nr.crt.

Săptămânal de cultură independent

Scurtmetraje foarte bine regizate

Volumul Fericire (Polirom, 2022), scris de George C. Dumitru, reunește zece povestiri care oferă, per ansamblu, o reprezentare a middle classului românesc, atingând totodată sfera umanului prin tipologizare. Vocea narativă omniscientă și uneori ironică inițiază un joc interioritate-exterioritate, un balans bine dozat, care îi poartă pe cititori de la un stream of consciousness la un realism de tip powerpoint. Combinația e bună, pentru că efectul e similar cu cel din arta fotografică: se folosește același aparat, dar se schimbă succesiv obiectivele.

Dinamica volumului e asigurată de trecerea rapidă de la o familie la alta (pentru că în centrul povestirilor nu stă individul, ci familia, cu toată rețeaua ei de condiționări) și de punerea sub reflector a câtorva momente/episoade din viețile unor personaje care își proiectează existența în sfera unor șabloane. Clișeizarea vieții de familie (și nu numai), impusă de norme socio-morale doar pe jumătate asumate de eroi, devine la Dumitru sursa anxietăților și a variatelor problematizări. Odată intrate în horă, fixate pe un traseu prestabilit, personajele fie se simt captive și doresc să evadeze (Cina de afaceri), fie își pierd personalitatea și acționează după regulile transindividuale și opresive ale societății, încercând să se autoconvingă de calitatea vieții pe care o trăiesc și de faptul că lumea în care se mișcă este "cea mai bună dintre lumile posibile" (Caritate, Fericire, Cercul vicios). În plus, notele satirice dau un aer fresh, mai ales în contextele ficționale invadate de platitudine sau/și de aspirațiile minore ale protagoniștilor (Cina de afaceri, Jocuri de putere).

Roblox ocupă un loc aparte (dacă nu ne-am feri de superlative, am putea numi povestirea o capodoperă a prozei scurte, demnă de inclus în manuale) prin faptul că excelează pe toate palierele: construcție, execuție stilistică, mesaj, emoție. Prozatorul tratează cu multă ingeniozitate un subiect simplu: o foarte scurtă reuniune de familie ai cărei membri sunt: un bunic (care locuiește la sat), fiul său care a emigrat cu mulți ani în urmă în Dubai, soția acestuia, Irina și nepotul David – un copil care nu știe românește. Povestirea se deschide cu imaginea bătrânului care, emoționat peste măsură de venirea nepotului său, își concentrează dăruirea sufletească și puterile slăbite asupra curățării grajdului, muncă dificilă, pe parcursul căreia toate gândurile îi sunt parcă gâtuite de rușine, de amintiri, de dor, de reproșuri, de regrete nemărturisite. Cu un picior umflat, "un șold paradit", cu "încheieturile vai de ele", cu "genunchii care-i scârțâie", bătrânul încearcă din răsputeri să alunge până și "mirosul de rahat răscolit".

"Îl dureau șalele, obosise. Rânea deja de ore bune și nu reușise să scoată cocina la lumină. Prea mulți porci (...). O să miroasă urât, o să fugă ăla mic de el. L-a apucat rânitul tocmai acum, ce-o fi gândit și el? Păi a gândit că o să-i arate băiatului gospodăria, băiatul nu văzuse până acum gospodărie, unde să vadă? Poate doar la televizor, dacă s-ar uita el la așa ceva. Altfel? În mașină, în drum spre școală, la locurile alea de joacă ale lor? Săracul băiat. Și cum să vină el și să vadă cum se scaldă porcii lu’ bunică-su în rahat? L-a pălit asta seara trecută, chiar înainte să adoarmă. Asta, cu rahatul și cu băiatul. S-a sculat cu un singur gând în cap – să curețe rahatul, să încânte băiatul."

A doua perspectivă preluată de narator este cea a fiului (denumit generic el de către tată), nu mai puțin intensă. Fiul, care se îndreaptă cu mașina spre satul natal, împreună cu o soție pretențioasă și rece (denumită Snoaba – tot de bătrân) și cu David al lor, rememorează clipe din copilărie, proiectându-și în minte o altă revenire, una când se va întoarce singur și liber să retrăiască bucuriile de pe vremuri.

"În dreapta a văzut un bar de zi. Va veni vremea când va intra în acel bar de zi și va cere o bere și își va aminti cum se ducea el acolo să CUMPERE PÂINE, când barul nu era bar, ci alimentară și pâinea se dădea în rații. Cum lua el pâinea și mânca jumătate pe drum și taică-său se supăra pe el că o scobise și maică-sa se supăra și ea, că nu mai avea cum să îi facă tot lui sendviș, și bunică-sa se supăra și ea, că nu-i lăsase și ei niște miez, că o dureau dinții și coaja era tare. Dar el accepta toate supărările (...)".

Întâlnirea dintre cei trei este scurtă și bizară, niciunul nu (mai) vorbește de fapt limba celuilalt. Copilul este lăsat un timp în grija bunicului pentru ca Irina să-și rezolve o problemă medicală – adevăratul motiv al "excursiei" în România.

Grandpa ratează "prezentarea porcilor", deoarece copilul nu se poate despărți de jocul de pe telefon și nu înțelege oricum nici românește, nici ce înseamnă o gospodărie. Străin de mediu și ușor speriat, copilul îi arată bătrânului ecranul, iar acesta își manifestă interesul, se adaptează, semn că apropierea se poate produce în orice context dacă există un conținut sufletesc autentic: "Game, game, cum se numește? Roblox, zice băiatul, și își dă seama că sunt primele cuvinte pe care i le adresează. Roblox, cu voce sigură, subțire, de copil încântat. Bine, mă David, Roblox să fie. Stai și joacă Roblox și eu fac ceva de mâncare, da?".

Ușor moralizatoare, povestirea Caritate ne aduce în fața unei femei bogate, care dorește să-și învețe fiica să aprecieze ceea ce are, pentru că – nu-i așa? – sunt unii care nu au nimic ("Hai să vezi cum trăiesc oamenii ăștia, hai"), însă mijloacele alese sunt absolut ridicole. Fiica este dusă în câmp, prin noroi, dar cu mașina firește, la casa unor oameni sărmani, și obligată să doneze niște haine. După ce mama ratează demersul educativ, deoarece fiica nu pricepe scopul, prozatorul ne oferă un final "neașteptat" – femeia refuză să îi ducă la spital pe sărmană și pe copilul bolnav de plămâni al acesteia: "Gândul de a-i lua pe femeie și pe copil în mașina ei nouă o îngrozea. Erau murdari și miroseau urât, ar fi împuțit mașina ca dracu’ (...).

Cercul vicios ne oferă o perspectivă amară asupra școlilor private, unde se pare că lucrurile stau mai rău decât în cele de stat. Deși are dovezi clare (imagini surprinse pe camere video), profesorul Cătălin Mateiu este dat afară pentru că dezvăluie un caz de bullying, în ciuda sfaturilor conducerii care se ghidează după principii "sănătoase": profesorii trebuie să joace "rolul de vânzători sau mai degrabă de afiliați ai departamentului de Customer Care"; "dacă prindeți un elev pe picior greșit, nu-l notați. Dați-i șansa de a-l prinde cu lecția învățată și atunci dați-i cât merită".

All in all, proza scurtă a lui George C. Dumitru nu dezamăgește, ba dimpotrivă, ne face să ne uităm în jur, să vedem dacă nu cumva recunoaștem personajele mai des decât ne-am aștepta.

Oana PALER

Oana Paler (n. 1978, Brașov) - Facultatea de Litere, Universitatea București; master în Comunicare și Relații Publice, SNSPA, București; profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național Dr. Ioan Meșotă, Brașov; colaborări cu recenzii de carte, critică literară, eseu și proză, apărute în revistele de profil; autor al romanului Stadii (Editura Rocart, 2023).