Nu, nu putem vorbi despre generația actuală cu formule definitive. Tinerii de astăzi sunt mai diverși, mai rapizi și mai conectați decât oricare dintre generațiile anterioare. Simt intens, gândesc vizual, trăiesc într-un ritm digital care le modelează atenția, așteptările și curiozitatea. Nu sunt lipsiți de profunzime, ci doar au alte canale pentru ea.

“Beach, please!" nu e doar un festival pentru ei. Este un spațiu al comunității, al libertății, al apartenenței. Înainte erau cenaclurile, discotecile, bibliotecile studențești. Astăzi sunt festivalurile și platformele digitale. Formele se schimbă, nevoia de sens rămâne.

Reforma programei nu poate ignora această realitate! A cere adolescenților secolului XXI să se regăsească într-un canon al secolului XIX este o invitație la cultură. Lectura nu se cultivă prin obligativitate, ci prin relevanță.

Generația actuală este mult mai complexă decât credem. Tinerii de astăzi nu trăiesc în afara culturii, ci în alt fel de cultură: rapidă, vizuală, conectată, dar profund sensibilă la sens, autenticitate și libertate. Ei gândesc diferit, nu mai puțin. Iar faptul că programa propune autori vechi nu înseamnă o ruptură. Din contră! Este o invitație de a descoperi rădăcini, de a pune în dialog trecutul cu prezentul lor digital. Adolescenții pot înțelege perfect aceste texte, atâta timp cât li se arată legăturile, natura umană, întrebările morale, frământările care nu și-au pierdut actualitatea.

Lectura nu moare pentru că îi ducem spre clasicii noștri, ci doar dacă le prezentăm literatura ca pe un muzeu închis. Tinerii pot iubi și trecutul, și prezentul, dacă sunt îndrumați fără prejudecăți.

De aceea, revenirea la textele vechi, fie ele cronici, scrieri de călătorie, fabule, satire ori fragmente medievale, nu reprezintă o întoarcere într-un trecut prăfuit, ci o reînnodare a firului. Adolescenții nu pierd nimic în contactul cu aceste texte, dimpotrivă! Câștigă șansa de a vedea cum au apărut idei, forme, genuri, sensibilități care, peste secole, vor deveni temeliile modernității.

Să ne mirăm că un elev de clasa a IX-a ar trebui să înțeleagă Evul Mediu este un reflex al propriei noastre rupturi culturale, nu o incapacitate a lor. Programa nu propune un "salt înapoi", ci restituie un sens pe care școala însăși îl pierduse.

În Italia, Franța sau Spania continuitatea aceasta este firească, poate că și noi avem nevoie de o perspectivă similară. Abia când înțelegi începuturile poți înțelege de ce romantismul, modernismul sau postmodernismul au arătat așa cum au arătat.

Dacă tot vorbim despre dificultatea noastră de a înțelege rostul textelor medievale, poate că merită amintit cât de mult datorează cultura europeană, și implicit noi, literaturii Evului Mediu italian, care rămâne, chiar și azi, o "cheie de boltă" a imaginarului occidental.

În Italia, această literatură nu doar că se studiază în continuare (la nivel liceal și universitar), dar este considerată un fundament. Dante, Petrarca, Boccaccio nu sunt prezențe muzeale! Sunt priviți ca autori care explică dinamica trecerii de la medieval la umanist. Fără ei, nici Renașterea nu ar avea coerență! De altfel, tocmai în clasele de liceu se insistă pe întregul parcurs, de la lirica trubadurilor și stilnoviști, până la narațiunea exemplară din Decameron, pentru că se consideră că fără această "geneză" a modernității, restul literaturii devine o succesiune de nume fără logică internă.

La noi, dimpotrivă, Evul Mediu pare încă un teritoriu "decorativ". Îl privim prin turism, prin filme, prin jocuri video, dar rareori prin cultură. Și atunci apare falsa impresie că e un capitol opțional al Europei, ceva ce poate fi sărit ca o epocă plictisitoare. Dar fără Evul Mediu italian, fără “Divina Comedie", fără "umanismul în germinație" al secolului al XIV-lea – nici măcar romantismul nostru central nu ar avea repere, pentru că toată construcția național-romantică vine, indirect, din recuperarea structurilor culturale europene medievale.

Poate aici e problema: am moștenit romantismul, dar nu i-am moștenit și rădăcinile. De aceea ne întoarcem mereu la aceleași modele, fără să le vedem istoria lungă.

Așa că da, literatura Evului Mediu italian se studiază, și încă temeinic – și poate că tocmai asta ne lipsește: un traseu coerent care să lege epocile, nu să ne arunce direct în romantism, ca și cum lumea ar fi început odată cu el.

Programa nu ne întoarce în timp, ci ne redă un trecut pe care îl ignorasem. Iar pentru elevi, aceasta poate fi o șansă reală. Aceea de a privi literatura ca pe un organism viu, în care fiecare epocă respiră în cealaltă. Fără să grăbim pașii, fără să ardem etape, fără să le cerem din clasa a IX-a să "sară" direct în modernitate.

În fond, coerența nu este un capriciu curricular, ci condiția înțelegerii. Iar dacă ne dorim tineri care să citească, să gândească și să aibă repere, poate că exact aici trebuia să ne întoarcem: la rădăcini.