În 25 septembrie a avut loc spectacolul Janovics, prima premieră din cea de-a 232-a stagiune a Teatrului Maghiar de Stat Cluj. Încă de la spectacolele precedente realizate la Teatrul Maghiar de Stat, anume Romeo și Julieta, respectiv Tinerii barbari, publicul s-a familiarizat cu tergiversările burlești și cu exercițiile de stimulare a curiozității ale regizorului Attila Vidnyánszky jr. Astfel, și Janovics are ca preludiu o atmosferă dezarmantă de epoci intercalate, presărată și cu fapte triviale, și cu evenimente excepționale. Uneori, ni se pare că jucăm într-un film comercial și nu înțelegem rostul unui ghem de pelicule încâlcite sau importanța retrospectivă pe care o vor dobândi cândva momentele disparate, precipitate și distonante din viața noastră. Trecem prin diverse probe, aflându-ne pe punctul de a întruchipa personaje care nu ne seamănă. În termeni freudieni, Eul nostru poartă povara defectelor și a secretelor unui Sine enigmatic, iar Supraeul nostru ne impune cerințe și idealuri care ne oprimă și mai mult. Suntem obligați să fim eroi, dar nu suntem decât niște fricoși.

Aparent, suntem îndreptățiți să ne plângem că lumea e prost zidită, cum susțin scepticii și revoluționarii. Totuși, de multe ori, grație unui deus ex machina ce pare complicele unui Pălărier Nebun, ajungem să primim un rol mare, deși până nu demult eram doar membri ai personalului auxiliar. O marcă distinctivă a lui Attila Vidnyánszky jr. este intervenția în viața umană a unui factor incognoscibil, ireductibil la hazard sau la liberul arbitru, dar care își trage rădăcinile din ambele, aruncându-ne într-o răscruce tragicomică. suntem aleșii unui noroc anonim sau autorii unei forțe nebănuite de autodepășire.

Cu toate că experiența noastră cotidiană este suprasaturată de numeroase situații aberante, în Janovics absurdul favorizează calea de acces spre o cunoaștere dezgolită de autosuficiență, egolatrie și intransigență, dinamitând stereotipiile sentențioase ale spiritelor înguste. Cum se poate reda viața unui mare om ca Jenő Janovics fără a vehicula mistificări istorice și clișee culturale, refuzând inerția truismelor comode ce amenință orice biografie spectaculoasă? Attila Vidnyánszky jr. nu-și dezminte autenticitatea viziunii proprii, manifestând nu doar un spirit ludic foarte fin acordat, ci și un respect demn față de un monstru sacru ca Janovics, ctitorul teatrului clujean și creatorul Hollywood-ului transilvan.

Cu o autoironie delicioasă, mărturisindu-și lipsa de aderență la biografism, Vidnyánszky jr. realizează un experiment inedit, astfel încât Janovics constituie propriu-zis continuarea la Tinerii barbari. Cele două spectacole au ca numitor comun arta ca factor de coeziune interetnică și toleranță multiculturală. Dacă nucleul Tinerilor barbari este crezul lui Béla Bartók în muzică drept garant al înfrățirii între popoare și implicit al păcii, pentru Jenő Janovics teatrul și filmul sunt modalități de a rezista adversităților istorice și tuturor tendințelor distructive prezente în inconștientul colectiv și individual.

Colajul, discrepanțele ritmice și puseurile suprarealiste nu sunt scopuri în sine pentru entitatea regizorală, ci metode subversive de a surprinde sinergia vieții sinuoase a lui Janovics. Spectacolul comprimă atât momente-cheie din trecutul teatrului clujean, în contextul haotic al celor două războaie mondiale, cât și realități incomode ale prezentului nostru infestat de cele mai noi maladii ale artei, precum omniprezența intruzivă a tehnicii și a mărfii pseudoartistice, cu miză exclusiv financiară, sau apologia frivolă a soluțiilor epice facile, precum supereroii și vampele americane. Or, toate aceste tușe stridente ce demască degradarea artelor prin inflația produselor facile de consum compulsiv pentru humanoizi bolnavi spiritual din prima parte a spectacolului contrastează sugestiv cu abordarea în registru grav din partea a doua.

Unirea Transilvaniei cu România din 1 decembrie 1918 impune cadrul a două episoade impresionante ce confirmă suprapunerea fatidică dintre Janovics și Hamlet. Persecutat de noul regim, Janovics este obligat să se refugieze în Clinica de Psihiatrie a doctorului Lehner și refuzând să cedeze nebuniei și disperării, îndură cu demnitate identificarea existențială cu prințul Hamlet: "Crezi oare, fir-ar să fie, că-i mai ușor să cânți din mine ca dintr-un flaut? Botează-mă cu numele oricărui instrument voiești, oricât mi-ai zgândări tot n-ai să mă poți face să cânt." (Shakespeare, Hamlet, actul III, scena 2)

Janovics-Hamlet urcă pe scenă la o ultimă reprezentație a teatrului maghiar din 1 octombrie 1919. Doliul fastuos al echipei provoacă vibrația la unison a publicului, incapabil să creadă că asistă la sfârșitul irevocabil al teatrului clujean. În mod simetric, spectacolul lui Vidnyánszky jr. se deschide și se închide cu noaptea baricadării lui Janovics în lăcașul vocației sale, împreună cu pompierul și croitorul teatrului. După cum Hamlet se refugiază în teatru, înscenându-și nebunia, Janovics devine Hamlet pentru a denunța hybrisul istoriei, lansându-și pledoaria pentru pace.

Textul dramatic semnat de Miklós Vecsei H. și Nicolett Németh decupează plastic punctele de turnură din biografia lui Janovics, raportându-se deopotrivă obiectiv și creativ față de materialul documentar avut la dispoziție. Nu este deloc întâmplător faptul că în urmă cu trei ani, Miklós Vecsei H. a onorat Teatrul Maghiar clujean cu un Hamlet aparte, aflat în raporturi paradoxale de intimitate blândă și profundă cu Dasein-ul, detașându-se de un anumit tip de tratare standardizată a hamletismului, marcat de cerebralitate ceremonioasă.

Vidnyánszky jr. excelează în translațiile uneori subtile, alteori abrupte de la registrul comic la cel tragic, astfel încât, grație exuberanței sale neobosite, ne prezintă latura ambivalentă a fenomenelor și ființelor. Bunăoară, realitatea istorică a multiculturalismului din Transilvania, mediul primordial în care a creat Janovics, cu tot amalgamul său de popoare conviețuitoare și povești întrețesute, este redat alternativ prin imagini ale toleranței etnice, precum dedublarea unuia și aceluiași individ timorat, expunându-și îndoielile în limba maghiară, pentru a se îmbărbăta în limba română, ori prin egolatria țipătoare a etosului balcanic, sintetizată în șlagărul lui Ionuț Cercel, Made in Romania: "Chiar dacă ești moldovean, ardelean sau oltean/ Suntem made in Romania (iali, iali, iali)."

În Așa grăit-a Zarathustra, Nietzsche constată că necazul cel mai greu al oamenilor superiori este acela că nu știu să danseze cum trebuie, adică dincolo de ei înșiși. Echipa de creație a spectacolului Janovics ne convinge cu mult umor și cu venerație pilduitoare că istoria teatrului clujean este inextricabil legată de viața celui ce a știut să râdă dincolo de sine, sfidând orice obstacol pentru a susține continuitatea culturii maghiare în spațiul ardelean.