Manualul școlar nu se alege de la balconul inspectoratului

În fiecare reformă a învățământului există un moment în care marile principii se reduc la o alegere foarte concretă: ce manual va avea elevul pe bancă? Or, tocmai aici încep relațiile, legăturile, țesătura trainică a monopoliștilor. Încep telefoanele. E legal? Bineînțeles că nu, atunci când telefonul ține locul deciziei profesorului. Totuși, există directori, abia puși în funcții, care așteaptă telefonul superiorului ca să-și plătească datoriile. Și inspectori pentru care un telefon poate hotărî mai mult decât o lege.

Manualele de limba și literatura română pentru clasa a IX-a, realizate după noua programă, despre care s-a vorbit atât de mult, încât ți se face rău, oferă un prilej de reflecție. Sunt câteva proiecte valoroase, unele bine construite, altele interesante prin selecția textelor sau prin abordarea metodică. Diversitatea lor este un câștig. Tocmai de aceea, alegerea trebuie să rămână la profesor. La omul care intră în clasă, care cunoaște elevii, care știe ce funcționează și ce rămâne literă moartă.

Există și o prevedere legală cât se poate de clară. Metodologia de administrare a manualelor școlare din 2026 stabilește că profesorii selectează și recomandă manualele aprobate, în baza libertății inițiativei profesionale. Inspectoratele centralizează comenzile. Nu aleg în locul profesorilor.

Mi se pare esențial să reamintim acest lucru, mai ales într-un sistem în care recomandările venite de sus capătă adeseori greutatea unor ordine. Alegerea manualului nu trebuie să coboare din balcoanele inspectoratelor, însoțită de sugestii insistente, de telefoane ori de preferințe instituționale. Iar dacă persoana care încearcă să influențeze selecția este ea însăși autor de manual sau se află într-o relație apropiată cu unul dintre autori, problema devine și mai gravă. Nu mai vorbim doar despre libertatea profesională, ci despre un posibil conflict de interese, care trebuie verificat și înlăturat.

Un manual bun nu are nevoie de asemenea sprijin. Se impune prin calitate.

Dintre manualele de limba și literatura română pentru clasa a IX-a pe care le-am parcurs, unul mi se pare excepțional din punct de vedere didactic: cel publicat de Editura Booklet. Este, în evaluarea mea, cel mai bun dintre proiectele pe care le-am văzut. A și primit punctaj maxim la evaluare. Are suplețe, e scris cu imaginație și se sprijină pe cunoștințe solide. Autoarele sunt și ele de top. Împreună au reușit să transforme materia școlară într-un exercițiu de inteligență.

În spatele lui se află o echipă de autoare: Dorica Boltașu, Alina Hristea, Ioana Nanu, Alina Petri și Nicoleta Simionescu.

Ioana Nanu, profesoară bucureșteană de largă recunoaștere profesională, m-a încântat mereu prin cultură, prin stilul didactic și prin metodele pedagogice deloc convenționale. Capacitatea ei de organizare și înțelegerea profundă a procesului de învățare se regăsesc în paginile manualului.

Cât despre Alina Petri, este cunoscută pentru metodele imaginative de predare și pentru rezultatele didactice. Profesoară la Cluj, știe să transforme o temă aparent rigidă într-o provocare intelectuală. Dorica Boltașu a adus și calitățile sale de prozatoare.

E un manual diferit și de cursă lungă, pe care îl recomand fără rezerve.

Literatura nu mai este doar un șir de autori, opere, epoci și caracterizări, ci un teritoriu de explorat. Informația culturală își păstrează importanța, iar cronologia ordonează viziunea. Dar dincolo de textele unei epoci se află analizele comparate, exercițiile care îl aduc pe elev în prezent, într-un mod formativ. Literatura contemporană vine firesc, ca punct terminus al unei călătorii.

Literatura ar trebui să fie una dintre disciplinele privilegiate pentru dezvoltarea gândirii independente, iar imaginația – un instrument de cunoaștere.

Din această perspectivă, manualul Booklet mi se pare mai mult decât o carte școlară reușită. Ar putea constitui punctul de plecare al unui studiu pedagogic despre posibilitățile reale de reformare a predării literaturii. Ar merita să fie urmărit în utilizare, comparat cu alte modele, discutat cu elevii și cu profesorii. Asta ar da substanță ideii de reformă.

Printre manualele de anul acesta există, de asemenea, un proiect interesant destinat profilului umanist, ceea ce mi se pare îmbucurător. Îmi amintește de alte vremuri, când diferențele dintre disciplinele umaniste și științele pozitive erau clare.

Aș merge chiar mai departe: o reformă autentică a învățământului ar trebui să înceapă prin restituirea autorității intelectuale profesorului. Iar aceasta începe prin libertatea de a alege.

Nu printr-un telefon de la inspectorat.