Particule de tine se preling pe asfaltul plin de lacrimi

Lobotomie

Clipe ce dor ca lamele de cuțit

Cioburi sparte pe podea, țipă și mi se înfig între degetele de la picioare

Unghii pictate cu Roșu Ferrari

Lici pici și licurici,

Toate sunt parte din camera amintirii

Din care intru după ce străbat strada amintirii

Timid, căci mă face să plâng

Nou sau vechi, tot cimentul este.

Cel care mi-a atentuat căderea după prima tură cu bicicleta când genunchii mei aveau nuanța de roșu Ferrari

Cel care a atenuat căderea ploii în ziua în care ai plecat.

Alb murdar și cravată de avocat

1984 de George Orwell

Când dai putere unui om să guverneze o cameră din inima ta, dar

O găsești atent poziționată într-o baltă de Roșu Ferrari la capătul străzii amintirii

Stafidită și rece, ca o curmală

Mult prea deshidratată încât nu o pot pune în ovăz.

Rămâne pe piele rujul roșu Ferrari și amintirea gustului de ovăz dulce și călduț

Sânge și apă, vin și tămâie

Epifanie și profanare de obiecte oculte

Inima rece de pe asfalt,

Cu aorta în strânsă legătură cu centrul pământului

Tobe și tarabane în ritm de miocard

Metastază a maladiei din iubire

Salvează-mă