Mi-am propus ca anul acesta să citesc mai multă literatură română contemporană. Și totuși, lectura unui volum de poezie îmi trezește mici neliniști, pentru că solicită mai multă răbdare, calm interior, iar uneori implică o recitire. Chiar și o a doua. Poeziile sunt esențe, așadar ratarea sensului lor pândește la fiecare pas.

Amar lin, volum de poezie semnat de Florin Spătaru, surprinde prin imagini vii și nu are nimic din ermetismul peste care mă temeam că am să dau. Versurile sale au adesea rimă interioară, fac trimiteri la scene domestice, citadine sau din natură, și emană un anumit spirit ludic, ceea ce face ca apropierea cititorului să vină firesc și să nu treacă prin sincope pe parcursul lecturii. În plus, cartea conține mai multe ilustrații realizate de autor, de fapt extensii ale stărilor transmise prin versuri.

Acest volum de poezie nu este primul pentru Florin Spătaru și întotdeauna m-a intrigat trecerea de la proză la poem sau viceversa. Prozele sale sunt conduse cu forță și maturitate, poeziile, în schimb, lasă senzația dulce-amăruie unei căutări constante, a unei incertitudini, a unei angoase. Am rezonat cu această latură a autorului și nu am putut încheia lectura cărții până nu am recitit fragmentul care a stăruit cel mai mult în mintea mea:

"doar noaptea târziu

îmi pipăi fiecare pliu

îmi permit să mă-ntind

mă surprind clevetind

desfac paragrafe întortocheate

mă lupt cu oameni tolăniți peste moarte

îmi scot țepii din spate și mă scufund în carte"

Florin Spătaru, Amar lin, Eikon, 2023