Vegetalul reprezintă în proza scriitoarei Doina Ruști un agent al imaginației care activează resorturile mecanismelor epice și pregătește atmosfera narativă pentru infiltrațiile magicului în miezul poveștii, mai precis în sâmburele de realism, îmbinare ce redă operelor sale o aură de stranietate și autenticitate. Realitatea senzorială devine transpusă în cromatica plantelor ce alcătuiesc un univers de mătase vegetală, se amestecă cu pasta epică, densă, a acțiunii și potențează misterul din spatele firului narativ. Natura e doar cadrul de desfășurare a acțiunii, cu multiple semnificații, însoțește metaforic personajele, permite alchimia caracterelor literare, permițând permutări sau transmigrații către o formă de viață incipientă, vegetală.

Un mod distinct de înțelegere a cadrului vegetal în relație cu lumea personajelor este surprins în romanul Homeric, unde Pădurea Cotroceni devine o graniță între real și imaginar, putând fi privită ca un labirint în care se produc marile transformări, generează metamorfoze prin apelul la un univers magic, creat de plante misterioase cu puteri supranaturale, ce pot oferi nemurirea.

Senzorialitatea limbajului fascinează prin valoarea acordată acelui spațiu al detaliului, unde imaginile vizuale abundă în descrieri ale mediului vegetal și conduc cititorul către descoperirea miracolului ce sălășluiește în densitatea pădurii. Prozatoarea creează o lume care se hrănește și crește din seva vegetală, urmează un ritm al naturii ce impune respectarea unei etici morale, altfel "spinii" destinali îi vor străpunge pe cei ce se opun. Mitologia botanică devine, de asemenea, o sursă valoroasă în acest demers și oferă o imagine convingătoare a acelei lumi posibile, aflată la hotarul dintre iluzie și realitate.

Prezența naturii în paginile romanului Homeric are rolul de a amplifica realismul magic, dar oferă și o garanție poveștii, mai exact iubirile frivole, impetuoase, crimele tăinuite, geloziile duse la extrem, personajele fermecătoare, cele posedate de duhuri rele, toate își au refugiul în adâncul labirintului tenebros pe care nimeni nu îl poate descifra, fără să apeleze la magie și farmece, adică să facă parte din el.

Se pot desprinde, urmărind îndeaproape descrierile amănunțite ale plantelor, trimiteri la semnificațiile pe care cromatica verdelui le-a avut de-a lungul timpului în istoria literaturii, dar și a omenirii. Într-una din cărțile sale dedicate semnificației culorilor, Michel Pastoureau amintește că verdele este asociat cu pădurea, iar aceasta reprezintă "întotdeauna locul neliniștitor și misterios al întâlnirilor ciudate și al metamorfozelor temporare. Oamenii vin aici pentru a fugi de societate, pentru a-l căuta pe Dumnezeu sau pe diavol, pentru a-și reîmprospăta puterile, a se schimba, a intra în legătură cu ființele și forțele naturii". Satisfacția lecturii romanului Homeric vine tocmai din această atmosfera pe care o emană, pe parcursul întregii acțiuni, universul vegetal al Pădurii Cotroceni, de unde nu lipsesc zâne, vrăjitoare, forțe malefice, ființe magice, zone mlăștinoase primejdioase, toate trecând acel portal dintre lumea reală și cea imaginară și tulburând existența prozaică ce plutește în jurul orașului. Acest univers este liantul dintre trecut, prezent și viitor, aducând personajele împreună prin miturile și credințele care se înfiripă în jurul unei plante speciale, ce dictează firul epic al romanului: "sângele-dracului".

Într-o notă personală, pot remarca puncte comune între romanul Homeric și nuvela fantastică La țigănci de Mircea Eliade, mai ales în ceea ce privește pădurea ca labirint și loc încărcat de magie, unde se produc transformări și rupturi de nivel. Necesitatea unui astfel de spațiu ambiguu, marcat de iluzii, se intuiește din evoluția interioară a personajelor, prin racordarea lor la o entitate superioară, care îi determină să devină sceptici, lăsându-se purtați de forța misterului. Încă de la primele pagini, opera Doinei Ruști mi-a readus în memorie ultimele cuvinte ale nuvelei: Așa începe. Ca într-un vis... , ghidând firul epic, în baza unui principiu al mecanismelor narative, prin imaginarul sensibil al vegetalului și al miracolului, unde visul și realitatea se împletesc și te poartă, fără oprire, spre destinația finală, adică întâlnirea cu fantasticul.