Era una dintre iernile copilăriei, o iarnă în care zăpada părea că acoperă întreaga realitate. Eram la munte, la bunicii din partea tatălui, în vacanță. Ziua îmi plăcea să ies cu patinele, să mă joc cu ceilalți copii, iar serile, împreună cu bunica, ieșeam să privim cum sclipea zăpada în lumina felinarelor. Era un orășel de munte și deja la lăsarea întunericului nu se mai auzea niciun zgomot, iar pe stradă, în locul căruțelor trase de cai, acum se auzea doar din când în când foșnetul săniilor și bufnitul înfundat al copitelor prin zăpada proaspătă. Câteva clinchete de clopoței din hamurile cailor, apoi o tăcere magică, acea tăcere a zăpezii noi, care amortiza toate sunetele și mișcările. Era ca și cum locuiam într-o poveste, iar nopțile aveam vise pline de strălucire și culoare, de tot felul de întâmplări care îmi rămâneau în minte după ce mă trezeam.

Într-o noapte am visat că în sufragerie, lângă brad, venise chiar Moș Crăciun. Adusese cu el un șemineu portabil, un șemineu adevărat, în care ardea focul. M-am dus și m-am așezat lângă el, în fața focului. În jurul bradului erau multe cadouri, jucării, toate împachetate în staniol de diferite culori, un staniol care lucea stins la lumina flăcărilor. În cameră se auzea doar trosnetul discret al lemnelor din șemineu și, din când în când, răsuflarea adâncă a Moșului. Am ignorat cadourile și m-am tras mai aproape de el, fericită că în sfârșit pot să-l văd și să-i pun multe întrebări. L-am întrebat despre naștere, viață și moarte, despre ai mei, despre cum își aleg copiii să vină în familiile în care apoi trăiesc; și multe alte lucruri. Moșul mi-a răspuns la toate, dar, în mod ciudat, vedeam cum cuvintele îi ieșeau dintre mustăți sub forma a tot soiul de animăluțe de pluș, divers colorate, care însă se destrămau până să ajungă la mine și să-mi dăruiască înțelesul pe care li-l transmisese Moșul. Așa că nu am aflat mare lucru. L-am luat pe Moș de mână și i-am spus că nu înțeleg. Atunci a făcut un semn cu mâna și dintr-o dată m-am trezit undeva deasupra pământului; și mă îndepărtam cu viteză tot mai mare, până când am văzut tot Pământul de undeva, din cer. Planetele străluceau în culori diferite și erau aranjate în grupuri, parcă erau globuri care se învârteau într-un imens brad, acoperit de beteala Căii Lactee. Apoi m-am apropiat din nou de Pământ, de globul pe care l-am prins în mână și am început să-l învârtesc în fața ochilor. În funcție de cum îl învârteam, globul îmi arăta tot felul de locuri de pe Pământ, locuri cu războaie, cu foamete, cu boli, cu răutate. Și, chiar sub ochii mei, toate acele lucruri pline de suferință începeau să se lumineze, războaiele sfârșeau, oamenii făceau pace și nu mai aveau alte motive pentru luptă, era acolo doar bucuria de a fi cu toții oameni; zonele aride înverzeau și copiii aceia slabi și săraci aveau dintr-o dată mâncare și jucării frumoase, oamenii se însănătoșeau și le revenea bucuria în priviri. Și, tot învârtind și învârtind globul, toate lucrurile triste de pe el dispăreau, toate părțile întunecate se luminau, până când totul n-a mai fost decât bucurie, iar Pământul a devenit un glob de lumină caldă, pâlpâitoare; un glob pe care-l țineam în palmă și care pâlpâia în ritmul respirației lui Moș Crăciun, care mă ținea de cealaltă mână. Mi-am întors bucuroasă privirea spre el și am vrut să-i spun că asta îmi doresc ca și cadou de Crăciun, ca Pământul să devină un loc frumos și fericit, exact ca globul pe care mi l-a arătat el în spațiu. Moșul m-a privit zâmbind, mi-am dat seama că a înțelesese. Apoi, odată cu mine, și-a întors privirea spre mâna în care țineam globul. Și atunci am văzut că între timp coborâsem din nou în sufragerie, în fața bradului. Șemineul dispăruse, iar eu țineam în mână un glob auriu pe care îl luasem din brad.

În acel moment m-am trezit din vis. Era dimineața de Crăciun. Am căutat în jur, să văd dacă dorința pe care i-o spusesem Moșului în vis se împlinise. Dar bunica era tot bolnavă, iar de la știrile radio se auzea că războiul de undeva, dintr-o parte a lumii cu nume exotic, continua. “E o dorință mare, un cadou greu de adus", mi-am spus în acel moment, și am început să aștept.

Între timp, bunicii au murit, iar cu anii am înțeles că cel mai frumos cadou pe care l-am primit de Crăciun a fost chiar acel vis. Și, în fiecare an de Crăciun, aștept să se împlinească. Deja sunt semne că în unele părți ale lumii Moșul se ocupă de asta; în acele locuri războaiele au încetat și locurile au devenit mai luminoase. Iar mie îmi e tot mai clar: în fiecare an primesc de la Moș câte o bucățică din cadoul cel mare și așa știu că visul acela a fost un vis adevărat. Așa că, în fiecare iarnă, când pun globuri în brad, zâmbesc și țin ceva mai mult în mână un glob auriu.