De vorbă cu Victoria Baltag

Florin Spătaru: Pe lângă activitatea artistică, ai și proiecte antreprenoriale. Cum se împacă cele două ?

Victoria Baltag: Tot ceea ce fac este creativitate, artă, pasiune și muncă la modul serios. Fie că este vorba de o cercetare academica, un film de lung-metraj, un produs de uz casnic sau de consum. Cele două lumi sunt de fapt aceeași lume întrucât vorbim despre creativitate.

FS: Care este arta ta poetică ? Vrei să intervii în materialul filmat, vrei ca el să se deruleze liber ?

VB: Cinematografia conține cred mai puțin de 20% artă. Industria filmului este tehnologie, matematică, geografie, fizica, chimie, management, resurse umane, marketing, PR, și câte și mai câte. Până și la o pictură vorbim de ceva mai mult decât artă pur și simplu. Avem acolo chimia culorilor, textura fizică, suportul tehnic folosit și așa mai departe. Ideea este să fim suficient de creativi încât să putem îmbina arta cu știința, acesta este secretul. Creația artistică este tocmai însumarea celor două aspecte. Cât despre arta poetica a filmelor mele, cred ca sunt încă la nivelul de a învăța (de fapt, în această industrie înveți în fiecare zi, fiindcă în fiecare zi se descoperă noi echipamente sau tehnici de filmare). Dacă până acum vorbeam de 2 D sau 3 D, acum a apărut camera ce filmează la 180 de grade. Dacă animația era o procedură extrem de migăloasă și lungă, acum avem AI care ne ajută în acest sens. Dacă până acum montajul și colorizarea se făceau manual, scenă cu scenă, acum avem AI care pot face toate acestea foarte bine. Și da, intervii mereu, fără doar și poate, în tot ceea ce se numește material filmat.

FS: Unul dintre scopurile artei e și să sfârșească anumite practici, idei, contexte. Să înțelegem foarte bine ce s-a întâmplat cu siguranță ne-ar ajuta să nu mai repetăm ororile. Cât de eficientă poate fi arta în schimb ? În cinema se vorbește de cele mai multe ori de efectul invers, de efectul Columbine. Tineri care văd în filme orori și le repetă.

VB: Filmul este o unealtă foarte bună care poate merge în ambele direcții. Să ne amintim că în perioada imediată celor doua Războaie Mondiale, filmele erau folosite, la nivel aproape global, ca propagandă, deci da, filmul poate influența mintea umană. Important este să fim capabili să discernem, să fim sănătoși mintal și să trecem de faza analfabetismului funcțional (adică să vedem sau să citim ceva și să nu înțelegem nimic). Un film care arata orori (precum filmele de groază sau cele care relatează istoria nefericită a umanității) nu transmite sub nicio formă că privitorul trebuie să facă aidoma, ci face apel la capacitatea noastră cognitivă în ceea ce privește latura artistică și învățare. Filmul poate hiperboliza un moment real pentru a atrage atenția asupra unui mesaj, așadar, filmul nu este copia unei realități, ci un act artistic ce are origini care pot porni din realitate.

FS: Când te-ai documentat pentru Experimentul Pitești ai intervievat și o mulțime de oameni. Care dintre povești te-a impresionat cel mai mult ?

VB: Toate. Găsesc poate impropriu să aleg care dintre acele istorisiri dureroase este mai impresionantă...La fiecare interviu am luat aminte la condiția umana, la fenomenul de dezumanizare, la conceptul de umanitate. Îți vine să crezi că pe aceeași stradă locuiau doi tineri, prieteni din copilărie, foarte apropiați, ca frații... unul a devenit victima și unul torționar la Pitești? Îți vine să crezi că viața i-a făcut să fie ambii eliberați la un moment dat și că s-au revăzut? Este o istorisire năucitoare pe care o voi detalia în cartea pe care am de gând să o scriu.

FS: Ai cercetat și alte programe de spălare a minții din lagărul comunist ? Mă gândesc la metodele Stasi și la toate epurările sovietice.

VB: În etapa de dezvoltare a acestui proiect de film am descoperit ca sunt multe alte experimente de dezumanizare, că mintea umană este foarte ’’creativă’’ în ceea ce privește tortura. Cu toate acestea, pentru filmul meu, am folosit doar ceea ce s-a întâmplat la Pitești fiindcă este un film despre experimentul de la Pitești.

FS: Pe lângă o comemorare a victimelor comunismului cum crezi că am putea evita repetarea unor asemenea orori.

VB: Tot ceea ce știu este că avem nevoie să investim neobosit în educație, pentru mine, aceasta este salvarea. Apoi sănătatea mintală este extraordinar de importantă.

FS: Tortura și controlul prin forță sunt tipice pentru dictaturi. Am crede că toate ororile sunt suficiente pentru a nu mai repeta aceste modele și totuși există suficiente țări la nivel global care optează pentru dictatură ca formă de organizare. Cum îți explici acest fenomen ?

VB: Cred că un psihiatru sau un politolog ar putea explica mai bine. Ce pot să spun eu este că aceste metode de conducere s-au întâmplat fiindcă s-a permis, adică s-a crezut că este mai bine așa.

FS: Ai povestit cum o mulțime de oameni s-au oferit să te ajute în a documenta perioada reeducării comuniste din închisori. Au perceput ei acest ajutor ca pe o exorcizare, ca pe o cicatrizare ?

VB: Traumele, în orice forma a lor, se transmit până la a șaptea generație. Mulți dintre acești oameni, aflați la a doua generație, nu și-au găsit dreptatea nici astăzi. Mi-au mulțumit că am făcut filmul, a însemnat enorm pentru ei, dar de vindecare/cicatrizare, nu cred că poate fi vorba doar cu un act artistic. Acești oameni au nevoie de mult mai mult.

FS: În mijlocul fiecărei furtuni există și puncte de lumină. Ai găsit asemenea puncte în munca la filmul Experimentul Pitești ?

VB: Da. Faptul că am avut șansa să cunosc o multitudine de oameni deosebiți. Faptul că am lucrat cu o echipă tânără, devotată și pasionată și că în prezent avem o familie mare a acestui proiect de suflet. Faptul că am crescut cu toții, prin munca la acest lung-metraj, că ne-am transformat în oameni mai buni.

FS: Tot anul trecut ai regizat și documentarul "Titus Munteanu – O viață în televiziune". Cum ai ajuns la acest subiect ?

VB: Am avut onoarea să îl cunosc personal pe marele realizator de televiziune și fiindcă nimeni nu i-a dedicat un documentar, am ales să fac eu acest film. Și acolo este o muncă ce se întinde pe mulți ani...eu am filmat cu dumnealui un interviu în 2003, interviu care stă la baza documentarului meu. În 2017 am decis să fac documentarul și până în 2023 am tot lucrat. Au fost și acolo o serie de inconveniențe: greutatea cu care am făcut rost de material de arhivă, lipsa pecuniară (este de asemenea un proiect independent, fără susținere financiară). Cel mai important este ca filmul a ieșit și că privitorii pot vedea cum s-a creat Televiziunea Română, pot cunoaște nume mari ale divertismentului românesc (Toma Caragiu, Tamara Buciuceanu, Stela Popescu, Dem Rădulescu), și pot înțelege cum s-a dezvoltat muzica românească.

FS: Ce subiecte de film pregătești pe viitor ?

VB: Reproducerea filmului pierdut al lui Benjamin Fondane, român plecat la Paris pe jos ca să devină regizor.