Prima revistă de creație hibridă, înființată de Doina Ruști, pe 24 februarie 2020.

Editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune

Timpul

Timpul dă o libertate nemărginită tuturor, dar nu oferă nimic în plus dacă nu intervine altceva...

Circulă peste tot vorba că "timpul le rezolvă pe toate". Nimic mai fals. De unul singur, fără o acțiune paralelă, timpul nu rezolvă nimic, desi este împărțit în mod egal pentru toți: 24 de ore pe zi. În toate zilele este la fel, de la facerea lumii și până azi, și așa va fi până la sfârșitul veacurilor.

Timpul este ca un râu. Curge, iar dacă nu te apleci spre el, nu ai cum să îți astâmpări setea. Fără alte intervenții, apa râului nu va veni niciodată singură în gura ta. Expresia "nu am timp" nu este în concordanță cu realitatea. Totul se întâmplă în timp: nașterea a ceva, somnul, dansul, călătoriile, petrecerile sau munca de orice fel. Faptul că nu dorești sau nu poți întreprinde o lucrare într-un anumit moment, ci preferi să te odihnești, este altceva. Aceasta înseamnă că ai timp berechet pentru odihnă. Timpul stă la dispoziția tuturor în mod egal, însă devine efectiv doar atunci când completăm curgerea lui cu o acțiune. Cum am scris într-o poezie: "mâinile goale dacă nu intră în contact cu ceva / pot face doar semne, fie de încurajare / sau de disperare // Pe lângă toate acestea aripile, / chiar dacă nu intră în contact cu nimic / pot să zboare…" (Corbul-Vasile Dan Marchiș). Unde pot să zboare aripile? Doar acolo unde există un anumit spațiu liber. Și chiar și așa, nu pot zbura la nesfârșit fără o destinație, deși au tot timpul la dispoziție. Trebuie să aterizeze undeva. Unde? Timpul nu-ți pune nimic la dispoziție în acest sens. Îți oferă doar libertatea nemăsurată să faci ce poți, ce știi sau ce dorești. Timpul este exact ca un stăpân peste o mare întindere de teren arid. Un teren care ți-a fost dăruit fără taxe și fără ca proprietarul să mai intervină să te întrebe ce vei face cu el: dacă îl vei transforma în teren arabil, vei construi ceva sau îl vei folosi în alte scopuri. Așa este și clauza timpului. Te lasă liber să faci ce vrei, prin forță, inteligență și talent, fie singur, fie cu ajutorul cuiva. Dacă nu poți pătrunde undeva pe linie profesională sau nu ești lăsat de autorități să faci anumite lucruri, nu timpul a hotărât asta. Timpul este egal pentru toți prin libertatea absolută de a face ce dorești în funcție de capacitatea ta fizică, intelectuală și, evident, de talent. Când ești blocat de ceva, nu timpul îți stă împotrivă. Timpul nu rezolvă nimic de la sine, fără intervenția noastră.

Vasile Dan Marchiș