Se apropia de grădina dintre blocuri, ca în fiecare an. Un ritual intim de întâmpinare a florilor. Le privea tulpinile si frunzele care țâșneau hotărâte din pământ. Urmărea cu privirea cele trei petale care curgeau, leneșe și grațioase, spre pământ. Apoi, în adierea caldă a primăverii, se întreba ce comoară păzesc celelalte trei petale, care se ridicau, fragile și timide, în vârful tulpinii. Își strecura nasul printre ele, dar tot ce găsea era un parfum. O aromă care exista doar o lună pe an, între acele trei petale. Un amestec cald, de pământ, violete, lemn, nectar... dar cumva aerate, ca și cum totul ar fi fost clătit de ploaie. Își imagina că așa mirosea râul din care beau apă îngerii păzitori, obosiți să mai aibă grijă de oameni...

-Iris, hai mai repede! Avem atâtea de făcut până ajungem acasă!

Fetița, tresărind, se depărtă de florile al căror nume îl purta. Le mai inspiră o dată parfumul și se pregătea să plece spre mama ei, când se opri. În spatele grădinii, printre iriși, se ridicau tufe de spini. Țepi mari și ascuțiți apăsau florile delicate și le spintecau petalele în fâșii. La un nou strigăt al mamei, întoarse spatele acelei scene dezolante și plecă.

În primăverile care au urmat trecea pe lângă grădini cu iriși, dar nu se mai oprea să îi salute. Se grăbea la școală, la liceu, la ieșiri cu prietenii, la viața de student. Când îi vedea, doar zâmbea, ca la o amintire dragă din copilărie. Uitase că din ei își beau apa îngerii obosiți... Totul decurgea la fel, până într-o dimineață, când, ridicându-se din pat, cearșaful se trăgea după ea. Se agățase într-un spin. Un mic spin care îi creștea din piept. Șocată, îl rupse, în urma lui curgând un strop de sânge. Dar lucrurile se înrăutățeau în fiecare zi. Tot mai mulți spini îi creșteau pe trup. Ea continua să-i rupă, sângerând, dar deveneau tot mai groși și ascuțiți. Nu trecuse mult până când observaseră și cei din jur. Părinții se înțepau de spini căzuți pe podea. "Cum se poate? Ce fel de floare am crescut noi?". Prietenii se răneau la fiecare atingere. "Tu, atât de delicată... Cum să ai așa spini?". Ea continua să-i rupă și ei continuau să crească. Până într-o dimineață, când păruseră că s-au oprit.

Îi rupsese și își bandajase rănile, ca în fiecare dimineață, dar în acea zi nu dădeau semne că ar mai crește. Se bucurase de o zi liniștită, după foarte mult timp. Se lăsase purtată într-o îmbrățișare de care îi era dor. Pieptul peste care simțea că se topește și brațele care o strângeau și o mângâiau în același timp o făceau să uite de toate câte se întâmplaseră. Pentru câteva clipe, tot ceea ce conta erau acea căldură, respirație și bătaie a inimii, care se simțea atât de aproape de inima ei. Dar, când se desprinse, văzuse că piepturile lor erau pline de sânge. Din trupul ei crescuseră între timp spini atât de mari încât îi sfârtecară și lui trupul. Speriată, îl privea, cu trupul însângerat, cu ochii nedumeriți. Se întoarse cu spatele și începu să fugă. Să se îndepărteze, să uite, să nu mai rănească...

Fugind, ajunsese pe un câmp și se trânti în iarbă. Lacrimile și sângele îi curgeau peste flori, iar spinii, continuând să crească, se încolăceau și se înfingeau în pământ, ca niște rădăcini. Cu ochii încețoșați, vedea animale sălbatice cum se apropiau și îi lingeau rănile. În depărtare se auzeau tunete, iar pe față simțea deja stropi de ploaie. Curând, o ploaie grea și deasă o acoperea. A închis ochii și a simțit, pentru prima oară, cum spinii îi pulsau.

-Mami, uite, ți-am cules o floare!

Soarele începuse să îi încălzească fața. Vântul adia plăcut și aducea cu el o aromă liniștitoare, cunoscută... Simțea cum trupul de copil se urcase pe ea, și deschise ochii.

Fetița, zâmbind, îi întindea o tulpină de iris. Același parfum, al apei din care beau îngerii... de bucurie. Acum știa că ei nu obosesc niciodată. Își lipise obrazul de al fetiței și se minuna de acea atingere catifelată, de parcă mica ființă era creată din petale și pene. De parcă nu se dezvoltase, încă, un schelet în interior... Din spate, simțea cum o cuprind două brate, și un piept lipindu-se de ea, blând și protector. Învățase, între timp, cum să crească din ea, în loc de spini, petale.