Aude Terray, Singură împotriva tuturor: Viața prințesei Martha Bibescu, traducere din limba franceză de Alina Pavelescu, Humanitas, 2024

Biografia Marthei Bibescu (1886 – 1973), născută Lahovary, a fost gândită și alcătuită cu multă empatie și cu la fel de mult talent de către celebra biografă franceză Aude Therray. Din păcate, cartea conține și câteva mici inadvertențe istorice, discutabile, a căror dezbatere o lăsăm în seama specialiștilor în istoria României interbelice, aproape insesizabile în spatele textului care curge limpede, fascinant și cursiv, ca un roman. Aspirațiile ambițioase ale prințesei Bibescu – care se ipostaziază pe sine ca o oglindă de sânge românesc a casei regale și își imaginează o Românie condusă de la Mogoșoaia, spun povestea unei vieți tumultuoase pusă în slujba propriului ego, dar și a țării. Istoria Marthei Bibescu surprinde la rândul ei vremurile tulburi dintre cele două Războaie Mondiale și dramaticele schimbări politice de după. Dar, indiferent de contextul istoric, prințesa nu își uită europenismul, dorința de a dobândi un renume mondial atât din punct de vedere politic, cât și cultural, astfel că povestea ei se asezonează în mod fericit cu momente caritabile precum istoria demersurilor întreprinse pentru a-i salva pe copiii evrei de la deportare, cu perseverența și eforturile de a înființa un spital pentru soldații răniți în Primul Război Mondial, cu înfruntarea nenumăratelor calomnii și acuzații de spionaj. Toate acestea se completează cu încurajările prietenești venite încă de la bun început de la Antoine și Emanuel, verii francezi ai soțului său, renumitul aviator și ministru român, George Valentin Bibescu, de a-și exploata imaginea și imaginația pășind în lumea aristocrației și a diplomației franceze.

Apoi, fiind o scriitoare care jonglează cu dexteritate între diverse genuri literare, prozatoare, diaristă și chiar autoare de reportaje, Martha Bibescu își va lega cu precădere numele pentru posteritate de celebra carte intitulată, La Bal cu Marcel Proust (1928). Cu toate acestea, nu o dată, mulți dintre exegeții proustieni au ținut să sublinieze că prințesa din Carpați nu ar fi făcut parte din panteonul de personalități culturale apreciate și cultivate de către scriitor, spre deosebire de cei doi veri Bibescu pe care îi aminteam mai devreme, de cealaltă verișoară, Anna de Noailles, (pe care Terray o descrie ca o rivală a prințesei de la Mogoșoaia, încă de la afirmarea Marthei în saloanele franceze), și mai ales de Contesa Greffulhe pentru care Proust nutrea o fascinație aparte.

Cu un puternic spirit francez pe care îl etalează "ca pe o coadă de păun", Elisabeth Greffulhe este o Caraman-Chimay, deci o nepoată a Valentinei, soacra Marthei Bibescu. Drept urmare, se va număra, scrie Terray, printre primii din Paris care vor primi tânărul cuplu Bibescu, în 1908, când aceștia călătoresc în orașul luminilor în vreme ce Martha, la rândul ei, se va grăbi să-i scrie acest lucru Reginei Maria numind-o pe Greffulhe "verișoara noastră foarte famous" (Corespondența Reginei Maria. Diverși, dosar V/3794/FD., fila 1, în Terray, 2024, p.65). La vremea aceea, contesa avea 48 de ani și frumusețea ei era încă triumfătoare. Cum tinerii ei veri veniți din Carpați îi par "promițători și talentați", câteva zile mai târziu, Elisabeth Greffulhe le face o supremă onoare când le întoarce vizita și, întârziind mai bine de o oră la ceai alături de ei, le vorbește la per tu. Însă, câțiva ani mai târziu, faimoasa contesă și Ana de Noailles i se opun Marthei în mai multe rânduri, fie intervenind într-o dispută familială cu Valentin Bibescu, fie după ce prințesa publică în 1921 O fiică necunoscută a lui Napoleon, inspirată de istorisirile Valentinei Bibescu, carte primită prost de tot neamul "din flori" de Caraman-Chimay.

Cu toate acestea, perseverentă, Martha Bibescu ar fi reușit să-i răpească contesei la senectute faima de a-l fi impresionat pe Marcel Proust, sugerează Terray, erijându-se în adevărata specialistă în viața și opera scriitorului, dând interviuri, publicând scrisorile pe care ea și verii Bibescu le primiseră. Și cum să nu facă acest lucru, dacă în grija ei de a-și întreține relațiile pariziene, Martha a legat cu Armand de Gramont, ginerele lui Elisabeth Greffulhe și prietenul lui Proust, o prietenie epistolară, în timp ce lui Robert de Montesquiou i-a trimis ceștile persane pe care i le promisese, însoțite de cuvinte amabile? În privința fraților Emanuel și Antoine Bibescu, nu cred că mai avea nevoie de explicații. Totuși cu Suzie Mante-Proust, deținătoarea drepturilor unchiului său, întâmpină o relație complicată, asezonată cu supărări și suspiciuni, iar soții Morand o acuză că și-l însușește pe prietenul lor pe care nu l-ar fi văzut decât în treacăt. Cu toții, atât urmașii, cât și prietenii scriitorului sunt agasați de insistența cu care această prințesă din România vrea să recupereze corespondența lui Proust, pe care ei o moșteniseră. Cu toate acestea, Martha, "căreia puțin îi pasă de bârfe, scrie Terray, va întreține până la capăt cu talentul ei de povestitoare, filonul proustian, și i se poate recunoaște meritul de a fi contribuit, în felul ei și al epocii ei, la legenda geniului literar" (Terray, 2024, p.268).

Pe Élisabeth Greffulhe o vizitează din nou la 91 de ani, în saloanele ei aurite și animozitățile dintre ele se sting. Toate subiectele explozive sunt ocolite, Martha e felicitată pentru emisiunile radiofonice și i se cere un autograf pe cartea îndelung contestată. Apoi, într-o scrisoare, Henry Germain-Martin îi relatează prințesei că la un prânz din 14 iulie 1951 în cerc restrâns, întrebată despre amintirile cu Proust, bătrâna contesă ar fi subliniat că "nu l-a văzut decât de trei ori pe micul Proust, că nu a apreciat deloc faptul că a amestecat-o cu Laure de Cevigné în portretul ducesei de Guermantes, că o plictisea când venea în vizită la ea cu vată în urechi și mirosind a eter și că îi purta pică mai ales fiindcă îi uzurpase gloria vărului ei, Robert de Montesquiou, cel căruia îi datora totul" (Terray, 2024, p. 272).

Personalitatea puternică a Marthei Bibescu, eleganța ei legendară, o situează în categoria personalităților de prim rang a vieții culturale și diplomatice europene. Dar, oricât de fascinantă ar fi viața luxoasă a prințesei de la Mogoșoaia, ea nu reușește să etaleze povestea unei alte doamne celebre a timpului său, Contesa Greffulhe. Mai multe însă despre viața extrem de influentă a reginei Parisului și despre paradoxul de a-l fi inspirat pe unul dintre cei mai mari scriitori francezi din secolul XX, Marcel Proust, vom descoperi în numărul viitor.