13 aprilie 2024

Astăzi plouă. Un picurat constant ce durează deja de câteva zile. Nu mă miră, de fapt. Luna aprilie a fost dintotdeauna o perioadă capricioasă din punct de vedere meteorologic, dar asta nu mă deranjează. Mi-a plăcut întotdeauna, pentru că mi-a permis să-mi liniștesc mintea și să am timp pentru mine, să mă bucur de mine.

Stăteam lângă fereastra în formă de bovindou, privind cum picăturile de ploaie îmi udau florile, conferindu-le frunzelor o nuanță aparte de verde. În partea opusă a camerei era așezată cu grijă o frumoasă păpușă din porțelan. Păpușile m-au fascinat din copilărie, iar această obsesie m-a urmărit până la maturitate; vina aparține bunicii mele, care are o colecție enormă de păpuși. Încă mă întreb cum Vlad suportă pasiunea mea, având în vedere că el se sperie de ele. Întotdeauna se plânge că ochii lor de sticlă îi dau fiori, făcându-le să pară "aproape vii". Eu mereu râd de el și cât de caraghios este.

Bunica mea este cea mai bună. Ea este cea care m-a învățat atât de multe lucruri și m-a făcut să fiu ceea ce sunt astăzi. Vorbesc cu ea cât de des pot, dar în ultima vreme nu ne-am mai văzut atât de mult din cauza jobului. Mă simt prost, uneori. Nu se simțea foarte bine ultima dată când a vorbit.

Liniștea mi-a fost întreruptă de telefon, era mama. Am răspuns veselă la apel, doar pentru a fi întâmpinată de ceea ce s-ar putea descrie ca suspine incontrolabile.

Inima mi s-a oprit în loc când am primit vestea. Bunica mea murise.

16 aprilie 2024

Draga mea bunică a murit în urma unui infarct. A fost o femeie atât de bună și de blândă.

Eu și cu Vlad ne-am întors azi de la înmormântare, iar el m-a ținut de mână tot drumul până acasă. Omul ăsta o binecuvântare. Am ținut în poală o cutie veche și uzată, de culoare maro și legată cu sfoară. Cartonul maro avea diverse pete, ca orice obiect vechi ce a fost folosit foarte mult timp. Mama mi-a spus că bunica a insistat că trebuie să mi-o dea mie, deoarece mă va consola în momentele grele. M-am tot întrebat ce conține, dar nu mă simt extraordinar azi...

1 mai 2024

Au trecut aproximativ două săptămâni de când a murit mamaie. Am fost prea pierdută ca să pot face altceva decât să vegetez. Bietul Vlad a fost nevoit să vadă cum nu mă spălam și nu mâncam zile întregi, iar în ultimele zile a încercat să mă scoată din casă pentru a lua puțin aer; am plâns și am dormit încontinuu.

După ce ne-am întors și ne-am așezat pe care adesea o împărțeam adesea, m-am afundat în uitatul la TV, apăsând fără pe telecomandă fără scop. Privirea mi s-a îndreptat către măsuța de cafea, unde se afla cutia nedeschisă după atâta timp. M-am întins și am luat-o. Nu eram pregătită să văd ce moștenire primisem de la bunica mea, și totuși ceva m-a împins să o deschid. Curiozitatea a fost mai puternică și am tras cu grijă de sfori, eliberând cutia ruptă. Am deschis capacul și...

Înăuntru era o păpușă. O păpușă ce arăta exact ca mine. Păr negru, ondulat și ochi mari, albaștri; singura diferență era rochia victoriană, de culoare crem. Am luat-o cu grijă, de teamă să nu o scap și să sparg porțelanul delicat. Am observat că era destul de grea. Unele părți din porțelanul de pe corp și brațe erau crăpate, buclele odată mătăsoase erau acum încâlcite, iar hainele erau uzate. Și totuși, pentru mine, era superbă, fermecătoare. Am strâns-o la piept cu putere în timp ce am plâns din nou.

11 mai 2024

Am mare grijă de ea: i-am luat haine noi, i-am pieptănat părul, i-am curățat fața și am reparat crăpăturile. Era ca nouă! Am pus-o cu grijă cu pe raftul de deasupra biroului meu, ca să o pot privi mereu zâmbind. Mă simt mult mai bine acum că în sfârșit am pe cineva care să îmi țină de urât. Vlad încă își face griji pentru mine - spune că în ultima vreme nu fac altceva decât să stau la birou și să lucrez. Dar nu ar trebui, pe bune; sunt bine!

Mamaie avea dreptate, nu mai sunt singură.

31 mai 2024

Vlad este și mai îngrijorat decât era înainte. Mă roagă să ies cameră și să ieșim împreună. De ce aș face asta? Dacă plec, cine va avea grijă de ea? Ar fi atât de singură... Nu pot face asta!

În ultima vreme a început să bea destul de mult și plânge mai tot timpul. Îmi reproșează că nu mai vorbesc cu el. Dar eu vorbesc! Vorbesc mereu cu ea, pentru că ea mă ascultă mereu și îmi spune numai lucruri frumoase. Vlad îmi spune că trebuie să merg la un terapeut și să fac ceva în privința asta. De ce este atât de nesimțit? Nu vede că sunt bine? Vreau doar să-mi petrec timpul cu ea.

8 iunie 2024

M-a lovit... rău. Obrazul încă mă arde și se simte umflat. Am și vânătăi pe corp. A încercat să mi-o ia, dar m-am luptat cu el din toate puterile. I-a zdrobit capul de podeaua de lemn; cioburi de porțelan zburau peste tot în timp ce am încercat să fug.

Vecinii noștri au chemat poliția și el a fost arestat. A strigat că sunt nebună și că "blestemata" aia de păpușă mă controlează. El este nebun! A încercat să-i facă rău și a reușit! Cel puțin acum suntem în siguranță față de el și de alții care încearcă să ne facă rău. Ochii ei de sticlă mă privesc mereu iar eu îi zâmbesc.

O iubesc foarte mult.

13 iunie 2024

Mama și tata mă sună aproape zilnic și mă întreabă dacă sunt bine. Spun că sunt îngrijorați pentru mine de când a murit mamaia.

Îi urăsc, îi urăsc pe toți. Spun că e ceva în neregulă cu mine, dar eu sunt bine! Ea vorbește mereu cu mine și îmi ține companie. E atât de bună cu mine. Fața ei crăpată încă zâmbește după tot ce s-a întâmplat, iar asta mă face fericită. Știe cât de importantă este pentru mine și asta o face să stea cu mine. Mi-a spus că o voi revedea în curând.

Mi-a șoptit că sunt obosită și că ar trebui să mă duc la culcare. Mi-am adus aminte mai devreme că Vlad avea niște somnifere, sunt curioasă dacă m-ar ajuta...

În josul ultimei pagini de la jurnal, se puteau descifra niște scrijelituri într-un scris diferit față de cel al restului paginilor din jurnal, mult mai mic și mai fin:

M-au luat în brațe și m-au așezat cu grijă într-un obiect ciudat, asemănător unei cutii. Toți au spus că sunt foarte frumoasă și m-au sărutat înainte să pună capacul. E atât de rece și de întuneric aici. Sunt atât de singură.

Unde este toată lumea? Mă aude cineva? Unde este?

Vreau doar să o văd din nou...