Pentru a porni discuția despre legătura elevilor cu scriitorii contemporani, trebuie să consider că au fost îndeplinite niște condiții: elevul are o experiență de lectură pe care a dobândit-o acasă, într-un mediu material și cultural favorabil, și a consolidat-o la școală, prin cărți aparținând mai multor epoci culturale; profesorul are o relație bună, în sensul că-i citește și că-i apreciază, cu scritorii de azi; cititorul, oricare dintre cele două categorii menționate (sau trei, dacă-i punem la socoteală pe părinți, bunici, etc.) urmărește pe rețelele de socializare activitatea din zona literaturii, dat fiind că presa scrisă tradițional, culturală sau de alt fel, este mult redusă față de cea din online.

Cu acestea îndeplinite, însușirea care este cel mai mult pusă la lucru este curiozitatea elevului: indiferent de vârsta acestuia, de la primii ani în sistemul de învățământ și până la final, el este curios în legătură cu sine și cu lumea în care trăiește. Cărțile îi satisfac această curiozitate, cu atât mai mult cele scrise azi, fiindcă, mai ales spre adolescență, îi oferă impresia/certitudinea că autorul știe despre ce vorbește, că universul ficțional sau liric evoluează în aceleași circumstanțe ca propria lui viață, astfel încât i se pare ușor să-l înțeleagă și să găsească răspunsuri sau să facă paralele cu el însuși.

Posibilitatea de a comunica, virtual sau față în față, cu scriitorul este în acest context, pentru copii/adolescenți, cireașa de pe tort, iar întrebările pe care i le pun sau comentariile pe care le fac, o dată depășite inhibițiile, pot fi surprinzătoare, amuzante, neașteptate, dovada, în orice caz, unui interes genuin. Sunt destul de norocoasă - și câte nu sunt lăsate la voia norocului în școala și în cultura noastră cea de toate zilele! - să am elevi care îndeplinesc acele condiții pe care le menționam mai sus, la fel ca mulți colegi ai mei, elevi care urmăresc pe rețele conturi de scriitori și de bloggeri sau vloggeri din domeniu, elevi care participă la cluburi de carte, care merg la târguri de carte și care participă la întâlniri cu scriitorii pe care-i citesc.

Ce rol are școala în această dinamică? Esențial. Cum folosește școala potențialul acesta al elevului? După posibilități, destul de limitate, aș zice, fără a duce discuția în economic, social și politic, deși nici nu o pot desprinde total de acestea. Profesorul îi arată elevului cărți, din biblioteca proprie, din cea școlii sau din cea publică, le discută cu el, în măsura în care timpul îi permite, îi trezește curiozitatea. Sunt de părere că profesorul atent, cu știință de a vorbi pe limba elevului, îl poate convinge să citească nu numai literatură contemporană, ci și mai veche, accentuând punctele de interes ale acestuia. Alegerea site-urilor, a platformelor, a conturilor online de urmărit este determinată, evident, de interesul și de plăcerea adolescentului, dar poate fi îndrumată și de omul de la catedră. Aș zice că Internetul este esențial, după lectura propriu-zisă, în a-i ține pe cititorii tineri și pe scriitori în legătură unii cu alții. Organizarea de întâlniri cu scriitorii și participarea la târgurile de carte sunt alt tip de acțiuni pe care școala le poate intermedia, profitând de dorința elevilor de a comunica direct și deschis cu autorii și cu alți cititori pasionați.

Trebuie să subliniez însă că triunghiul elev - școală - scriitor contemporan depinde în mare măsură de disponibilitatea profesorului, prins în angrenajul programei și al examenelor naționale, ceea ce face ca timpul destinat ultimelor apariții din librării sau celor mai noi postări de pe rețele să fie foarte limitat. În plus, activitățile din afara școlii ridică probleme dintre cele mai diverse, care nu țin doar de logistică.

Existența unei relații între școală și scriitori este o provocare, iar accesul la carte pentru cultura generală și pentru plăcerea personală tinde să devină un privilegiu pentru tot mai mulți elevi (și adulți), din motive prea numeroase și dureroase, ce depășesc prezentul cadru de discuție. Sper numai că ne vom trezi înainte ca cititorul - de orice vârstă - să fi devenit o utopie sau un exponat de muzeu.

​