbante pline cu ultimul sânge menstrual colectat de la femeile ieșite la menopauză, și își scriu numele pe bilețele, și cineva care nu are voie să bea apă, întreabă constant la un microfon securist cine e x, cine e y. Acesta a fost un dicteu automat.

Andrei Velea: După "Vrabia" și "Bujor", piese montate la teatrul "Fani Tardini" din Galați, circulă zvonurile că pregătești ceva nou aici. Noi te așteptăm și cu lansarea cărții de dramaturgie! Nu mă întreba de când nu s-a mai lansat o carte de teatru în Galați, că nu țin minte... Nu-mi amintesc să fi participat la o lansare a unei cărți de teatru, dar poate că mă înșală memoria. Noi te așteptăm cu drag și cu interes, atât ca regizor, cât și ca dramaturg. Ne poți destăinui câteva lucruri despre ceea urmează să montezi la Galați în curând?

Leta Popescu: Să știi că mai există gălățeni care au scris teatru, am senzația că au și volume, poate chiar lansate în Galați, dar nu bag mâna în foc. E vorba de Victor Cilincă (care a plecat dintre noi), e vorba și de Petre Barbu, care stă chiar în Țiglina IV, vizavi de EMAcenumeurât; de Radu Popescu, care are un teatru independent în București și cred că mai sunt. Toți am fost la un moment dat pe aceste liste Uniter pentru texte, deci uite, poate poți dezvolta ceva și de aici. Revenind: da, după "Vrabia" și "Bujor" urmează un fel de altă "Vrabie". Poate că știi, poate că nu, eu fac parte dintr-un proiect mai mare al teatrului, se numește "Proiect 9 – teatru contemporan", și ăsta e contractul, să facem 3 spectacole în cei 3 ani de proiect, acești noi 3 regizori, eu, Cristian Ban și Adi Iclenzan. Zic că fac un fel de "Vrabie" pentru că, fiind ultimul spectacol din proiect, aș vrea să fie unul în oglindă cu primul, tot un spectacol de echipă (17 oameni în distribuție) iar de data aceasta va fi despre lumea rurală și dispariția ei, cu nostalgie, cântece, plânsete, muci și câteva porții de râsete.

Andrei Velea: Leta, mult succes cu lansarea cărții! Cunosc mai bine situația poeziei sau a prozei, dar nu pot să nu remarc – și teatrul trece printr-o perioadă frumoasă. Ești unul dintre oamenii talentați, implicați cu pasiune în această efervescență. Remarc numai câte teatre și inițiative private apar. E un moment cu multe căutări, cu ambiguitățile lui, dar care e cu adevărat conectat la lumea de azi.

Leta Popescu: Multă baftă și ție, Andrei! Spor la scris, la atelierele pe care le susții și la tot ce mai faci că te știu destul de activ. M-am bucurat enorm să aud că există în Galați, undeva la o mansardă, într-o librărie, un PERFORMANCE pe textele tale. Abia aștept să particip și eu! Observ și eu că Galațiul e din ce în ce mai dinamic și mai vizibil cultural și nu pot decât să mă bucur. Mulțumesc pentru interviu! Să ne vedem cu bine.