Nu stă în puterea frunzei

să aleagă cântarul

zidirii în mugur.

Sâmbure-amar,

trupul ei zvâcnește

în rana sărată a timpului.

Vaste absențe sufocând

neputincioase prezențe.

Doar gândul ei,

strop de rouă

prins în plasa nedumeririi

înveșmântează statornicia

speranței din sevă.

ANUL LĂCUSTEI

Învelișuri concentrice

se desfac în oglinzi mincinoase.

E anul lăcustei.

Un mâine suspendat

în ochiul verde

caută orb fluiere

pentru gândul eliberat

din cuferele spaimei.

În ciobul zilei

nădejdea,

lainic trubadur,

își mistuie disperarea

sătulă de-ncătușare.

Sub plumbul pleoapei,

timpul luminii se apropie.

RAFTUL DE SUS

Bucuriile s-au risipit

precum malul rupt

al iluziilor.

Timpul așază frumusețea

pe raftul de sus

lăsând surâsul orfan.

Scăldate-s zilele

în sângeriul amurg

al spaimei.

Doar stelele

topind singurătatea

împerechează

morții și vii

cu neliniștea urbei.

IN MEMORIAM THEODOR HRISTEA

Profesorul a plecat

spre seară

să împartă tristețea

cu stelele.

O mângâiere abruptă

freamătă-n lopată

un plâns al lumânării

ce-ngână: niciodată...

de parcă Edgar Poe

ți-a răsturnat,

năucit,

paharul memoriei

și te-a lăsat

în noaptea orfană

să împarți

tristețea cu stelele.

NOAPTEA LUMII

Noaptea lumii-i

adunată în tăceri

insuportabile.

Cernută în risipa timpului.

Nu vei ști, nu vei ști

decât atunci

când vei păși,

așa, ca mine,

pe cioburi de oglindă,

pe drumul

ostenit al viului flămând

în care noaptea lumii sapă…

Printre tăceri asurzitoare

vei căuta ușa

dintre tine și speranță...

Alfabetul pasului înainte

își țintuiește glezna

de trunchiul nopții.

ANXIETĂȚI TEMPERATE

Copac putrezind

urcă în mugure

până la ultimul gând:

din caruselul spaimei

bulgăre rostogolit.

Treptele-s pătate

de inutilități

măsurate în

suficiențe latente.

Silabe distanțate de miez

dansează poeme dezbrăcate.

Umbrele rodesc legănarea

între viață și moarte.

Plutesc cu Chopin în lesa ferestrei.