Care e primul semn că pentru tine "începe iarna"?

Iarna începe în acea dimineață când ies din casă și "miroase a frig". Când nicio adiere de vânt nu tulbură liniștea și simt atunci cum ar trebui să mă uit în sus și să văd primii fulgi de zăpadă. Și chiar dacă aceștia nu apar, ei sunt undeva acolo în memoria mea vizuală.

Ai un ritual personal de sărbători?

Sărbătorile sunt, evident, despre ritualuri și gesturi preluate sau moștenite. Pe lângă toate acelea, îmi place în gerul iernii să caut trandafiri înghețați, uitați parcă de timp și natură în graba ei de a schimba anotimpurile. Pe lângă nostalgia verii, frumusețea lor încremenită îmi vorbește despre permanență și rezistență.

Ce carte recitești sau vrei să recitești iarna asta?

În vacanțele de iarnă obișnuiam să citesc cărți "lejere", romane scurte sau volume de nuvele. Anul acesta, însă, pentru că am fost provocat intelectual de întâlnirea cu un om deosebit, voi risca să recitesc câteva dintre volumele lui Emil Cioran. Pe culmile disperării va fi prima lectură. Știu: poate nu este cea mai potrivită lectură pentru perioada sărbătorilor de iarnă, dar cred că textele mari nu au nevoie de o perioadă a lor.

Există o amintire de Sărbători care te urmărește mereu?

În fiecare iarnă mă gândesc cu oarecare nostalgie la zăpezile copilăriei mele. Îmi aduc aminte diminețile în care plecam la școală și în fața blocului era mereu o potecă adâncă în zăpada căzută cu câteva zile în urmă. Iar gerul avusese grijă să îi ofere ceva deosebit: scârțăitul sub tălpile mici ale bocancilor mei. Sunetul iernii și al somnului care încă atârna în pleoapele mele de copil în acele dimineți întunecate. Acel sunet încă îl caut și acum, deși nu mai am nici blocul, nici zăpada și nici tălpile mici...

Ce personaj (creat de tine) ai invita la masa de Crăciun?

Cu siguranță m-aș invita pe mine! M-aș pune fața în față. Ca doi gemeni. Separați de masă, de tacâmuri și... de text. Aș avea atât de multe să mă întreb. Și atât de multe să îmi spun. Aș fi o gazdă bună cu mine-personaj și mi-aș da să beau din cel mai bun vin – căci doar așa voi reuși să aflu tot ce vreau și doar astfel aș reuși să mă conving să accept didascaliile celuilalt. Încăpățânat, geamănul ar fi reticent la început, dar vinul... ei, bine, vinul face minuni. Îmi va mărturisi, cu oarecare tristețe, că aștepta de mult invitația asta. L-aș privi adânc în ochi și i-aș zice: "Tu... Eu... Textul e mereu viu. Ești binevenit oricând!"

Cum e decembrie în orașul tău interior?

În decembrie, orașul meu interior își aprinde luminile în fiecare seară. Și lasă ninsoarea să se aștearnă peste străzile goale. Nu e frig – e doar o senzație de liniște și răbdare. Poate în totală și voită contradicție cu ce se întâmplă în orașul-real. Zbuciumul de final de an și nerăbdarea ce vibrează în jurul meu zilele acestea nu își fac loc în spațiul meu interior. Aici este liniște și uneori, printre fulgi, plutesc fotografii cu un băiețel pe sanie, cu bomboanele de pom pe care același băiețel le mânca pe furiș, cu mănușile de lână puse la uscat pe caloriferul de fontă, cu bradul sub care băiețelul găsea întotdeauna iubirea Moșului.

Ce titlu ar avea un roman de iarnă scris de tine?

Romanul de iarnă pe care l-aș scrie ar avea ori un titlu foarte scurt, de un singur cuvânt – Dorința - ori un titlu lung, în care aș încerca să cuprind toată povestea: Noaptea în care nu am știut să plâng. Dar poate am să îl las fără titlu și îl voi numi simplu: Roman de iarnă și mi-aș ruga cititorul să îi pună el ce titlu dorește. Tu ce zici? L-ai citi?