Revistă print și online

Premiile Ficțiunea: Petronela Buda

Teatrul gălățean, care cunoaște o efervescență cum probabil nu s-a simțit de la înființarea sa, propune o serie de evenimente, experimente și personalități, proiecte cvasiinedite sau chiar unice, săli mai întotdeauna pline, invitații și premii la diverse festivaluri.

Ar fi câteva nume și evenimente de menționat, printre care și nominalizarea la Premiile UNITER a spectacolului "Vrabia" de Leta Popescu, dar în acest an ne oprim la actrița Petronela Buda, care joacă și în mai sus menționatul show.

Născută în ziua de 1 aprilie 1987, se remarcă încă din timpul facultății, prin șarm, talent, inteligență, forță de muncă (ordinea enumerării este aleatorie), fiindu-i încredințate roluri diverse, atrăgând atenția juriilor prin rolul "Pușlamaua" din spectacolul "Pușlamaua de la etajul 13" de Mircea M. Ionescu, în regia lui Villi Pervelli Nikolov, în cadrul "Festivalului Teatrelor Dunărene" din Giurgiu, dar și la nivel de amatori obținea un important premiu la 17 ani, pentru cel mai bun rol principal feminin ("Lucietta" – "Bădăranii" de Carlo Goldoni) la Festivalul de Teatru pentru Elevi "I.L. Caragiale".

După importante premii naționale obținute în 2013 și 2014, anul 2022 s-a dovedit a fi fast: obține marele trofeu Bacău Fest Monodrame pentru interpretarea din spectacolul UȘA E DESCHISĂ! de Andrei Velea, regia: Vlad Ajder, dar și premiul actorilor "Dinu Apetrei", oferit de actorii Teatrului Municipal "Bacovia" din Bacău, și premiul tinerilor "Ștefan Iordache", acordat de voluntarii teatrului, toate pentru "Femeia" care este reprezentarea artistică a unui caz mediatizat cu ani în urmă.

Despre acest rol am scris la ora avanpremierei:

"…metamorfoza Petronelei Buda este comparabilă, și nu este vorba aici de nicio proporție, cu ceea ce a realizat Charlize Theron în "Monster" în 2002 sau 2003, filmul care pleca și el de la un caz real!

Numai într-o oră de "joc" spectatorul este și sedus, și abandonat, și îngrozit, și ucis, ba chiar și condamnat. Cu sânge rece, dar și cu foc și pară, Petronela Buda este însuși infernul nostru cel de toate zilele, când faci alegerile greșite.

"Jocul" este o re-trăire a unei crime și a unei pierderi care amplifică deja pierderea posibilei iertări paradisiace:

"…trezire, re-deșteptare a conștiinței, da, teatralizarea vieții și a pedepsei interioare, deoarece există regrete, chiar dacă se poate cânta că nu există, trupsufletul sau sufletrupul actriței sfâșiindu-se în oglinda tuturor sufletelor care și-au păstrat calitatea de suflete (monologul li se adresează lor, nouă, clienți imaginari sau nu, de la prima frază la ultima, Oceanului de răni pe care le vălurim cu toții, în bunătatea, ticăloșia, lenea, comoditatea, lașitatea, curajul nostru!), "tăindu-se" cu lingurița... negura existențialistă și în lingurița aceea poate să nu fie nicio picătură de zahăr pentru a se cânta precum în "Mary Poppins": "A Spoonful of sugar helps the medicine go down…"

ADI G. SECARĂ

Scriitor și jurnalist cultural, Adi G. Secară (n.1972) este doctorand în istorie și bibliotecar la Biblioteca Județeană "V. A. Urechia", din Galați". A publicat mai multe volume de poezie, dintre care Poet chemând derviș a fost tradus în turcă (2019), și un roman experimental, Pirapitinga. Hector la vernisaje (2018), piese de teatru scurt, eseuri și recenzii literare. Cel mai recent volum al său este