Întâmplător, prin mintea mea a început să zburde, din nou, o imagine vizuală din timpurile în care am citit "Ferma Animalelor" a lui George Orwell (prin "timpurile" vreau să spun acum câteva luni – niciodată nu e prea târziu pentru o lectură veche!).

Imaginea asta e colorată ca transmisiunea unui televizor pre-’83, și totuși, e atât de contemporană și de vibrantă, că-mi dă o stare puțin mai bună decât a unui condamnat pe viață.

Înțeleg că unii oameni sunt înzestrați cu câte un dar rar, și poate e adevărat, dar cum a putut Orwell să scrie cu atâta precizie o satiră veche ce s-a transpus treptat în realitate? Oamenii sperau că vremurile urmează să se schimbe, iar noi fiind tot oameni, sperăm la fel ca ei. Dar... parcă ne întoarcem la origini, și nu la cele simple, în care umblam cu o bâtă și vânam dinozauri, ne speriam de foc și trăiam în peșteri.

Vreau să fac o tranziție spontană și să spun că imaginea e un porc. Un porc cu chipie, dolofan, cu un zâmbet șiret sub rât. N-are un ochi, și da, e Napoleon. Dar e un Napoleon și mai înspăimântător, pentru că-l văd tot mai des și în cât mai mulți oameni. Gândurile bune îl alungă, iar tristețea îl aduce din nou. Uneori, aduce cu el și câțiva prieteni care sunt mai puțin egali decât el. Cum să scapi definitiv de Napoleon, când Napoleon e prezent oriunde te uiți și nu doar în mintea ta?

Din cauza acestui lucru, Orwell a început să mă sperie. El nu mai e aici de ceva vreme, dar oare știa la ce a dat naștere? Cred că asta a fost intenția, și dacă nu a fost, e cea mai bună carte cu efecte ce creează "victime colaterale" din întâmplare.

Cât scriu asta, Napoleon e încă aici și parcă-mi stă lângă instrumentul de scris. Nu ajută nici televizorul care-mi transmite câteva dintre ideile lui. Dar, dacă și voi aveți Napoleoni pe creier, trebuie să învățați să trăiți cu ei, doar așa puteți câștiga pe termen lung. Îi ignorați și îi atacați la un moment prielnic, în diferite metode pe care Orwell și lumea de atunci nu le aveau într-un mod liber și chiar atât de accesibil precum le avem noi acum.

Întâmplător, momentan, prin mintea mea nu mai zburdă nimic în afară de ce scriu acum. Probabil o să mai scriu ceva, ca să rămână așa pe ziua de azi. Niciodată nu e prea târziu pentru a da frâu creației... sau pentru a te relaxa în liniștea proprie.