Unul dintre subiectele la modă astăzi, atât în cercurile de literați cât și în cele ale oamenilor cu înclinații tehnice, este cel legat de posibilitatea inteligenței artificiale de a produce literatură. Vorbim despre texte valide literar, nu despre unele care să schițeze o poveste cu un minim de coerență, în general, pentru că așa ceva este probat că AI-ul deja știe să facă. La ora actuală, în arta grafică lucrările generate de AI sunt folosite în diverse domenii, cum ar fi generarea de coperte de carte, punând astfel artiștii grafici într-o situație dificilă, deci e normal să ne întrebăm cât va mai dura până când vom cumpăra romane scrise de AI, la temă, și le vom citi la fel de implicați emoțional cum o facem acum când citim autori recunoscuți.

Va veni cândva acest moment? Este el aproape? Personal, eu găsesc această problemă ca fiind secundară, o alta mi se pare mult mai apăsătoare și mai direct legată de raportarea omului la artă.

Cred că în ziua de astăzi toată lumea știe ce este un NPC. Pentru cazul în care cineva care nu a suferit jocurile toată viața lui a ajuns în fața acestui articol, voi explica, totuși, că un NPC este un personaj care nu poate fi controlat de niciunul dintre jucători, ci doar de calculator. Sau de "Game master", în cazul jocurilor de tip "Dungeons and Dragons", dar în acest articol ne von referi stric la NPC-urile controlate de calculator, pentru că discutăm despre inteligența umană versus cea artificială.

Ei bine, aceste "Non-Player Characters", pentru că de acolo vine acronimul, au evoluat foarte mult în ultimii ani, devenind astăzi destul de complexe, însă cu câțiva ani în urmă – să zicem zece – ele erau emblematice pentru stupiditatea de care dădeau dovadă, comportându-se repetitiv și schimbându-și "starea de spirit" de la o secundă la alta, ca rezultat al unei simple acțiuni a jucătorului. Interpretau aceeași secvență comportamentală de câte ori primeau ceva, chiar dacă asta se întâmpla și de câteva zeci de ori într-un minut, își recitau cu același entuziasm frazele și când le-o cereai a o suta oară, ajungea să tragi sabia din teacă și apoi s-o pui la loc pentru ca ele să se repeadă la tine cu spume la gură, pentru ca-n secunda următoare să se oprească și să-și vadă fericite de drum.

Vi le amintiți, nu-i așa? Cam tot în acest fel se comportă și animăluțele virtuale de genului "My talking Tom".

Ei, vă vine să credeți că a apărut recent pe Tik-tok o nouă specie de strâmbător în fața camerei, numită "NPC Streamer"? Ce credeți că face acest cetățean? Nu e influencer, nu e vlogger, nu face review-uri, ci doar... Da, ați ghicit: o face pe NPC-ul! Adică, oricât de stupid ar părea, reacționează repetitiv la o serie predefinită de stimuli virtuali. Mulțumește cu același gest mașinal de câte ori primește recompense, se preface că-l doare dacă e lovit, se face că mănâncă atunci când primește diferite mâncăruri virtuale și așa mai departe.

Dacă în cazul acestui nefericit de imitator motivația e una financiară, pentru că, nu-i așa? dacă vrei să vezi o fată torcând ca mâța când o mângâi virtual, trebuie să dai bani reali pe fiecare mângâiere, întrebarea la care nu găsesc răspuns este: de ce ai vrea tu, ca privitor, să plătești pe cineva ca să se prostească? Să spună: "Ooo, yum-yum-yum!" și să se facă că mușcă din ceva, atunci când tu apeși pe-o iconiță cu o prăjitură, cheltuind astfel câțiva cenți? Dacă ar fi fost vorba despre vreun fetiș sexual, poate aș fi înțeles, însă nu e vorba despre așa ceva – sau dacă e, e ceva atât de abscons încât trece în derizoriu. Nu e ceva derivat din videochat, e pură imbecilitate. Plătită de unii cu bani, monetizată de alții cu sacrificiul propriei demnități.

Nu ați văzut așa cea? Dați o căutare pe Google după "NPC Streamer" și vă urez "vizionare plăcută!"

Îmi amintesc bancul cu cercetătorul care le făcea cu ochiul la pești, teoretizând că ființele superioare le pot influența comportamental pe cele inferioare. În acel banc, polițistul (hei, eu doar reproduc bancul, nu îmi exprim vreo părere personală legată de respectiva profesie) lăsat de cercetător să continue să facă cu ochiul lângă acvariu ajunge să dea el din buze fără rost, imitând peștii. Ei bine, se pare că lumea reală e încă și mai tâmpită de atât!

Și în final, revenind la literatura scrisă de AI... Vreau să spun că nu mă tem atât de literatura scrisă de AI, cât de răspunsul nostru, al oamenilor, când o vom primi. Mă tem că acel răspuns va fi: "Ooo, yum-yum-yum!" Poate că, dându-și seama de futilitatea actului, AI-ul nu se va chinui să scrie ceva de valoare pentru noi. Și astfel va fi rezolvată problema de la care am pornit.