Vreau să pot ieși din capul meu și să-mi confirm

că lumea încă există dincolo de acest nivel suspendat;

țin în mâini obiecte fără importanță

le strâng ca și cum ar avea o greutate morală

ca și cum ar putea ancora realitatea

într-un loc unde nu se prăbușește

în mine se întâmplă ceva violent

nu mă văd&nu mă aud

mă simt în fiecare undă trasată de palpitații

în tranșeele unui oraș distrus

am un reflex de a nu rămâne singură

în fața necunoscutului

rostesc lucruri care ar trebuie să mă protejeze

dar știu că nu putem negocia cu întâmplarea

seara mă adun în același loc, lângă tine

nu există timp nici pentru frică nici pentru salvare

doar un spațiu gol în care tot ce am ținut în viață

va rămâne fără noi

*

Fiecare ușă închisă e un vecin care nu știe

că poți plânge câte-o noapte întreagă

că devii un obiect ușor de mutilat în mâna iubirii

fiecare apel deviat e un părinte care nu ți-a putut

mângâia obrazul înroșit de palme

și inima mestecată de un sistem care te dorește utilă

nu pot ține lumea altcuiva pe picioare cu prețul propriei micșorări

îți voi dicta un nou set de reguli pe care-l vom respecta împreună

îmi vei ține un discurs despre rolul femeii în intimitate

și glasul meu o să spargă orice notă autoritară

așa cum protestele au rupt granițele rigide ale patriarhatului

fără supunere și fără politețea grațioasă a femeilor

decente

fiecare ușă deschisă e un teren minat peste care

pășim încălțate cu tocuri

*

Patriarhatul a renunțat la discursuri rigide

și s-a infiltrat în gesturi mici, în glume,

în sfaturi date pe holuri înguste

în felul în care ți se spune să fii atentă,

dar nu ți se spune de cine să te ferești

mamele noastre au ieșit dintr-un sistem

în care tăcerea era o monedă stabilă

și ne-au crescut cu aceeași economie internă

ne-au învățat să nu consumăm prea multă mâncare

să nu cerem mai mult decât ni se oferă

să fim recunoscătoare pentru orice formă de blândețe

reclamele despre libertate sunt lipite

peste tencuiala crăpată a orașelor

ca niște plasturi colorați peste o rană necurățată

merg pe lângă ele cu sacoșe grele, cu spatele drept,

cu reflexul unei eleganțe reciclate

ca și cum aș fi învățat prea bine consecințele

nesupunerii mele în trecut

libertatea mea e un produs pe raft,

înțeleg că pot deveni oricine

cât timp am un devotament silențios

mă uit la mâinile mele și văd în ele degetele bunicii

care frământau aluatul cu o furie transformată

în strategia unei supraviețuiri genetice

propria mea prudență e doar o continuitate

și-mi doresc să urlu

mamele noastre ne privesc din poze cu buze strânse,

rezistența înseamnă să lași o urmă pe unde ai trecut.