În septembrie 2022 a apărut ultima lucrare semnată de Orhan Pamuk, laureatul premiului Nobel care în aprilie, anul acesta, va vizita Timișoara, capitală culturală europeană. Este vorba despre Uzak Dağalar ve Hatiralar, publicată în limba turcă la Yapi Kredi Yayinlari, de către Isaac Reyna și tradusă în același an în limba franceză, la Gallimard, de către Jean Lapeyre de Cabanes, cu titlul Souvenirs des montagnes au loin. Carnets dessinés.

După cum consemnează site-ul editurii franceze, Pamuk scrie și desenează în fiecare zi în carnetele sale, notând evenimentele cotidiene, propriile impresii, preocupările despre construcția cărților, dialoguri cu sine și cu personajele, astfel încât alcătuiește un ansamblu de excepție, în care se întrepătrund texte și desene. Scriitorul ce a visat dintotdeauna să devină pictor își dezvăluie pentru prima dată carnetele în această lucrare, în urma unei selecții personale, din mai multe mii de pagini.

O analiză minuțioasă a carnetelor lui Orhan Pamuk este întreprinsă de Jean-Paul Champseix, în articolul « L’atelier d’Orhan Pamuk », din 21 noiembrie 2022, apărut în publicația online Enattendant Nadeau (https://www.en-attendant-nadeau.fr/2022/11/21/atelier-orhan-pamuk/). Autorul francez afirmă că cititorul are prilejul de a pătrunde în atelierul scriitorului, de a fi martor la frământările sale în legătură cu procesul de creație și de a cunoaște elementele care îi conturează universul interior. Desenele, pe toată pagina sau pe un colț, amintesc de pictura chinezească și impresionism. Pamuk folosește creionul, acrilicele și uleiul, concentrându-se asupra detaliilor. Scopul mărturisit este de a "aluneca" discret în imagine, de aceea tema sa favorită, atât pentru desene, cât și pentru romane, este evaziunea, mai ales prin intermediul peisajului, fapt ce justifică titlul lucrării. Schițele făcute în locuri diverse, în timpul călătoriilor în Italia, în India, la Veneția, la Cairo, în Statele Unite, în Goa, în Rajahstan, constituie surse de inspirație, scriitorul observând: "Les livres prennent vie sous mes yeux grâce à une image, à une scène". În plus, desenul îl ajută să-și clarifice ideile și să completeze textul, dar și să se integreze în viața din jurul său.

Bineînțeles că orașul care apare cel mai des în schițe este Istanbul, aflat de asemenea în fundalul romanelor, ca un suprapersonaj. Pamuk consideră acest fapt de la sine înțeles (https://www.lefigaro.fr/voyages/orhan-pamuk-nous-devons-reapprendre-a-glorifier-le-passe-20221222), dat fiind că este vorba de orașul său natal, unde se simte acasă și unde cunoaște limba, obiceiurile și cultura, orașul a cărui viață este încă apropiată de oameni.

Carnetele menționează fiecare dintre romanele autorului, cu ezitări asupra modului potrivit de a introduce personajele, cu imixtiunea preocupărilor cotidiene în procesul de lucru, cu dialoguri și îndemnuri adresate sieși, cu obiective scrise pe marginea desenelor: "FAIRE PARLER tout le monde – BEAUCOUP DE SONORITÉS – VOIR ET RACONTER LES ACTIONS SIMULTANÉES DE CHACUN" (în Champseix: 2022). Desenele sale, naive și copilărești, după cum le califică el însuși, intră în contradicție cu substanța densă și aspră a romanului Nights of Plague, de pildă.

Nu poate să treacă neobservată atmosfera politică din Turcia, lipsa de libertate de expresie, autorul dând glas nostalgiei unor timpuri trecute mai fericite, precum și unei mizantropii ce-l determină să dorească a lucra fără a vedea pe nimeni.

După cum remarcă Champseix, această carte "caldă și sinceră" dezvăluie mai multe despre Pamuk decât o biografie savantă, scriitorul trecând peste rezerva de a dezvălui lucruri prea personale. Dimpotrivă, el afirmă în interviul acordat publicației Le Figaro că a urmărit conservarea amintirilor sale sub forma unei enciclopedii desenate, care să-i evidențieze în același timp dragostea pentru evaziune, pentru peisaje îndepărtate și pentru pictură. În acest sens, un criteriu important de selecție a paginilor, pe lângă estetică și relevanța imaginii în raport cu textul, a fost emoția rememorării.

Cele 370 de pagini ale lucrării lui Orhan Pamuk sunt rezultatul unei nevoi interioare a autorului de a uni scrisul și desenul, pentru că precizia celui din urmă explică ambiguitățile celui dintâi, iar cititorul este martor al acestor eforturi ale scriitorului de a-și analiza creația, pentru sine și pentru ceilalți.