Care e primul semn că pentru tine "începe iarna"?

Văd iarna într-un fel mult mai limitat decât vara, pe care mi-o pot imagina deopotrivă festivă, statică, scurtă și nesfârșită, intensă și angoasantă. Vara e ca un personaj multiplu, iarna mai puțin. Iarna începe după sărbători, când zilele sunt monotone, când nu e "nimic de făcut", timpul favorabil unei libertăți particulare, în afara altor ritualuri decât ziua și noaptea.

Ai un ritual personal de sărbători?

Tot ce se întâmplă interesant e înainte de sărbători. Scenariul se dovedește perfect atunci când se dau peste cap cele mai multe dintre planuri și apare improvizația. În timpul sărbătorilor, dacă nu sunt obligat să particip la vreo reuniune și reușesc să rezist momentelor cu caracter ritualic din familie, mă bucur să lucrez sau să pierd vremea, nu fără o ușoară îngrijorare, pentru că ne închipuim de fiecare dată acest răstimp mai îndelungat sau mai intens decât este în realitate. Nu doar atunci, ci în general, sunt puține gesturi sau acțiuni pe care să le numesc măcar în treacăt ritualuri. Prefer monotonia căreia îmi place să mă sustrag prin scurte intermitențe.

Ce carte recitești sau vrei să recitești iarna asta?

Singurele cărți pe care le-am recitit vreodată au fost Don Quijote, pe care mă pregătesc să o mai citesc o dată cândva, și Jurnalul lui Kafka, pe care nu-l terminasem prima oară. Așa cum nu mă întorc decât nevoit la trecut, nici cărțile nu le pot reciti. Legătura cu ele prefer să o păstrez prin alți cititori și, cu puțin noroc, dacă găsesc un eseu reușit, prin comentariile pe care le aduce cu sine. Am mai citit o dată și Știința voioasă a lui Nietzsche, dar pe bucăți, ca pe Kafka. Niciuna nu se poate citi iarna. Accept totuși cu plăcere poveștile ca unică recurență, dacă e vreodată cazul. Să recitesc o carte se mai împiedică, într-o perspectivă mai puțin visătoare, și de lista destul de lungă de cărți pe care încă nu le-am terminat sau pe care abia le-am început. Este cazul romanului Fratricizii, de Kazantzakis (în versiunea franceză, Frères ennemis) sau La fin du monde avait pourtant bien commencé de Patrice Jean, un scriitor nantez pe care l-am descoperit anul trecut, niciuna vreo lectură de Crăciun, cu toate că umorul celui din urmă ar putea acompania o ambianță festivă, ușor efervescentă prin notele sale ironice. Fiindcă și iarna și vara ne dau iluzia unui timp dilatat, în același timp destrămată chiar de sărbători, mi-ar plăcea să mă ocup de cărțile mai groase ca Recoltes et semailles de A. Grothendieck, un soi de jurnal, potrivit într-o oarecare măsură cu această senzație de timp lent.

Există o amintire de sărbători care te urmărește mereu?

Nu mă urmărește nicio amintire anume de sărbători. Dacă ar fi să caut una cu orice preț, ar fi poate barba artificială a lui Moș Crăciun (Gerilă) de la grădiniță, imitând totuși cu naturalețe firele de păr adevărate, spre deosebire de ceilalți Moși care veneau la alte clase cu barbă din vată. Nu-mi explicam foarte bine această barbă cu bucle neregulate, ușor gălbuie ca la fumători, formând o linie dreaptă în partea unde se întâlnea cu obrazul, și făcea un șanț în care dispărea orice dovadă că ar fi falsă.

Ce personaj (creat de tine) ai invita la masa de Crăciun? Și ce reacție crezi că ar avea?

Mi-ar plăcea să invit pe cineva care vorbește o limbă pe care nu o înțeleg și care nu cunoaște limba română, un paleontolog sau, la limită, unul dintre desenatorii care au decorat peștera Chauvet. Sentimentul neliniștitor de surpriză sau de ciocnire ar putea să re-creeze ceva din confuzia și oboseala Mariei și a lui Iosif în căutarea unui adăpost. Sau a Regilor Magi, care s-au întâlnit pe tăcutelea și au continuat împreună același drum. Imposibil să prevăd vreo reacție, oricare ar fi invitații, astfel de întâlniri sunt prilejul multor inadvertențe în plin mijlocul convențiilor. Cineva ajunge mai târziu, ceva rămâne în urmă, discuțiile se scufundă în oboseală.

Care e cel mai neașteptat cadou pe care l-ai primit vreodată? Sau cel mai prost. Fiecare avem unul.

Mai puțin o zebră de metal cu cheiță în copilărie, niciunul dintre cadourile primite de Crăciun nu m-au surprins. Până foarte târziu, mă dezamăgeau toate, în special hainele care îndeplineau dubla funcție de necesitate și utilitate, opusul cadourilor prin excelență. Din când în când, mai primesc haine, în plus, colorate urât.

Cum e decembrie în orașul tău interior? Fricos, luminos, haotic, nostalgic, ironic?

Cred că orașul meu interior e mai mult un sat, din felul celor care nu cred să mai existe. Modest, chiar sărăcăcios, pe străzile căruia să poți ieși să te scuturi de zăpadă. Decembrie poate fi rural, dar e frumos și în orașele mari în care există filarmonică. Mirosul unor haine reci într-o sală de concert e perfect.

Ce ți-ai dori să lași în urmă la finalul acestui an?

Aș prefera mai degrabă să iau ceva cu mine. Din păcate, războaiele vor veni și ele după noi, singure victimele lor rămânând în urmă.

Ce titlu ar avea un roman de iarnă scris de tine?

Într-o notă de umor, l-aș numi Sfârșitul verii, altfel probabil ceva de genul Un cal pierdut, titlu pe care l-am dat deja unei expoziții, preluat de la un cântec. O zi aproape la fel de lungă ca noaptea etc.