Ce-i asta? Ce șerpi mi-ai înfundat în urechi, ce licori mi-ai turnat în sânge? De ce mi se izbesc valuri de osul frunții, de ce piepul îmi fierbe?

Vreau să te apuc în brațe, se te strâng, să te sufoc. Să te fac una cu mine, bucată cu bucată, os cu os! Ce fel de duh ești de stârnești pornirile astea? Mă uit la tine încruntat. Două picioare slabe pe care niciun pantalon nu stă fix. Sânii mici, bărbia rotunjită, alunița de pe obrazul drept. Părul ca iarba uscată. În ochi nu te privesc, acolo e primejdia mare. În castanele alea mici și lucioase se pierd corăbii, biblioteci întregi, oameni în toată firea. Ochii ăia sfârâie și tu devii amazoană, prințesă, exploratoare. Se schimbă toată lumea în preajma mea și mă trezesc în junglă sau pășind peste cercul polar.

Nu facem dragoste, nici sex. Ne luptăm între așternuturi, pe muchia mesei din bucătărie, lipiți de vreo ușă. Ne frământăm carnea și ies scântei din noi, mai ales din pielea ta, din sfârcurile roz care lucesc noaptea și ziua.

Tu ai propus izolarea asta. Tu ne-ai închis între pereții apartamentului. Lockdownul nostru asumat. Cât timp o să rezistăm, când o să ne plictisim unul de altul? Aștepți să ni se scurgă chimia din cap, așa ai spus, nu? Practic, autoizolarea noastră o să contopească în câteva săptămâni ani întregi de relație. Și vrei să-mi demonstrezi că nu există dragoste, că plictiseala e rugina care cuprinde orice sentiment.

Ai dreptate. Nu te iubesc. Nu te doresc, nu vreau să te văd dezbrăcată. Cum să spun totul ca să intre și în căpșorul ăla al tău rotund?

Vreau să te sfărâm în mâini, se te spulber, să te strâng așa de tare încât să intri în mine, să bați odată cu inima mea, să respiri cu mine, mereu. Nu te doresc, ci mă doare. Nu te iubesc, mă ustură pe interior. Vreau să trag aer în piept și să-mi intri în plămâni.

Pentru că nu ești doar acele țâțe mici, acel cur de adolescent slăbănog. Nu ești doar bărbia aia pierdută. Ești o poveste, înțelegi? Și povestea nu se consumă, oricâte prostii legate de chimie și plictiseală vrei să-mi servești.

Nu te iubesc, te povestesc, te strâng și te miros, înțelegi? Ești toate cărțile necitite, toate cuvintele pe care nu le cunosc, ești istoria mea continuă. Te povestesc, te povestesc! mereu, mereu, oricât o să stăm între pereții ăștia, auzi?!