Dragă Oana Fotache Dubălaru, e un act curajos să susții principiul istoric, într-o lume fără istorie. Ai coordonat comisia de alcătuire a programei școlare pentru clasa a 9-a, ajunsă subiect principal în ultima perioadă.

Ce te aștepți să obțină noua generație după ce va primi imaginea de ansamblu a literaturii?

Cred că e un gest de normalitate, un act rațional, nu curajos. Doar pare că trăim într-o lume fără istorie, asta e mai degrabă o metaforă. În realitate, și în ciuda teoriilor vehiculate la începutul anilor ’90, istoria ne scoate la tablă. Lumea din jur și societatea românească sunt marcate de conflicte armate, de tensiuni sociale, de crize economice. Mersul lucrurilor e tot mai greu de anticipat. Iar de alegerile noastre de astăzi, ca societate, va depinde ceea ce peste decenii/secole se va numi istoria acestei lumi.

Sper – sperăm, pentru că nu am gândit singură această schimbare – ca tinerii din 2030 să fie mai bine pregătiți pentru viață. Imaginea de ansamblu a literaturii române (care nu va fi exact aceeași pentru toți, firește, căci depinde și de numărul de ore alocat fiecărui profil, de capacitatea și de dorința individuală de studiu) nu este un scop în sine. Liceul nu formează specialiști, liceul îi pregătește pe tineri să se adapteze la o piață a muncii care acum se schimbă rapid și drastic, sau la studii de un nivel superior, în vederea unei specializări și aprofundări. Sperăm ca tinerii care vor studia limba și literatura română după această nouă programă să fie capabili să înțeleagă ce citesc, să-și exprime corect și clar ideile, să poată folosi în contexte practice de viață ceea ce au învățat. Ei vor concura pentru un loc de muncă, oricare ar fi acesta, cu instrumentele inteligenței artificiale.

Nu e corect față de elevi să le cultivăm iluzia că totul va fi ușor și că nu contează cât de pregătiți sunt.

A putea să urmărești niște linii de evoluție, în literatură ca și în istorie/în lumea din jur, a fi capabil să înțelegi sensuri mai complexe, să faci deducții, să depășești aparente dificultăți/obstacole reprezintă achiziții absolut necesare unei înzestrări individuale potrivite pentru realitatea mereu în schimbare a zilelor noastre.

Ce înseamnă pentru tine tabloul cronologic al scrisului românesc? Cum se leagă el de criza identitară de azi? Ce capătă un tânăr la finalul clasei a 9-a?

Înseamnă, în primul rând, un principiu de ordine, care asigură o coerență absolut necesară și o premisă pentru înțelegerea și interpretarea literaturii. Acestei dispuneri temporale firești (fiindcă literatura este o artă a succesiunii, nu a simultaneității, ca artele plastice) i se adaugă o analiză a formelor literare cultivate într-o perioadă sau alta (de pildă, nuvela romantică sau romanul realist), o discuție asupra temelor (pentru care interesul variază, de asemenea, istoric și este dependent de conjuncturi diferite), asupra convențiilor stilistice. E important ca elevii să afle cum, de ce și în ce formă au apărut și cum au evoluat instituții culturale ca teatrul sau presa. E important să înțeleagă că literatura română e valoroasă, complexă, diversă și racordată la curentele literare și culturale europene.

La finalul clasei a IX-a, elevii vor fi trecut prin câteva epoci de cultură (populară și scrisă), într-un ritm din păcate accelerat, care ține cont de faptul că numărul de ore alocate trunchiului comun la limba și literatura română scade la 2 pe săptămână, în clasele a XI-a și a XII-a. Practic, trei secole de literatură română – XVII, XVIII și XIX – sunt parcurse în 35 de săptămâni, inclusiv epoca "Junimii", cu excepția lui Mihai Eminescu. Elevii vor studia poezia și proza eminesciană la începutul clasei a X-a.

Mai puțin de atât - ar însemna să afirmăm că am apărut recent în cultura europeană, ceea ce reprezintă un fals și un gest de nesăbuință.  

Care a fost punctul tău de pornire? Ești decanul Facultății de Litere, ai condus Școala Doctorală, coordonezi în continuare doctorate și ești profesor de niște decenii. Se poate spune că te afli în contact cu numeroși profesori de română, care își consolidează pregătirea și specializările la Universitatea din București. Care sunt nemulțumirile profesorului mediu? Cum au contribuit opiniile profesorilor de liceu la hotărârea ta de a pune ordine în programă?

Sunt tot timpul în legătură cu profesorii de gimnaziu și de liceu pentru activitățile de practică pedagogică, pentru examenele de obținere a gradelor didactice, și cu studenții care din 1997 încoace (de când am început să predau la Litere) se pregătesc să devină profesori. Sunt la curent cu preocupările lor, cu părerile lor despre organizarea învățământului și cu temerile pe care le au.

Nu v-ați aștepta la asta, dar mulți studenți și-ar dori să existe un examen de admitere la facultate. Sunt mult mai responsabili decât o afirmă prejudecățile care circulă pe seama lor.

Anul trecut am organizat la facultate o întâlnire cu 30 de profesori de la licee foarte diferite, de elită și din cartiere defavorizate economic și social. A fost o experiență foarte utilă, au fost discuții productive și sincere, iar noi, gazdele, ne-am propus să ascultăm și să înțelegem de la colegii noștri care predau la liceu care sunt problemele pe care le identifică în felul în care este discutată literatura, care este percepția elevilor acestor generații. Concluzia a fost că organizarea cronologică a materiei ar consolida mai bine cunoștințele și ar facilita formarea competențelor vizate.

Sunt, de asemenea, în legătură cu mulți colegi de la universități din toată lumea și sunt la curent cu discuțiile despre modul de predare a literaturii din alte părți. Eu refuz să cred că elevii din România trebuie priviți/tratați altfel decât cei din Franța, Italia, Spania sau Germania, care studiază literatura cronologic, pornind de la poezia medievală și epopeile eroice, care nu sunt cele mai ușoare scrieri de pe lume. Să le cultivăm elevilor noștri ideea că școala e un spațiu al plăcerii și nu un mediu unde se formează ca oameni înseamnă să ne discredităm ca profesori. Nu pot fi de acord cu această percepție.

S-a spus că elevii de liceu vor studia numai cronicari. Am văzut că e vorba de fapt despre o selecție a profesorului: ce vor putea alege din tot secolul al 17-a? Ar putea să abordeze antropologic un episod de interes general? De exemplu cum o pățesc câțiva tineri, care se îmbracă în haine nemțești (din Anonimul Brâncovenesc)?  Sau elevii vor fi "condamnați" să facă analiză stilistică pe o cronică?

Reiau precizarea de mai sus. E vorba nu doar de secolul al XVII-lea, "secolul cronicarilor", să-i spunem, ci de toată premodernitatea românească până la Junimea, inclusiv. Cei care răspândesc această idee sau aleg să deformeze această propunere ar trebui mai întâi să citească atent. E ca într-un banc trist: nu era un secol, ci trei, nu erau "cronicari", ci doar UN cronicar. Noi l-am recomandat pe Neculce, care a avut cea mai bogată posteritate literară dintre toți (Bolintineanu, Creangă, Sadoveanu și alții se inspiră de acolo). Practic, doar una sau două săptămâni din 35, câte are anul școlar, se va discuta la clasă un fragment dintr-o cronică.

Letopisețul lui Ion Neculce se află în acces liber pe internet. Iată cum sună fragmentul IX, ca să nu ne mai speriem degeaba:

"Când au murit Ștefan-vodă cel Bun, au lăsat cuvânt fiului său, lui Bogdan-vodă, să închine țara la turci, iar nu la alte neamuri, căci neamul turcilor sunt mai înțelepți și mai puternici, că el nu o va putea ține țara cu sabia, ca dânsul."

Gândiți-vă la discuțiile despre politică și diplomație care se pot purta cu elevii pornind de la acest fragment, la actualitatea situației: un lider politic preocupat de ce va fi după el, într-o vreme în care "alegerea" era simplă – sabie sau închinare; ce discuții interesante s-ar putea face despre posibilitățile de a alege astăzi!

Sau fragmentul XX, o splendidă poveste de dragoste concentrată în câteva rânduri:

"Având Radul-vodă o fată din trupul lui, să fi fugit [a fugit] cu o slugă, ieșind pe o fereastră din curțile domnești din cetatea Hârlăului. Și s-au ascuns în codru. Și au făcut Radul-vodă năvod de oameni [i-au încercuit] și au găsit-o la mijlocul codrului, la o fântână ce se chema Fântâna Cerbului, lângă podul de lut. Deci pe slugă l-au omorât, i-au tăiat capul, iar pe dânsa au dat-o la călugărie, de-au călugărit-o."

O intrigă amoroasă și două destine frânte care nu și-a pierdut puterea de a ne vorbi.

Te-aș întreba și eu, dragă Doina Ruști, dacă ai fi scris tot ce ai scris fără să cunoști bine aceste începuturi.

Excelente alegeri, deseori invoc legenda XX, o bijuterie tematică și de stil. Cred de asemenea în importanța studiului cronologic. Viziunea acesta despre ce s-a întâmplat de-a lungul literaturii noastre va continua până în prezent? Crezi că programa pentru clasa a 12-a va ajunge în zilele noastre? De ce crezi că lumea pledează în favoarea literaturii contemporane? Ce se va întâmpla cu literatura care azi se studiază în școli, iar mâine nu mai există? De ce-ar trebui să intre în manualul de școală literatura de azi?

Bineînțeles. În clasa a XII-a vor studia literatura contemporană și vor putea face corelații relevante între scriitorii din diferite epoci, știind despre ce vorbesc. Literatura contemporană a fost mereu, în toate epocile, în dialog cu literatura care a precedat-o. Acest dialog funcționează în continuare la nivelul practicii literare, dar nu poate avea loc în școală în absența cunoașterii literaturii de ieri (acest "ieri" având multe straturi). Nu putem oferi doar cireșe de pe tort, trebuie să așezăm pe rând blatul, crema, glazura...

O temă discutată azi se referă la literatura scrisă de femei și locul ei în programa școlară: care este opinia ta pe această temă? Ar trebui falsificată istoria? Oare nu e la fel de important să știm care era locul social al femeii în secolul al 17? Cum apare consemnată în cronici?

Dacă falsificăm istoria la ce ne putem aștepta în viitor? A arătat-o clar Orwell, în 1984. Rezultatul va fi expunerea încă și mai mare a tinerilor, a societății pe termen mai lung, la dezinformare, la manipulare, la coșmarurile care apar în somnul rațiunii.

Cred că e important să se discute în clasă despre aceste reprezentări ale femeii în secolele trecute, în textele pe care le avem la dispoziție. Mi se pare interesant să se abordeze probleme precum cea a rarității scriitoarelor chiar și în literatura secolului al XIX-lea. Până și în literaturi cu mai veche tradiție decât a noastră scriitoarele sunt mai degrabă excepții înainte de 1800. Desigur, către sfârșitul secolului al XIX-lea prezența lor în spațiul literar devine mult mai consistentă, iar programa următorilor ani de liceu va reflecta acest lucru.

Crezi că ar exista posibilitatea ca în școala să se introducă oficial cluburile de lectură, ca moment pregătitor în minunatul campionat care este olimpiada de lectură?

Nu sunt în măsură să răspund la această întrebare pentru că decizia nu e la mine. Dincolo însă de statutul oficial sau informal al acestor cluburi, rolul lor este benefic în atragerea copiilor spre lectură și literatură (contemporană sau nu, română sau străină). Poate că tocmai statutul lor neobligatoriu le face atât de atractive.

Și apropo de asta, cum facem distincția între școala care te învață cine ești și școala care te învață să schimbi idei și să devii cititor de cărți?

Școala nu propune doar aceste două modele, iar ele nu trebuie puse în opoziție. Cine ești înțelegi singur(ă), mai devreme sau mai târziu; școala te ajută în tot acest proces complicat prin ideile pe care le schimbi, cărțile pe care citești, felul cum te raportezi la ceilalți, la trecut și la prezent deopotrivă. Literatura este, printre altele, și un martor al timpului său. Un autor ca Negruzzi, de pildă, a scris în epoca sa, despre conflictele timpului său, dar într-o viziune mai largă, prin care, dacă eliminăm eticheta "vechi“, readusă în discuția publică obsesiv și cu un dispreț de neînțeles, adolescenții pot descoperi  o lume a secolelor trecute complet nouă, cu propriile sensibilități, dar și cu simț al adevărului pe care școala are datoria de a-l cultiva. În Marea Britanie nu s-a gândit nimeni să elimine din programă piesele lui Shakespeare.