Romanul Anii al ultimului laureat al Premiului Nobel, Annie Ernaux, este un roman atipic. Cititorul nu va găsi aici intrigă și personaje angajate într-un conflict, însă va fi răsplătit în alt fel de literatura lui Ernaux. Este un roman care ilustrează împletirea istoriei mari cu istoria personală.

Ca și în cazul altor scriitori contemporani de valoare ai Franței, romanul lui Ernaux stă sub semnul uriașei influențe a lui Marcel Proust. Este, în acest sens, o căutare a timpului pierdut, fără device-urile psihologice ale lui Proust – s-ar spune că similaritățile dintre marele scriitor și Ernaux se găsesc mai ales la nivelul tonului: nostalgie a timpului trecut, privit, în cazul lui Ernaux, din perspectiva unei întregi generații. Dacă Modiano (alt proustian, și el laureat al Nobelului) meditează asupra trecutului, excavând din negura sa neliniști identitare într-o formulă pe care o repetă de la un roman la altul, rămânând mereu relevant și seducător, Ernaux folosește drept aide-memoire întreg apanajul unei epoci trecute: șlagăre, emisiuni radiofonice și televizate, obiecte-emblemă, fotografii vechi – toate acestea o ajută pe scriitoare să recreeze, în câteva paragrafe, spiritul vremurilor prin care a trecut.

Romanul începe cu anul 1940 (anul nașterii scriitoarei) și sfârșește în 2006. Naratoarea se naște în sânul clasei muncitoare din Normandia, predă literatură franceză într-un liceu, locuiește în suburbii, crește doi fii și divorțează. Istoria personală se împletește, cum spuneam, cu cea a unei întregi generații: Ernaux nu folosește eu, ci noi, iar eu se transformă în ea, modalitate de a urmări obiectiv parcursul sinelui prin meandrele istoriei.

Revoluționarul '68 apare, bineînțeles, în roman, și odată cu el toate prefacerile sociale și culturale din epocă. Privind perioada dinainte de mai '68, Ernaux vorbește despre războiul din Algeria, despre Sartre și de Beauvoir, iar ulterior momentului bulversant, despre manifestul pro-avort, explozia consumeristă și invazia și progresul noilor tehnologii.

Considerat cel mai bun roman al lui Ernaux, Anii este, de fapt, o autobiografie colectivă, o plimbare cu oglinda de-a lungul drumului accidentat al istoriei contemporane. Istoria unei deveniri personale a lui Proust ajunge aici rememorare a istoriei colective. Într-un anume sens, romanul este la fel de aproape de sociologie (sociologie excelent scrisă) ca și de literatură. Este un avatar interesant pe care brandul francez numit autoficțiune îl oferă lumii prin vocea acestei scriitoare. Ernaux demonstrează că poate fi, în același text, subiectivă și impersonală, că poate vorbi despre viața privată ca și despre cea a colectivității. Este vorba de o recuperare, cu aplomb proustian, a timpurilor trecute, cărora naratoarea le este martor. Iată cum explică Ernaux ceea ce a încercat (și, cred eu, izbutit) să spună în acest roman:

Singura scriitură care mi se părea corectă era cea care refuza cu totul ficțiunea, scriitură pe care mai târziu am numit-o autosociobiografie, fiindcă aproape întotdeauna m-am plasat la întâlnirea dintre sine și realitatea socioistorică.

Rezultatul este un text care nu poate fi ficțiune în sensul larg acceptat și care forțează granițele literaturii, o frescă socială sui generis întinsă pe o perioadă de 65 de ani.

Intelectual de stânga, Ernaux ne oferă o fascinantă călătorie a omului subt vremi. Nu este de mirare că, în departamentele americane de studii franceze, acest roman este considerat un clasic contemporan.