Anuradha Roy, Called by the Hills. A Home in the Himalaya, Daunt Books, 2026

Anuradha Roy este cunoscută de cititorii români pentru romane precum Un atlas al dorințelor zadarnice, Valurile pământului, Toate viețile pe care nu le-am trăit și Calul de lut, câștigătoare ale unor premii prestigioase. În anul 2026, la Daunt Books, Londra, i-a apărut Called by the Hills. A Home in the Himalaya, ce documentează povestea stabilirii sale în Ranikhet, în regiunea de dealuri de la poalele Munților Himalaya, în Kumaon, India, la granița cu Nepalul.

Cartea se concentrează asupra semnificației pe care această regiune o are pentru scriitoare, ce-și întemeiază aici un cămin, împreună cu soțul ei, renunțând la aglomerația urbană. Titlul subliniază momentul de inspirație, de iluminare pe care Roy și R., cum îl numește, îl au la vederea cabanei ce le va fi casă, în timpul unei expediții în regiunea de la poalele munților. Cele 12 capitole sugerează mai multe paliere de lectură, de la aspectele ce o privesc strict pe scriitoare, până la cele generale.

Interesul autoarei merge spre efortul de a crea o grădină și de a oferi un cămin câinilor pe care îi are de-a lungul timpului. De altfel, cartea este dedicată celui mai iubit animal, o cățelușă pe nume Jerry, cu un destin aparte și cu o dispariție tragică. Dinspre flori și câini, universul livresc se ramifică spre comunitatea locală, spre ironizarea și condamnarea acțiunilor guvernului ce pun seceta, inundațiile și alunecările de teren pe seama încălzirii globale, fără a recunoaște exploatarea nemiloasă a pădurilor montane, spre chestionarea preocupărilor sale de scriitor în raport cu mediul în care a ales să trăiască.

Pagini cu adevărat dramatice sunt dedicate efectelor pe care lăcomia și corupția le au asupra mediului, în capitolul intitulat The Wounded Mountain (Muntele rănit).

"In a country run by politicians who are almost all thugs of different shades, the poor know that governments are of the rich, for the rich, by the rich.

Where the rulers are oblivious to the needs of citizens, wildlife and landscape exist only to be com-mercially exploited. An invisible web of plutocrats and corporations controls the ruling regime as well as its rivals. There is resignation, cynicism and fury as government ravages the country’s forests and waters in a tight embrace with giant companies. Nobody can reverse this or stop it: it has been and will be coitus uninterruptus continuus until there is nothing left to destroy" (p. 171-172).

Astfel, construirea unui baraj și a unor conducte ce traversează pădurea pentru a aduce apă la distanțe mari are ca efect dispariția unor specii de animale și de plante, alungate din habitatul lor fragil echilibrat. În plus, defrișările masive pentru construirea de autostrăzi la mare altitudine, împreună că detonările stâncilor, au ca efect producerea de alunecări de teren, amplificarea secetei și creșterea violenței furtunilor din anotimpul musonic. Departe de a fi o expunere aridă de fapte și de date, capitolul acesta este scris ca un tragic bilanț: de lângă casa autoarei dispar vulpile și veverițele zburătoare, toamna nu mai aduce cu ea covorul de flori obișnuit, oamenii locului nu au acces la apa potabilă adusă prin conducte, deși locuiesc la poalele unor ghețari care, topindu-se din cauza încălzirii globale, produc exact apa dulce necesară, iar vara sunt inundați de muson, sărăcia și resemnarea sunt generalizate, animalelor de pradă li se invadează habitatul și astfel ajung să atace în timpul zilei, fără teamă, înnebunite de secetă și de supraaglomerare, satele sunt inundate, iar populația este dislocată. Cea mai mare pierdere este însă cățelușa Jerry, răpită în plină zi de lângă ei, cel mai probabil de un leopard. Pentru oameni care au în câini o adevărată familie și care au făcut din câinii fără stăpân o cauză, pierderea este ireparabilă, afectând însăși relația pe care o au cu mediul în care au ales să-și ducă viața. Să trăiești în Himalaya, notează A. Roy, înseamnă să devii panteist, să-i venerezi lumina și splendoarea orbitoare a piscurilor ca pe niște zeități aflate în pragul casei, care însă de acum par îndepărtate, implacabile, nemiloase.

Un capitol aparte le este dedicat celor patru câini ai lui Anuradha Roy și ai lui R. Fiecare dintre ei este special, dar Jerry se distinge printr-o aură de magie. Felul în care cățelușa intră în viața lor este identic cu modul în care câinele din romanul Calul de lut intră în viața protagonistului, numai că de data aceasta realitatea imită ficțiunea, nu invers. În plus, Jerry arată la fel precum câinele din carte, astfel că pentru A. Roy, este ca și cum ficțiunea ar fi devenit realitate. Caracterul lui Jerry, peripețiile prin care trece, îngrijirile pe care i le dau stăpânii ajută la stabilirea unor relații și la formarea unei comunități din oameni care altfel - cum subliniază autoarea - ar fi fost despărțiți de bariere sociale și economice. Memoriile de față poartă o dedicație emoționantă, plină de tandrețe, dor și afecțiune: "For Jerry, who would have loved shredding this book. And for Rukun, every fragment" ("Pentru Jerry, care ar fi sfâșiat cu plăcere această carte. Și pentru Rukun, fiecare fragment"), ce menționează numele celor ce sunt cei mai importanți pentru Anuradha Roy.

De la câinii pe care îi are în grijă, scriitoarea își îndreaptă atenția asupra câinilor fără stăpân, a căror soartă, și așa precară, devine tragică în timpul carantinei anti-Covid, când sunt condamnați la moarte prin înfometare. Pentru ea, câinele fără stăpân, întrupat în ficționalul Chinna din Calul de lut, este un simbol, unindu-i pe oameni dincolo de castă și de religie: "In The Earthspinner, Chinna the dog wanders between classes, castes, localities, cadging buttered toast here, a chunk of meat there. (…) He is the Indian stray idealised. He escapes cruelty, death and disease. He goes from one person to another and finds nothing but love. In a novel partly a parable about religious hatred, the dog at its centre is the saint who brings people together. All they have to do is let him in" (p. 84).

Rememorând și consemnând frumusețea muntelui înainte de distrugerile provocate de inconștiența exploatărilor fără măsură, scriitoarea îndeplinește un act de reconstruire, de vindecare, așa cum o numește, a unei lumi în care pădurea, animalele și omul își respectau reciproc frontierele. Este sugestivă paralela dintre imaginea orașului scufundat din ultimul capitol și imaginea regiunii himalayene transformată nostalgic prin prisma trecutului, oferind într-un fel justificarea scrierii acestei cărți.

"«Moving backward may be like healing a wound, returning to a perfect unwounded beginning where all is innocence and potential».[…]

A resurrection. As if no time had passed, and no typewriters and tin boxes or foxes and flying squirrels had ever been lost.

As if Jerry were still frolicking on a sunny slope while the leopards hunted far away in deep forest, as leopards should" (p. 181).

Cea mai mare parte a memoriilor este dedicată grădinii și florilor. De la început, intenția scriitoarei este de a crea o grădină, astfel că eforturile sale se îndreaptă spre obținerea plantelor și aclimatizarea lor. Cum însă este începătoare, iar terenul de la marginea pădurii nu se compară cu ghivecele din marele oraș, A. Roy trebuie să învețe despre calitatea substratului potrivit, despre mulci, despre semințe și perioada pentru plantat, despre adaptarea la clima temperată, când ea vine dintr-o zonă tropicală. Cel mai mult însă, cea mai importantă lecție pe care și-o însușește este răbdarea. Totul se întâmplă la timpul potrivit, plantele au propriul lor ritm de creștere, iar grădinarul demn de acest nume nu are de ales decât să urmărească și să aștepte rezultatele muncii lui. Deși spre finalul cărții, autoarea mărturisește că perioadele de secetă prelungită ca efect al încălzirii globale o determină să renunțe la idealul pe care-l avusese și să se mulțumească să aibă doar o grădină cu plante rezistente, paginile în care florile, păsările, oamenii și cărțile din jurul florei și faunei himalayene ocupă locul central contrabalansează prin seninătate, delicatețe, umor și tandrețe dramatismul din capitolele prezentate mai sus. Capitolul The Garden of Absent Friends (Grădina prietenilor absenți) descrie modelul pe care autoarea îl urmează în planificarea propriei grădini: un loc al păcii, în care munca omului se îmbină armonios cu abundența pădurii. Ca de obicei însă, ca în toată cartea, există un subton de melancolie, de nostalgie, deoarece grădina pe care o are în vedere este rezultatul încercării de a vindeca o durere, proprietarul este dependent de alcool și va muri departe de casă, iar ceea ce a construit cu atâta grijă se va risipi la dispariția lui.

"A series of stone steps led down to Amit’s cottage, and pink Zephyrantes lilies spurted in some seasons from the wall alongside these steps. (…) Here Amit and Anjali had planted day lilies that were a blazing chrome yellow, each flower the size of a teacup. In summer, when the eastern sun shone all morning on the lily patch, there could be twenty at a time, lighting up the grey stone behind them. On the other side was a scattering of fire-hued montbretia alongside a white lacy flower, probably a weed in fine clothes. On the veranda, above a wooden table with the few basic chairs around it, scarlet pelargoniums trailed down from tin canisters. Down below, Easter cacti and geraniums grew in pots that were ranged along the edge of the veranda. When you brushed against the geraniums as you sat down, a mist of lemon filled the air" (p. 102-103).

Oamenii locurilor îi inspiră autoarei simpatie, înțelegere, compasiune și admirație, însă și o doză de maliție. De la bărbații specializați în a nu face nimic și a se plânge de oboseala de a fi făcut tot, de la autosuficiența funcționarilor guvernamentali și până la superioritatea cu care o privesc femeile din comunitate fiindcă nu are o ocupație propriu-zisă, nu are copii și, în ciuda aparențelor, nici nu este o adevărată memsahib, fiindcă preferă să-și murdărească mâinile în grădină, în loc să dea poruncile necesare înfăptuirii lucrurilor pe care le dorește, A. Roy subliniază caracteristici cu un simț al umorului ce-l apropie pe cititor de colectivitatea descrisă. O figură aparte în acest context este Bătrâna (the Ancient), care ajunge să lucreze în familie pe parcursul a douăzeci și cinci de ani și care îmbină snobismul moștenit de la foștii stăpâni britanici cu înțelepciunea vârstei și cu superioritatea unei femei a muntelui față de o femeie de la oraș. Cu o voință de fier, cu șiretenie și diplomație demne de epoca bizantină, Bătrâna își manifestă dezaprobarea față de acțiunile scriitoarei ca un "mini-Mussolini", provocând-o pe aceasta din urmă să născocească tactici de gherilă pentru a-și creiona grădina așa cum dorește sau pentru a-și ascunde eșecurile domestice.

Înfățișând oamenii și locurile, A. Roy aduce în discuție perioada stăpânirii britanice asupra regiunii. Deși au trecut aproape șaptezeci de ani de la declararea independenței, influența britanică persistă în mentalități, în clădiri și în instituții. Astfel, deși unele construcții au fost transformate și le-au fost găsite alte întrebuințări, altele sunt încă în ruină, evocând un trecut colonial, cu piane, petreceri și sandvișuri cu creson, când "Burra Sahib" încă dădea porunci, iar localnicii trebuiau să dea zor în jurul lui.

O parte importantă a cărții se referă la felul în care scriitoarea se raportează la acest univers aparte. Ea și R. își conduc de aici mica editură, Permanent Black, și pe lângă asta, își scrie romanele printre lupta cu lipitorile, încercările de a face față musonului, adaptarea la pericolul leoparzilor, războiul tăcut cu Bătrâna, rezidențele literare în străinătate, dorul de câinii rămași acasă și lucrul la grădină. Așa cum remarcă, într-o comunitate care nu citește, viața ei stârnește uimire și neîncredere. În perioadele de scris propriu-zis, personajele ce există în mintea ei și care trec apoi pe hârtie sunt mai reale decât realitatea, mărind și mai mult distanța față de ceilalți oameni, puțin familiarizați cu lumea ficțiunii. Prin autochestionare și prin observații, A. Roy încearcă să definească, pentru sine și pentru cititori, un domeniu auctorial aflat în permanentă schimbare, în funcție de dispoziția și de felul de a fi al celui care scrie. La terminarea unui roman, simțindu-se ca și cum "o lingură pentru înghețată ar fi golit-o cu totul de conținut", ea simte nevoia unei activități care să o mențină liberă și ocupată în egală măsură. Cel mai potrivit i se pare un magazin, pentru similitudinea cu lumea literaturii. Căci ce altceva decât atmosfera dintr-un magazin în care se perindă localnicii schimbând noutăți se apropie cel mai mult de festivalurile literare și de târgurile de carte, unde circulă bârfe și se bea vin?

Grădinăritul, scrisul și olăritul capătă noi înțelesuri pe fundalul piscurilor Himalayei, din care se decupează imaginea orașului, oferindu-i un profund sentiment al apartenenței. Picturalitatea peisajului este accentuată de acuarelele realizate de autoare, punctând elementele universului domestic.

"Twenty-five years on, I know the precise bend on the road to Ranikhet where the air changes to champagne. We draw deep breaths here. If we were balloons, we would inflate to the tips of our toes and fingers. Soon a line of houses appears, roses tumbling over their roofs, geranium-laden tin cans on their windowsills. People and dogs idle by the small shops and tea is slurped from ribbed glasses (…). No point hurrying. Things happen, after all, in their own time" (p.13).

Tonul lui Roy nu este încrâncenat, ci împrumută tandrețea acelei lumi mici pe care o are mereu în atenție, chiar și atunci când vorbește de pericolele din păduri sau când aduce în atenție inegalitățile sociale adâncite de perioadele de carantină anti-Covid și soarta dramatică a câinilor fără stăpân. Umorul și (auto)ironia caracterizează vocea unui cronicar conștient că ceea ce consemnează, în scris și în acuarelă, este de o frumusețe delicată, trecătoare, dar cu atât mai puternică, o lume pe deplin capabilă să reziste omului și timpului.