Face ce face și pe la ora prânzului deschide ușa de la mansarda Arhivelor Naționale, strecurându-se, nevăzută, într-o încăpere în care n-a mai intrat nimeni. Dacă vrei să deschizi ușa aia e imposibil, pare bătută în cuie. Puțini știu că de-acolo se văd grădinile cu salate vrăjite ale ursului din poveste.

Zenob

Ce eveniment din luna noiembrie (indiferent de an) îți vine imediat în minte, ca fiind de top?

Noiembrie e, în mintea mea, o lună destul de cenușie, care se cam pierde fără semne distinctive în șirul celorlalte luni. Dacă mă întrebai de o lună de vară, aș fi avut multe de spus… În fine, când zic noiembrie mă gândesc întâi și întâi la târgul de carte Gaudeamus, care, în general, se organiza cam pe la sfârșitul lui noiembrie. Mai precis, la vremurile bune ale târgului, cele dinainte de pandemie, cu lume multă, lansări zgomotoase, întâlniri cu oameni pe care nu-i mai văzusem de anul trecut și inevitabila sacoșă plină cu cărți, fiindcă de la niciun târg din lumea asta – și mai ales de la unul de carte – nu se face să pleci cu mâna goală. Uneori, din patru în patru ani, târgul se suprapunea cu câte o campanie electorală, iar atunci toată tărășenia devenea de-a dreptul amuzantă, fiindcă aveai ocazia să zărești printre standurile de carte privirile confuze ale unor politicieni, flancați de gărzile lor de corp la fel de confuze, veniți la vânătoare de voturi, deși, altfel, nu prea obișnuiesc să calce în locuri aglomerate și, mai mult, înțesate de cărți.

În ce film/roman te duce luna noiembrie?

Într-un film de Woody Allen (care, apropo, e născut în noiembrie). Aproape toate filmele lui Woody Allen au ceva din spiritul bizar – gri, zgribulit, dar totuși nu cu totul lipsit de promisiunea unor întorsături neașteptate de situație – pe care eu personal îl asociez cu luna noiembrie.

Numește 1-2 evenimente pe care le aștepți în noiembrie.

Am aflat că anul acesta Gaudeamus se va ține la începutul lui decembrie, așa că nu aștept decât plăcerile furtive ale soarelui de noiembrie, în zilele în care va binevoi să se arate și, eventual, satisfacerea unei mici ciudățenii personale, pe care luna noiembrie mi-o permite cel mai mult : ador să ies seara de la teatru sau de la vreo lansare de carte și să bântui prin Bucureștiul încețoșat imaginându-mi că sunt Sherlock Holmes și că am o misiune importantă.

Descrie o piesă de vestimentație potrivită pentru noiembrie

După ce ți-am mărturisit mai sus, e limpede că pelerina neagră, din stofă englezească, lungă până la pământ, cu gluga trasă bine peste frunte. Sau, dacă nu există glugă, atunci măcar o bască ecosez.

Ce carte aștepți în noiembrie?

Sper că vor apărea multe, cel puțin aici, dat fiind că se pregătește un târg de carte. Eu, însă, am aflat că undeva, la Paris, o editură se pregătește să publice biografia Aurorei Cornu, scrisă, firește, de un francez. Pe aceea o aștept cel mai mult.

Ce personalitate (actor, scriitor, politician etc) ai invita la un vin, într-o seară de noiembrie?

Politicieni, nu cred că aș invita. L-aș putea, invita, în schimb, pe Florin Piersic, fiindcă vorbește mult și nu pare a simți nevoia să-i dai replica, ceea ce mie îmi place foarte mult la interlocutorii mei: îmi permite să mă uit pe fereastra cârciumii, să observ trecătorii și să visez cu ochii deschiși la poveștile lor misterioase.

O amintire personală dintr-un noiembrie...?

Să știi că e tot de la un târg de carte. Nu-mi mai amintesc anul, cred că e de când candida Klaus Iohannis pentru al doilea mandat. Atunci ne-am intersectat pe holul târgului. Vorba vine că ne-am intersectat, de fapt, el trecea prin mulțime împărțind zâmbete și saluturi, iar eu stăteam la o masă și mâncam o salată. În mod curios și neașteptat, omul s-a uitat direct la mine și m-a salutat, însă eu – care aveam gura plină și tocmai scăpasem un fir de salată pe bluza cu care eram îmbrăcată – mă aflam în imposibilitatea absolută de a-i răspunde în vreun fel. Așa că i-am întors doar o privire absentă, fără expresie, așa cum (nu) te uiți în general pe stradă când treci pe lângă o scenă jenantă, care însă nu te privește. După aceea m-am gândit că e totuși deprimant să fii politician în campanie electorală și să ai parte de alegători hămesiți, care tocmai și-au pus meniul zilei pe piept. Mi-a părut rău pentru el, dar m-am bucurat pentru mine: orice s-ar spune, mai ales la târgurile de carte, e mult mai vesel să fii alegător decât candidat. În plus, salata era bună.