Privind spre lecturile acestui an, desigur, pe primul loc se află proza, iar dintre cărțile apărute, pe unele le-am citit în tihnă, pe altele le-am răsfoit, iar la unele încă n-am ajuns, cum e Theodoros de Mircea Cărtărescu.

Dacă ar fi să numesc câteva romane, pe care le consider valoroase, m-aș gândi în primul rând la Abraxas de Bogdan Alexandru Stănescu (Polirom), o carte cu emoție autentică, în linia lui Herzog a lui Bellow, cu o poveste care te cucerește imediat, fără stângăcii, ridicându-se nu prin intenția inclusă în titlu, cât prin temă, clasică în esență, dar tratată inedit și autentic: legătura mamă-fiu, povara părinților, de fapt. Abraxas, cu sau fără construcție ritualică, rămâne o narațiune de top, prin stil, prin veridicitate, prin singularitatea ei, într-o literatură plină de vânători de premii și de imitatori ieftini. Trebuie spus aici că Bogdan Alexandru Stănescu este un prozator versat, talentat și cult.

Deopotrivă m-a impresionat Nașterea eroului (Litera) de Andrei Ungureanu, un roman matur și șocant, o imagine vie a dezordinii mondiale.

Apoi, pe lângă impresia generală, mă interesează personajele, iar dintre cele memorabile, aș pune-o pe primul loc pe mama din Abraxas-ul lui Stănescu, urmată de Sebastian, cosmopolitul, pe jumătate interlop, pe jumătate psiholog din romanul a. normal al lui Andrei Velea, pitoresc și veridic.

Sigur, și acțiunea interesează, mai exact romanele delectabile prin acțiune, pe care le citești și te bucuri de firul poveștii. Aici aș numi Podul Diavolului de Radu Paraschivescu (Humanitas), ca de obicei, o încântare, Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte de Alexandru Lamba (Litera), Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine de Cătălin Mihuleac (Humanitas), a.normal de Andrei Velea (Litera).

Caut, de asemenea, și romane care aduc noutăți, acele povești care deschid un trend, vin cu idei, te inspiră și te fac să le citești ca scrieri de avangardă. Aici se încadrează Greier de topaz de Florin Spătaru (Litera), o carte care, deși nu excelează prin construcție, aduce o viziune asupra detaliului, intensă și senzuală.

Și, nu în ultimul rând, apreciez cărțile cu mesaj, cu implicare socială. O confesiune, cu temă puternică este Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars de Alexandra Furnea (Humanitas).

Anul care a trecut a fost bogat în proză, poate mai mult în povestire, decât în roman, totuși calm, fără promovările isterice din alți ani. Poate că literatura fantastică a rămas puțin în urmă, chiar și romanele fantasy care abundau anii trecuți. Dar nici n-am dedicat timp acestui capitol, după ce m-a dezamăgit Leucuța printr-un roman care pare făcut după filmele de gen.

Și-o să închei spunându-vă că citesc în momentul acesta un roman în manuscris, o scriere insolită și intensă care mă încarcă de fericire. Sper să-l citiți și voi, în versiune tipărită, anul viitor