Revistă print și online
N-am mai scris de mult în Ficțiunea și-am să vă povestesc de ce. Au fost niște luni de libertate, de scris, de plimbări. Niciodată nu m-am simțit mai bine ca acum, după ce-am lăsat deoparte absolut orice treabă care nu avea directă și savuroasă legătură cu mine. După anii de munci, aveam nevoie. Mai ales că n-a fost ușor, atâta timp cât la ferestrele casei mele au urlat câinii neînsemnatului cetățean Copită, rațele comunale și curcile micului agricultor fără nume. Vă întrebați poate de ce n-am chemat hingherii, de ce n-am sunat la poliție si celelalte. Dacă v-as spune că pentru mine numai timpul contează, ați zice că fac filozofie. Așa că vă voi spune că am vrut să duc planul până la capăt. Să nu îndrăznească cineva să spună că n-a meritat. Uitați-vă bine și veți vedea că până și resturile aruncate de mine au devenit sau vor deveni valoroase.
A fost vorba despre libertate, despre plăceri în mijlocul lagărului. De ce? Pentru că am putut să fac asta. Să creez o alternativă, într-un timp în care Copită tocmai făcuse din cărți un imperiu al umilinței. Cum să lași scriitorimea să-și facă de cap, când omul ăsta investise atât de mult în lanțuri și în plase?! Totuși, am încercat, gândindu-mă că măcar doi-trei vor avea o șansă la libertate.
S-au speriat de moarte sugrumații care fac caz de literatură. Unii s-au îmbolnăvit, mi-am dat seama după aceea, iar alții, fabricanți de chiloți tetra, fără legătură cu bibliotecile masive din casele lor, au plătit mercenari; și-au pus la bătaie toate resursele, implicându-se într-atâta, încât în acest timp femeile lor și-au găsit alți bărbați.
De altfel, multă lume a profitat în ultimii ani de maladia lui Copită, evadat de la ospiciu, cu nume fals, de scriitor. Era suficient să-i duci o cât de mică dovadă că ai scuipat pe o carte, pentru ca acesta, înseninat, să te plătească pe loc. Pe unii i-a răsplătit punându-și amanet hainele, pe alții i-a plătit în trei rate, pe care, eufemistic, le-a numit trilogii, în ciuda butadei referitoare la bici și la fabricația lui. Alții au primit câte o bursă, o slujbă de consilier al mierlelor oarbe, ori un premiu de fermier. Mulți i s-au alăturat în această cruntă și lungă cruciadă de flegmuire a cărților. Iar la război, ca la război, au fost și jafuri și domnițe violate, dar mai ales multe trădări.
Așa se face că în urma activităților mele, au rămas victime și-au luat naștere nefericiri adulterine fără nicio însemnătate.
În consecință, mi-am cumpărat o masă, hotărând să renunț pentru un timp la divanul meu persian. E o masă, rotundă, croită din chiparos, șlefuit de 400 de ori. Mă așez la ea, doar când scriu. Am o peniță străveche, primită cadou de la Colegiul Papiu Ilarian, înfiptă într-o pană, împodobită și coafată meseriaș. În completare, am și o călimară ca o bijuterie. Cum pun mâna pe această peniță, cum și văd literele, în Verdana de 11, aranjate la distanță decentă, de 1,5.
Și ce credeți că scriu? O poveste fără legătură cu celelalte cărți ale mele. Am găsit-o îngropată adânc, departe de București. Țipa și mă striga pe nume din când în când. Am scos-o de-acolo, am curățat-o puțin și i-am cumpărat o haină portocalie. Acum stă în grădină și așteaptă cuminte să scriu despre ea.
Toate aceste evenimente m-au confiscat și n-am mai ajuns la revistă. Dar astăzi, în fine, am deschis ușa de la redacție. Pe canapeaua verde, așezat boierește, stătea Ciprian, prins într-o conversație telefonică importantă. Mi-a făcut semn să mă așez, iar când a închis, mi-a spus - avem nevoie de un editorial, îl scrii tu? Despre ce, am întrebat școlărește? Despre ce-ai mai făcut, de exemplu.
Prozatoare, autoarea romanelor Fantoma din moară (2008), Lizoanca la 11 ani (2009), Logodnica (2017), este cunoscută mai ales prin trilogia fanariotă, compusă din Homeric (2019), Mâța Vinerii (2017) și Manuscrisul fanariot (2015). A mai publicat Zogru (2006), Cămașa în carouri (2010), Omulețul roșu (2004), Mămica la două albăstrele (2013), Paturi oculte și Zavaidoc în anul iubirii (2024), plus peste 300 de povestiri. 40 de titluri traduse în peste 15 limbi. Debut: Dicționar de simboluri din Opera lui Eliade (1997). Între cele mai recente romane traduse: The Book of Perilous Dishes (2022, 2024, Londra), A malom kísértete (2024, Budapesta) și Dorëshkrimi fanariot (2024, albaneză). Are titlul academic de profesor univ. dr., cu specializarea în istoria culturii și civilizației universale pentru film. Premii: premiul pt. Proză al Uniunii Scriitorilor /2008 și Premiul Ion Creangă, al Academiei Române/2009. doinarusti.ro https://doinarusti.ro