Timpul trece și se apropie, ușor dar sigur, o bornă care se încăpățânează să-mi demonstreze că tinerețea veșnică e doar o închipuire. Poate că realitatea e neiertătoare, dar determinarea mea este, la rândul ei, imposibil de combătut.

Așa că mi-am croit un plan care să învingă orice încercare de năruire a viselor. Îmi fac un bagaj — deși e impropriu spus 'bagaj', fiindcă nu vreau să car nicio greutate. Iau cu mine doar un parfum cu note subtile de iasomie și flori de portocal, o rochie bogată din tulle de un roz și o pălărie de paie albă, legată cu o mică fundă. Adaug o pereche de ochelari de soare și... piesa centrală: pantofii mei de tinerețe, de bucurie și de viață. Sunt de un roz prăfuit, cu două catarame mari în partea spângă, ce atrag iremediabil razele soarelui și orbesc câte un trecător indiscret, ce încearcă să intre cu bocancii în visul meu, și striații delicate care lasă adierile primăverii să mă mângâie la fiecare pas.

Sunt niște teniși simpli, ușori și surprinzător de comozi, cu o talpă subțire și un material care respiră odată cu mine. În ei, timpul nu mai fuge; pur și simplu, dansează.

Ce poate fi mai potrivit pentru a învinge timpul și încruntarea decât razele blânde ale soarelui de primăvară? Mă las purtată de adierea fină a brizei și de culorile aproape ireale ale coastei, simțind cum orice apăsare se dizolvă în ușurința cu care mă mișc.

Vântul îmi adie ușor prin păr, iar ei — pantofii mei speciali — mă poartă cu o grație discretă printre oameni și pescăruși. Pașii mă poartă pe lângă vânzători ambulanți și frigidere înțesate cu înghețată artizanală, expusă ispititor în cojile unor lămâi uriașe.

Nu mai sunt doar un trecător; sunt parte din acest tablou. În acești teniși roz-pudrat, atât de ușori și de prietenoși cu pielea, drumul nu mai e o corvoadă, ci o bucurie. Sunt dovada mea că, atunci când ai pantofii potriviți, limitele se topesc.