Prima revistă de creație hibridă, înființată de Doina Ruști, pe 24 februarie 2020.

Editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune

Arad

Dacă aș avea putere decizională, cu siguranță i-aș dezamăgi pe iubitorii programelor de dezvoltare urbană, fiindcă n-am admirat niciodată clădirile și construcțiile "moderne" menite să fure ochiul privitorului/alegătorului. Cel mai important pariu cu viitorul este păstrarea copacilor sănătoși și plantarea altora, acolo unde solul permite.

Regula e simplă:

a) pentru un pom doborât, plantarea a zece exemplare, ocrotite până la maturitate;

b) autorizațiile destinate proiectelor imobiliare să fie condiționate de obligația valorificării unei suprafețe apreciabile de vegetație.

Ca să discutăm aplicat, aș fi amenajat zona verde de pe locul complexului AFI, unde fusese nu demult o pădurice, iar celor care doreau să intre le-aș fi perceput o taxă modică (1 leu; bani necesari remunerării îngrijitorilor, paznicilor etc.). Căci de vreme ce agreăm răcoarea arborilor, să conștientizăm și prețul pe care trebuie să-l plătim pentru oxigenul pe care-l respirăm și pentru liniștea și umbra (din ce în ce mai rare) în care ne putem relaxa și adăposti, îndeosebi în sezonul estival. Iar asta, dat fiind că ne-am obișnuit să ne pice de-a moaca lucruri ce nu ne aparțin și de care ne batem joc, dând vina pe autorități, în timp ce noi stăm cu mâinile-n sân – vezi parcul dendrologic din Ineu (cu copaci de peste 400 de ani) care, din pricina conducerii locale bolnave de toaletită (ciuntirea pomilor sub pretextul toaletării, sanitației, estetizării ș.a.) arată jalnic. Ați auzit de vreo petiție din partea ineuanilor?

Pe meleagurile noastre dăinuie o obsesie/maladie ce bântuie în lung și-n lat, pe care n-am reușit s-o înțeleg: fiecare petic de pământ trebuie "exploatat", recte acoperit cu pavele sau cimentat. De parcă natura în forma ei brută ar fi un impediment în calea progresului, când, în realitate, demersurile care o ignoră sunt complet nerentabile și riscante (chit că majoritatea antreprenorilor nu-mi împărtășesc părerea). Nu vreau să reiau subiectul. E deja cald... și-mi crește tensiunea doar când mă gândesc că, de când îmi duc veacul aici (de prin 2000), nu s-a plantat un metru de barieră forestieră în afara orașului. În schimb, tăieri am tot văzut. Nu știți care-s beneficiile perdelelor forestiere? Căutați și veți afla. Internetu-i darnic cu cei interesați.

Pe scurt, aș distruge cultul betonului, întrucât prea multe dispoziții/hotărâri/ordonanțe pleacă de la convingerea că mediul înconjurător reprezintă un bun prilej pentru montarea încă unui injector la motorul economic regional (Cf. Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Arad pentru perioada 2014 - 2030).

Mi-ar plăcea ca orașul meu să se remarce nu prin dimensiunea și opulența centrelor comerciale, ci prin grosimea coridoarelor ecologice care leagă cartierele între ele, iar râul Mureș să ajungă adevărata carte de vizită a Aradului, cu maluri împădurite, pontoane discrete (luminate corespunzător), trasee și piste (omologate) pentru bicicliști și fonduri silvice corect delimitate și protejate.

Orașul din mintea mea nu încearcă să concureze cu marile metropole, are altă ambiție, concret: să fie un loc în care verile să nu devină insuportabile iar iernile să-și recapete farmecul (glacial, ce-i drept) de odinioară. În caz că peste cinci decenii s-ar constata că este cea mai verde așezare urbană a României, socotesc că orice ispravă edilitară va păli în comparație cu aceasta.

Și închei spunând că o civilizație autentică nu înseamnă malluri, parcări supraetajate, zgârie-nori..., ci în primul rând respect față de patrimoniul natural și față de posteritate, adică datoria de a lăsa urmașilor un teritoriu mai ospitalier decât cel pe care l-am moștenit, precum și o hartă după care să se ghideze. Dacă mandatele administrative s-ar măsura prin numărul arborilor ajunși la o vârstă acceptabilă și nu prin câți metri pătrați de asfalt și dale a pus dom’ primar, imaginea întregului areal ar transmite ceva diferit de nepăsarea, involuția și ticăloșia de astăzi.

Credeți că vorbesc aiurea? Cereți parlamentarilor să adopte legea care va interzice staționarea și deplasarea mașinilor cu geamurile ridicate și cu clima pornită, la orele de vârf. În caz de neconformare, să se suspende permisul pe șase luni.

Probabil așa veți pricepe.

Andrei-Codrin BUCUR

Autor a trei volume de versuri (La bella Italia, 2021; ...iar neantul a grăit, 2024; Sfârșitul este aproape, 2025), colaborează cu diverse reviste și platforme culturale (Vatra, Steaua, Bucovina literară, Literomania, O mie de semne, Psyche ș.a.). A fost inclus în antologiile Nume de cod: Flash fiction (proză scurtă), 2019 și Generația O Mie de Semne (poezie) 2022. Împătimit al bucătăriei italiene și al muzicii electronice, nu scrie cu gândul la plăcerea publicului, ci urmărește autenticitatea situațiilor și logica lucrurilor. Nu are autori preferați, doar lecturi obligatorii.