Citise sondajul de la americani pe care presa noastră îl răstălmăcise și-l adaptase. 6 din 10 persoane începuseră o relație la muncă. Din cele 6, vreo 2 și jumătate se căsătoriseră.

Se uita la colegii săi nu pentru a confirma acuratețea cifrelor. Dar înțelegea motivele care duceau la astfel de relații. La muncă cei mai mulți purtau o mască, una care sugera o anumită atitudine. Oficială în unele cazuri, glumeață în altele, deschisă către confidențe etc. O mică barieră.

Iar atunci când două persoane cu afinități se ghiceau printre birouri, această protecție se năruia ușor și năștea o complicitate care se cerea întărită. Fiecare căuta un ajutor, pe cineva care să considere masca nu o slăbiciune, ci un talent demn de laudă. Așa era între el și Eliza.

Jobul lor presupunea analiza detaliată a companiilor mai mici sau mai mari și oferirea de soluții pentru dezvoltarea afacerilor respective. Lucrau independent, adunau informații, apoi formau echipe, își expuneau propunerile și luau decizii prin vot.

Nu fumau, dar ieșeau în pauza de țigară pentru a-și mai limpezi ochii. Eliza vorbea des despre iubitul ei. Diferența de vârstă, 16 ani în plus pentru el, era un fapt divers iar tânăra înaltă și subțire, cu forme băiețoase și nas ascuțit, nu-l trecea sub tăcere.

Se întreba ce văzuse la ea. Era o prezență greșit catalogată ca ștearsă. Mai potrivit era să spună... aspră. O simțea mereu acolo, chit că nu discuta cu el. Avea tendința inexplicabilă de a privi spre ea și, în ciuda asprimii nedefinite, îl determina s-o protejeze. Chiar asta făcuse în mai multe situații legate de muncă.

Se văzură apoi într-un bar și ea se autoinvită la el, știind că e singur. Sexul cu ea era ca o dedublare, o abandonare sălbatică în niște gesturi care-i păreau străine, despre care n-ar fi putut da prea multe detalii la final. O pasiune care-l smulgea din propriul trup, îi extirpa centrii nervoși din creier.

Când recunoscu în sinea sa că e îndrăgostit, observă cu o luciditate inexplicabilă și ce-l făcea pe el atractiv. Un tată mai autoritar, o copilărie sub tutela unor dascăli cu personalitate, cert e că Eliza se simțea atrasă de bărbații mai în vârstă. Ea avea 24 de ani. Iubitul ei, 40. El ajunsese la 38 de ani și părul i se arginta tot mai evident.

Află că fata se va căsători cu partenerul oficial după o nouă partidă de sex ca un drog. Pe canapea și direct pe podea se ghiceau urmele transpirației, locurile pe unde se zdrobiseră unul de celălalt. Dârele hormonilor erau peste tot prin cameră.

Se refugie în baie. Își privi chipul obosit și sufletul i se deșertă într-o chisăliță dulceagă. Era gata să-i spună că o iubește. Să-i ceară să renunțe la căsnicia cu altul pentru una cu el. Era gata s-o ceară. Nu se rușina de cutele apăsate de pe fruntea sa, nu se mai gândea să-și vopsească părul. Doar asta o atrăgea, nu?

La muncă, afinitățile însemnau și conștientizarea ticăitului nenorocit. Timpul lui se scurgea în gol. Pentru ea, fiecare zi era neîncăpătoare.

O idee curioasă îl luă în stăpânire. Iubirea era ca un labirint din oglinzi, un joc al suprafețelor reflectate și-n mijlocul lui nu mai știai care e originalul și care e copia.

Eliza venise lângă el, se înghesuia deasupra chiuvetei, aranjându-și părul tuns scurt. Cererea în căsătorie pe care și-o imaginase căpătă, brusc, altă formă.

— Când îți alegi rochia de mireasă..., începu timid. Vreau să te văd, să ți-o trag în ea. În cabina de probă, unde se nimerește, auzi?

Jocul oglinzilor era despre adevărul pasiunilor reaprinse din umbra cenușii. Doar așa putea s-o țină aproape. Și o iubea cu arșiță, cu sete, aproape că avea febră.