Geamurile de termopan mi se par o găselniță teribilă. Stau lungit în pat sau încordat la masa de scris și privesc afară. Dacă geamul este închis nu mă ajunge nimic, nici frigul, nici mirosul ploii, nici zbuciumul copacilor biciuiți de vânt. În sfârșit, nici lumina nu mă ajunge pe de-a-ntregul; deslușesc niște umbre care par a fi copaci, o țesătură fină, vag străvezie, care ar putea fi ploaie și un tumult ciudat aducând cumva, într-un fel, cu freamătul vieții. Mă înspăimântă calitatea ermetică a geamurilor de termopan, năzuința lor diavolescă spre o închidere perfectă, de pe urma căreia să pricep că la o simplă rotire de mâner mi-aș putea etanșa existența. Nimic nu intră, nimic nu iese. Ce mișelie! Vai, cumplită neliniște aceea pe care ți-o strecoară în suflet ideea că s-a inventat un mijloc atât de banal și de la îndemână care-ți permite să te închizi față de un afară viu, fecund, copleșitor spre un înăuntru steril și amorf. Nu e deloc îmbucurător, și cu atât mai puțin liniștitor, gândul unei rupturi atât de ferme ivită în dormitor, în sufragerie sau în bibliotecă.

Fiecare termopan este o astfel de ruptură, o formă de-a frânge viața și de a o împărți în bucăți tot mai precise, tot mai clare și mai nocive. Aceste ferestre nu sunt montate doar în cadrul pereților ci ajung să fie integrate în cadrul intim al ființei noastre. Lemnul sensibil și sticla imperfectă, prost lucrată de multe ori, dau o fereastră mult mai bună și mai cinstită, mult mai pe măsura omului tocmai prin aceea că au permeabilitatea lor organică care favorizează viața continuă, curgătoare, adevărată. Omul însuși este o fereastră imperfectă prin care viața intră și iese cu tot vălmășagul ei de senzații, de impresii și de trăiri.

"Dacă n-ai mai simți niciodată lumina și căldura soarelui?", m-a întrebat cineva. Aș suferi cumplit, desigur, dar tot ar fi prea târziu pentru a mă prăbuși complet pentru că oriunde m-aș afla, sub orice lumină artificială aș umbla, aș avea mereu cu mine măcar ideea soarelui, a cerului, a ploii și a vântului, adică mi-ar rămâne, formulată iremediabil într-un colt al ființei, fraza libertății.