Delia Owens, Acolo unde cântă racii, trad. de Bogdan Perdivară, ediția a III-a, București, Pandora Publishing, 2022

Delia Owens, zoologă, naturalistă și autoare a numeroase cărți de știință, își face debutul în literatură cu romanul piramidal Acolo unde cântă racii (2018), intrat rapid în topul internațional al celor mai bine vândute titluri din 2019. Narațiunea capătă consistență în jurul unei feminități care ni se devoalează în straturi și în reciprocitate cu schimbările ecosistemului din care provine. Kya Clark, protagonista cărții, supraviețuiește și se maturizează "de una singură" (Owens, p. 422) în pustietatea unei mlaștini de pe coasta Carolinei de Nord, din apropierea localității imaginare Barkley Cove, după ce familia i se destramă din cauza violenței domestice. Astfel că membrii familiei (mama și copiii) se află permanent într-o poziție de vulnerabilitate față de prezența paternă, tulburată de alcoolism și patima jocurilor de noroc.

Instalația narativă se întinde pe o perioadă destul de vastă, începând din anul 1969 (punct temporal care coincide cu găsirea cadavrului lui Chase Andrews lângă foișorul de foc) și continuând retrospectiv cu anii de formare a Kyei. Asemenea copiilor arhetip crescuți în sălbăticie ai literaturii universale (de la Robinson Crusoe, Tarzan din neamul maimuțelor al lui Edgar Rice Burroughs, sau Mowgli din Cartea Junglei, până la rescrierea modelului în cheie postmodernă, aparținând unor Michel Tournier - Vineri sau Limburile Pacificului, William Golding - Împăratul muștelor sau J.M. Coetzee - Foe), Kya este abandonată la vârsta de șase ani, în 1952, în sălașul din baltă, înconjurat de păduri de stejari, desișuri, buruieni și apă sărată. Copilăria și adolescența îi sunt marcate de o perioadă istorică importantă în guvernarea Carolinei de Nord (și a altor state americane sudice/ de frontieră). Până în anii ’60, acestea au fost conduse după sistemul de caste rasiale "Jim Crow", în urma căruia au fost instituționalizate rasismul și opresiunile sociale. Acest reziduu al vechilor mentalități coloniale/ imperialiste potențează o formă de dominație internă, a cărei victimă este și Kya, deși persoană albă, dar considerată diferită doar pentru că împrejurările sociale și familiale au constrâns-o să nu se conformeze standardelor comunitare.

În momentul în care protagonista este respinsă de societate și părăsită de familie, iar singurătatea devine tot mai cuprinzătoare, începe să încorporeze iubirea non-umană, a viețuitoarelor și elementelor naturii ale cărei fragmente încântătoare i le descoperă și prezervă. Acest spațiu al luminii [balta] îi oferă locuință, hrană, educație, protecție și alinare, o păzește și îi păstrează secretele, "peste tot pe unde umbla, întinderea mlaștinii îi purta de grijă. Și apoi, în cele din urmă, într-un moment nedeslușit, durerea din inimă fu absorbită precum apa în nisip. Tot acolo era, dar în adânc. Kya își lăsă palma pe pământul ud, care scotea aburi ca de răsuflare, iar mlaștina îi deveni mamă." (Owens, p. 48). În vreme ce oamenii (din sat sau din împrejurimi) obiectifică balta, Kya o vivifică. Singurătatea o întărește, iar excluderea îi oferă șansa să se conecteze cu natura, să-i simtă pulsul vieții și să creeze, asemenea lui Robinson Crusoe, o nouă lume în sălbăticie, pe care o domesticește. Meleagul-mamă mustește de viață în lipsa oamenilor: păsări sălbatice și tot soiul de crustacee, animale și făpturi care trăiesc în acest climat sudic.

Al doilea plan narativ (mai dens în partea a doua a cărții, "Mocirla"), cu iz gotic și narat intermitent, nu face altceva decât să prezinte elementul surpriză care îi sporește cărții succesul comercial: căutarea unor probe încriminatoare în vederea elucidării împrejurărilor care i-au determinat moartea unuia dintre cei mai cunoscuți și înstăriți băieți din localitate, Chase Andrews. Kya ajunge să fie acuzată de omor și să treacă printr-un întreg proces de judecată, luându-se în calcul inclusiv condamnarea ei la moarte.

Dublul statut pe care îl dobândește Kya, acela de Fata Mlaștinii (poreclă) și protectoarea naturii, poate fi corelat cu motivul românesc al Știmei lacurilor, dar și cu alte spirite acvatice care au circulat în cultura universală și s-au aclimatizat în medii diferite, în funcție de credințele mitologice locale și potențialul lor de rezonanță: naiadele (în mitologia greacă), rusalcele (în mitologia slavă), Lady of the Lake (în mitologia britanică) ș.a.m.d. În credința populară românească, Știma lacurilor/ apelor este cunoscută pentru puterea ei de a proteja și guverna ținuturile acvatice, pădurile, natura. Despre ea se crede că posedă trăsături fizice de o frumusețe copleșitoare, dar și puteri misterioase asupra naturii, apelor și a celor care încalcă legile propriului său ecosistem. În literatura română, Cezar Petrescu preia și revalorifică acest mit folcloric într-o manieră gotică, în nuvela fantastică "Aranca, știma lacurilor" (1928); alte ipostaze ale zeității mitologice se regăsesc în povestirea lui Mihail Sadoveanu, "Zâna lacului", sau în "Lostrița" lui V. Voiculescu.

Inițiere extrateritorială și homeliness

În ciuda tuturor prejudecăților și zvonurilor care circulă în zona "civilizată" limitrofă bălții, Kya este înzestrată cu abilități artistice și științifice, dar și cu o colosală sensibilitate. Delimitările comunitare și stigmatizarea persoanelor considerate diferite (de culoare sau provenite din medii defavorizate) întipăresc în conștiința colectivă credința că "Fata Mlaștinii" nu face parte din normalitate. Dar ce este normalitatea? Nu suma standardelor sociale, ci construcția sufletească empatică, tolerantă, grijulie cu toată lumea. Ființial, Kya e întruchiparea normalității umane.

În acest labirint acvatic, Kya simte plenar necesitatea prieteniei, a unui nucleu familial închegat. Nevoia de comunicare și comunitate se nasc sub umbrele temătoare, tăcute de pe chip și se opresc în zidul privirilor opace și respingătoare ale celor din jur. Tânjește după un crâmpei de afecțiune, cu o disperare înfrânată atât de inteligent și satisfăcută parțial de cei doi băieți de care se îndrăgostește – Tate, un prieten din clasa muncitoare al fratelui ei Jodie și Chase Andrews, fiul unor proprietari locali, subiectul cazului criminalistic în investigare și cel ce o va supune unor agresiuni fizice. Tate o va învăța să citească și o va iniția în tainele zoologiei, căci, căzând victimă bullyingului școlar, Kya renunță la alfabetizare. Alături de el, "pentru prima oară în viață, își simți inima plină." (Owens, p. 155). Însă circumstanțele o fac să-și înghesuie iubirea "în spații de depozitare limitate." (Owens, p. 185).

Interstițiul dintre public și domestic este creat de atitudinile imperialiste ale comunității din Barkley Cove față de Kya. Viața ei plonjează în pliurile unei îndelungi așteptări (în primul rând a mamei, care persistă zdrobitor) și recompuneri – teritoriale, corporale, mentalitare. Relocarea locuinței (din cauza excluderii) vine la pachet atât cu micșorarea lumii pentru Kya, cât și cu extinderea sa extrateritorială. Această condiție (inițial) traumatică, de relocare a spațiului domestic, definește, de fapt, sentimentul de homeliness față de noua delimitare teritorială – sălbăticia-matcă, porțiunea de pământ unde are loc și inițierea ei. Pentru că, deși pare că nu este împlinită nici în regiunea mlăștinoasă, dar nici în comunitatea din Barkley Cove, rămâne fidelă până la sfârșit nu doar spațiului bălții și al sălbăticiei (pe care încearcă, obținând un act de proprietate și transformând-o în arie protejată, s-o apere de marketizarea iminentă), ci și locuinței modeste întrepătrunse cu lumea lagunei, și totuși îmbibată în povara singurătății. Kya reușește să transforme mlaștina într-o adevărată comunitate hibridizată, biocentrică, mult mai bine închegată și definită decât cea din localitate.

Experiența istorică – individuală și colectivă – secondează raportarea la spațiul mlaștinii, lăsând asupra sa amprente experiențiale. Constrângerile empirice (ale mediului) și solitudinea Kyei îi influențează comportamentul individual și stările afective. Ea se adaptează la condițiile în permanență schimbare, la fel ca plantele și animalele, și descoperă numeroase similitudini de esență între comportamentele insectelor/ animalelor și ale oamenilor, între limbajul uman și cel non-uman.

Romanul subsumează raportul dintre ambivalențele traumatice ale Kyei și morfologia societală dominată de prejudecăți, segregare socială și culturală. Însă aceste stereotipuri mentalitare și etichetări peiorative persistă doar la nivelul conștiinței locale, odată ce protagonista trece granița spațiului comunitar (și ajunge la Sea Oaks, de exemplu, sau în Greenville), eresurile în privința ei sunt neutralizate.

Cartea atrage cititori din toate climatele sociale și culturale și este construită cu iscusință tehnică, narativă și estetică, lăsând la o parte puținele secvențe cu accente comerciale, specifice culturii popularizate Disney (de pildă, preludiul unei scene erotice de pe malul unui pârâu realizat de prezența unui broscoi "alb complet, strălucitor", Owens, p. 164).

Perspectiva asupra parcursului Kyei este una exterioară, nu există o sondare psihologică a trăirilor, ci o observare comportamentistă, o explorare a reacțiilor experimentale ale fetei la stimuli perturbatori. Stilul discursiv este curat, neted, fără artificializări și (supra)aglomerări descriptive (există puține pasaje care cad uneori în falduri clișeistice, schematice). Deși pare că nu aduce niciun element de noutate peisajului literar, întrucât refructifică marile probleme ale umanității și ale istoriei, romanul reușește prin simplitate și umanitate, iar credibilitatea poveștii (lipsită de sentimentalisme), a vieții și instinctelor protagonistei subzistă până la ultimele rânduri ale cărții.

Nu în ultimul rând, construcția romanescă subliniază puterea vindecătoare a artei – pictura, poezia și NATURA/ lumea sălbăticiei – pentru Kya și mama ei. Protagonista, expertă în fauna și flora bălții, realizează colaje cu eșantioanele culese din mlaștină, cărora le atașează crochiuri sau mici picturi, de vreme ce nu învață să scrie decât în adolescență. Aceste colaje substituie lipsa "albumelor de familie". "Știința și arta se împleteau, împrumutându-și putere una alteia: culorile, lumina, speciile, viața alcătuiau o țesătură măiastră de cunoaștere și frumusețe care-i umpleau cu totul căsuța. Lumea ei." (Owens, p. 177). După ce învață să citească la lumina slabă a licuricilor și a lămpii cu gaz, este fascinată de poezie, le recită poeme pescărușilor și începe chiar să așterne versuri în scurtele călătorii cu barca pe baltă, aceste momente "îi umpleau câteva minute singuratice dintr-o zi lungă și singuratică." (Owens, p. 143). Legătura dintre Kya și mama ei (care picta portretele copiilor, peisaje din mlaștină și era pasionată de poezie), deși niciodată materializată, este menținută de și prin artă, mintea amândurora extrage frumusețe din nebunie, artistic și poetic, interconectându-se. Aidoma, mintea auctorială extrage frumusețe din nebunie și fragilitate.

Dincolo de puținele momente previzibile ori lipsite de veridicitate, romanul este unul de referință în peisajul literar contemporan mondial și se distinge prin abordarea diferită a subiectului, utilizând atât instrumentele vieții contemporane, cât și cele venite pe filiera științelor naturale și a zoologiei, și mai ales prin frumusețea, simplitatea, umanitatea, friabilitatea poveștii sau mai curând a vieții care se descoase, a sufletului care, după moarte, își revizuiește viața.