Revistă print și online
Vreme frumoasă, relaxare și lucruri pe care avem în sfârșit timp să le facem într-un ritm mai așezat. Lucruri care ne plac și care capătă un farmec aparte în lumina caldă de aprilie, chiar și în zilele în care plouă: nici chiar ploaia nu mai e un motiv să stăm în casă, când putem să savurăm o ceașcă de cafea sau o limonadă la o terasă, în aerul călduț și aducător de mici bucurii anticipative ale verii care deja se apropie.
Este timpul în care îmi place să citesc în natură și chiar să ies cu laptopul afară și să văd câte un film bun în aer liber. Și să-mi aduc aminte de vacanțele de Paște din copilărie, de întâlnirile cu familia și de primirea cadourilor. Datorită deselor referiri la Iepurașul care aduce daruri, în mintea mea de copil, Paștele s-a asociat încă de atunci cu o sărbătoare a animăluțelor. Citeam cărți de copii cu iepurașul care se rătăcește în pădure și trece prin tot felul de aventuri până când ajunge acasă cu bine, iar în adolescență poveștile s-au transformat în bancuri cu iepurașul, ursul și așa mai departe, gama e variată. Pot deci să spun că ceea ce mă leagă cel mai mult ca amintire de vacanța de Paște nu este un obiect anume, ci un animăluț, iepurele, care destul de repede s-a transformat în pisică, mai ales după ce am aflat că în zodiacul chinezesc zodia Iepure și zodia Pisică sunt una și aceeași. Și iată că anul acesta, în plus, suntem chiar în zodia Iepurelui/Pisicii. Așa că pentru mine este o sărbătoare continuă. Cu un gând, un alint sau o mângâiere pentru fiecare pisică și de fapt pentru orice animăluț întâlnit în lumina veselă a primăverii. Toate acestea având mereu în gând recunoștința pentru cei aproape șaptesprezece ani petrecuți alături de motanul meu Ruslan, care la început de martie a hotărât să plece în raiul lor, al animăluțelor iubite de oameni și să se bucure de acolo de tot ce înseamnă Viață.
Vacanța de Paște înseamnă pentru mine și călătorii, uneori în plan fizic, dar întotdeauna înseamnă călătorii imaginare – în locuri frumoase, citind cărți solare și vizionând filme senine.
Din ce am citit în ultimul timp, pot spune că sunt două cărți care sunt foarte potrivite pentru lectură în vacanța de Paște, ambele scrise de Doina Ruști și apărute la editura Litera: Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot și Depravatul din Gorgani. Alte 52 de ciudățenii. Sunt cărți pline de lumină și de povești nemaiauzite dintr-un București vechi, fanariot, înțesat de farmec și mistere, de aventuri de dragoste și nu numai, cărți scrise într-un stil care ține cititorul prins în ițele personajelor și acțiunilor și tocmai potrivite pentru citit în plină primăvară. Două cărți de colecție pentru razele de frumusețe și bucurie pe care le aduc cu fiecare povestire depănată și trăită în imaginarul unui București fabulos.
Dintre filmele potrivite pentru vacanța de Paște aș alege un film a cărui acțiune se petrece la malul mării și care descrie relația dintre o fetiță și tatăl ei pe parcursul a câtorva zile ale vacanței de vară. Aftersun, în regia lui Charlotte Wells, este un film dulce-amar apărut în 2022 și care a primit 74 de premii și 154 de nominalizări și, cu toată tristețea care străbate întreaga atmosferă, totul este văzut prin ochii inocenți și senini ai copilăriei, iar finalul este incredibil de neașteptat și frumos. Aș spune că vizionarea filmului ar putea fi dedicată părinților care au plecat dintre noi, a împăcării cu aceste despărțiri dureroase și a unei priviri de o înțelegere ca o apă liniștită și adâncă asupra frumuseților din viața noastră.
Sunt multe lucruri frumoase de citit, de văzut și trăit în vacanța de Paște, și, chiar dacă în calendar vacanța are un sfârșit, putem să-i păstrăm spiritul și să-i trăim bucuria în tot ceea ce facem și simțim, în fiecare zi.
Cunoscută mai ales ca poetă, a debutat în volum la Casa de Editură Max Blecher, în 2014, cu volumul Fluvii de asfalt. Pentru romanul Translucid a primit premiul "Primul roman", 2021, acordat de Editura Litera, unde a fost publicată în același an. Activă și apreciată în lumea literară bucureșteană, publică în mod curent în revistele de profil. Este avocată, preocupată în același timp de zonele subtile ale comunicării.