Pentru gnostici abraxas se numește imaginea celor 365 de manifestări succesive atribuite zeului suprem (Soarele cu șapte raze). Pentru Eliade, construcțiile create pe o numerologie sacră reprezintă o repetare ritualică a Universului. El comentează următorul exemplu: "Altarul focului este anul. Nopțile sunt pietrele lui de demarcație, iar din acestea sunt 360, pentru că 360 de nopți sunt într-un an" (´Satapatha Brahmana, X, 5, 4, 10). Cetatea construită prin repetarea semnelor cosmice are în centru un altar, este împărțită în patru sectoare sau împrejmuită de un zid susținut de doisprezece sau de douăzeci de stâlpi, toate numerele sugerând diviziunile anului și prin aceasta repetarea Genezei. Din perspectiva lui Eliade, abraxas-ul ilustrează nostalgia paradisului, adică tocmai condiția omului în Cosmos, de a spera în dobândirea sau redobândirea condiției divine, după cum explică de-a lungul Tratatului său de istorie a religiilor.