Revistă print și online

Péter Demény: Când scriitorul vrea să se povestească

Vara trecută, prin grădina Casei Filipescu-Cesianu, în centrul capitalei, pluteau următoarele cuvinte:

"Iubind-o pe Mikuna, mi-am zărit conturul iubirii.

Cât de mult m-am zbătut pentru această frază, în ambele sensuri ale cuvântului, sau mai degrabă în ambele istorii ale ei: atât eu personal, chinuindu-mă ca un cașalot care vrea să țâșnească din apă și nu reușește, cât și eu, scriitorul, care vrea să se povestească și nu reușește nici el."

Cuvinte dintr-un manuscris în lucru pe atunci, citite cu voce tare chiar de autorul lor, în cadrul unei întâlniri Ficțiunea. Un început de roman care a crescut, a zburat din grădina poveștilor și din mâinile autorului. Romanul e acum publicat, aparține cititorilor care răsfoiesc povestea lui Péter Demény, poet, prozator, traducător și blogger.

Vă mulțumesc pentru că ați acceptat această discuție. Romanul Ieșirea din vârtej a fost publicat la Curtea Veche Publishing, în 2025. Din această carte am folosit, mai sus, chiar începutul. Un fragment la persoana întâi care pare debutul unei mărturisiri intime. Aveți emoții când o astfel de poveste ajunge în public, când scriitorul încearcă să se povestească?

Péter Demény: Credeam că nu mai am emoții, dar m-am înșelat amarnic. 😊 Până acum, am avut trei lansări, și înaintea tuturor am avut nervii până la cer și înapoi, excepție făcând chiar primul, cea de la Bookfest: în cazul ei, după lansare am început să tremur.

Deci deși povestesc cu o sinceritate deplină și nu mă tem cât ține procesul scrierii, încep să mă înspăimânt de-a dreptul când cartea ajunge la cititori.


Sunteți de acord că o scriere publicată nu mai aparține scriitorului? Simplificând totul, putem spune că e la mâna interpretărilor, adaptărilor personale, în funcție de experiența și sentimentele fiecărui cititor. Există un nucleu al romanului Ieșirea din vârtej, un miez care să fie ferit de interpretări exterioare? Ca să formulez altfel, ce-ar scrie Péter Demény pe ultima copertă despre acest roman?

Péter Demény: Nu cred că există acel miez. Cititorul e liber și eu sunt ultimul care vrea să-l cenzureze.

Aș scrie așa: Cititorule, te rog să fii empatic și nemilos în același timp. Simte durerile unui copil de cincizeci de ani și mângâie-l dacă simți că trebuie, dar nu te reține în a-l critica dacă asta simți că e nevoie. Are dreptatea lui, dar firește că asta nu coincide mereu cu a tău – poate niciodată. E o carte onestă și drept confesiune, și drept meșteșug, dar asta să nu te intereseze doar dacă te atinge.


Care este locul romanului Ieșirea din vârtej în scrierile dumneavoastră de până acum?

Péter Demény: Cred că e cea mai înaltă perspectivă a mea, și cea mai înțeleaptă. Pentru asta trebuie să-i mulțumesc Mikunei, și poate mie: am fost destul de înțelept să ascult înțelepciunea ei.

Apropo de titlurile celor două romane (Vârtej în reluare și Ieșirea din vârtej). Suntem tentați să vedem mai degrabă viața exterioară, existența noastră în societate drept zbateri în pâlnia unui turbion plin de încercări și suferințe. E mai puternic sau mai perfid vârtejul vieții interioare?

Péter Demény: Este mai puternic în sensul că poți să te retragi în camera ta și să fii ferit de conflictele exterioare. Dar nu poți să te retragi și să te ferești de tine. Slavă Domnului că n-a trebuit să trăiesc în război sau în alte calamități: până acum cele mai mari conflicte mi s-au părut cele interne, mai ales că nu poți să blamezi pe nimeni, și chiar dacă blamezi pe cineva ți se șoptește mereu de către un greieraș că de fapt tu ești de vină.


Cât de onest poate fi un scriitor când își folosește experiența personală în scrierile sale? Și mai clar: unde se termină viața reală și unde începe literatura? Există vreo graniță?

Péter Demény: Pentru mine, nu prea există, deși fiecare are adevărul ei. Eu dărâm granițele dintre cele două și cuprind în literatura mea adevărul, realitatea. Dar nu degeaba am spus mai devreme meșteșug: sunt scriitor, nu unul care doar își urlă inima.


Cum prinde contur o poveste pentru scriitorul Péter Demény? Începe cu un personaj, o întâmplare, cu niște vorbe auzite aievea sau cu vreo senzație?

Péter Demény: Și în cazul Vârtejului și în cazul Ieșirii, am avut mari probleme cu prima frază. "Primul vers e dat de Dumnezeu" – spunea un mare poet maghiar. Așa am pățit și eu: nu știu cum am "primit" fraza lui Yourcenar (de fapt, a lui Hadrian) cu care am intrat în poveste. De atunci încolo, a fost mai ușor, s-au creat cumva de la sine și poveștile pe care le-am intercalat în narațiune.


Ați urmat studii filologice la secția maghiară-română a Facultății de Litere a Universității Babeș–Bolyai, cu licență în 1995 și masteratul în 1997. Iar doctoratul este legat de poezia autoarei Zsófia Balla. Sustrag informațiile astea din CV pentru că sunt curios dacă ați urmărit de la început să fiți scriitor. Și cât de mult contează pregătirea academică pentru această meserie?

Péter Demény: Mi-am dorit să fiu scriitor de când aveam 6 ani. Fiind născut într-o familie minoritară convinsă că numai prin cultură își poate păstra identitatea, de la o vârstă fragedă mi s-a părut că poeții și scriitorii sunt sarea pământului. Am și rămas cu credința aceasta, deși mi-am dat seama că realitatea e mai nuanțată. 😊

Pregătirea academică nu contează decât în măsura în care o poți folosi. Eu am o minte neliniștită, mereu pusă pe treabă și asta m-a și ajutat, dar m-a și păgubit: structura îmi lipsește de multe ori, ca și rațiunea. Nu e bine să știi mai multe decât textul, trebuie să te lași purtat de val. Or, un om de știință nu se lasă. Eu m-am lăsat și asta nu mi-a folosit carierei mele academice. Dar nu se poate cu de toate… 😊


Aveți tabieturi de scriitor? Unde scrieți în mod normal? Și dacă aveți un loc special, ce priveliște vi se deschide acolo?

Péter Demény: Pot să scriu pe pat, cu laptopul pe genunchi, sau după câteva șprițuiri la terasă. Nu sunt foarte controlat, deși sunt foarte dedicat pasiunii mele, adică scrisul.


Revenind la CV-ul dumneavoastră. Sunteți traducător și poet. Ați tradus din Nichita Stănescu (printre alții), din română în maghiară. Cum sună Nichita în limba maghiară? Poetul și traducătorul Péter Demény se implică în egală măsură într-un astfel de proiect sau poetul riscă să-și lase amprenta personală și atunci ar trebui exclus?

Péter Demény: E o discuție interminabilă asta: să fii fidel sau creativ, traducător fiind? Eu am încercat să le combin, iar Nichita e un talent care te ghidează oricum. Sună foarte bine în traducerea lui Domokos Szilágyi. 😊


Nu putem uita de revista Matca, unde sunteți redactor-șef. Cât de importantă este o revistă de cultură în România anului 2025, în condițiile în care presa scrisă tipărită e în moarte clinică? Și în contextul expansiunii mediului online, cât de greu e să mențineți revista pe hârtie?

Péter Demény: O revistă ca Matca e foarte importantă, pentru că încercăm să facem, de fapt, un fenomen cultural: avem site, podcast, cenaclu, avem Book to screen care sprijină drumul cărților spre ecran și încercăm să publicăm și literatură, dar și articole despre muzică, film, texte urbanistice, istorice etc. Pentru mine și pentru colegii mei, toate acestea înseamnă Matca, dar firește că printul înseamnă o selecție pe care încercăm s-o facem cât mai bine. Să ții în mână o revistă elegantă și cu un conținut de ținută – iată visul nostru.


Ca să camuflez o întrebare-clișeu (ce planuri de viitor aveți?), vă întreb mai degrabă dacă e nevoie de o pauză după finalizarea unui roman. Vă ocupă timpul, într-o astfel de perioadă, alte pasiuni?

Péter Demény: Dragostea îmi ocupă tot timpul, fie că scriu sau nu.


N-o să repet cifre de prin studii alarmiste, dar nu putem ocoli o realitate tristă. Una legată de numărul mic de cititori din România. În final, vă invit la un mic experiment. Ce i-ați transmite unui "necititor"? Cum l-ați convinge să se îndrepte spre lectură în epoca (perioada, moda trecătoare poate) tiktok, facebook, insta?

Péter Demény: Dragul meu, este o diferență între un duș și o baie fierbinte. Măcar încearcă-le pe amândouă și decide în cunoștință de cauză!

Petre NECHITA

Jurnalist, reporter de televiziune și prozator, a debutat cu romanul Tata știe mai bine!(2021), urmat de un al doilea roman Fir-ar ea de vineri! (2022). De asemenea, publică proză scurtă în periodice si antologii. Cea mai recentă povestire a sa a apărut în volumul colectiv Femei, bărbați și faptele lor (2023)