Mă întorceam spre casă. În dreptul stației de lângă bloc, am observat nenorocita de bancnotă de 50 de lei căzând din buzunarul de la spate. Am strigat spre umbra în haine închise la culoare. Dar avea căști în urechi. Nici nu mi-am dat seama dacă era fată sau băiat. Am apucat hârtia de pe jos și-am alergat. I-am pus mâna pe umăr. Păr negru, căști gri și-o mutră speriată. Chipul i s-a albit instantaneu, i-a devenit precum coala de hârtie. I-am explicat calm: am strigat, nu m-ai auzit. Uite banii.

O puștoaică de vreo 16 ani. Ochi rotunzi care au început să tremure și apoi să spumege lacrimi. Mi-am cerut scuze, am coborât tonul.

Printre sughițuri, s-a explicat. Erau banii ei pentru toată săptămâna. Era între joburi, părinții de la țară nu-și permiteau să-i trimită. Vinișoarele din ochi și liniile arcuite de pe frunte o îmbătrâneau.

M-am simțit vinovat. Eu cheltuiam 50 de lei doar pe masa de prânz. Așa că am băgat mâna în buzunar, ca teleghidat, și am scos 100 de lei. I-am făcut semn că nu accept un refuz și i-am înfipt banii în mână. M-am întors și-am plecat.

Acasă, când i-am spus Adinei despre modul în care i s-a albit chipul, rememorând faptele de lângă bloc, ceva m-a trăsnit. Dacă totul era o manevră? O nouă țeapă sau un mod diferit de a cerși? N-aveam de unde să știu dacă bancnota aia scăpată nu era falsă. Poate pescuia în felul ăsta proști. 9 din 10 ar fi luat banii. Dar unul tot se trezea să-i înapoieze, iar ea își înfigea cârligul.

Sau poate că-i făceam o nedreptate. În ciuda asigurărilor Adinei că am procedat corect, m-am trezit că o caut în oraș. Nu aveam un plan, pur și simplu mi se gravase imaginea ei în colțul ochilor.

La început a fost vorba de orgoliu. Fusesem păcălit? Poate reușeam să demasc o înșelăciune. Și să-mi astâmpăr umilința care mă zgândărea.

Am căutat mai întâi pe traseul meu obișnuit. Apoi prin alte zone. Probabil că schimba cartierul, n-avea cum să meargă păcăleala în același loc.

Un spin se agățase de mine, își lăsase otrava. Nu puteam să nu știu. De fap, nu puteam să nu caut.

M-am învoit de la muncă. Apoi mi-am luat concediu medical. Am început să testez ideea chiar eu! Am scăpat bani prin diferite locuri. Am mers încet, așteptând să simt o mână pe umăr. Am pierdut mai bine de jumătate din bani. Iar cei care mi i-au înapoiat n-au avut răbdare să audă povestea pe care o încropisem.

Cu Adina a fost complicat la început. Mai ales după primele nopți pierdute. Dar răceala s-a așezat între noi. Gelozia a pâlpâit cu o flamă scurtă și ea și-a făcut bagajele.

Așa că sunt liber să caut. Să urc în tren și să merg în orașele vecine. Nu mi-e rușine că dorm pe străzi, prin gări.

Am văzut-o pe trotuar, în timp ce căutam în tramvai. Am coborât la prima stație și-am gonit înapoi. În piept îmi bubuiau pistoane. I-am observat umerii. O să-i spun mi-e dor? Sau o să urlu la ea? Am prins-o, a țipat... Nu era ea. Așa că am continuat.

Acum înțeleg fuga lui Forrest Gump, înțeleg goana fără efort. Dorul de drum e în toată carnea mea și alerg. Alerg!