Păturica roz - iată un titlu care te duce imediat cu gândul la dulcegăriile copilăriei. În aparență. Pentru că văzând numele autorului, rămâi în alertă, cel puțin până după primele fraze. Romanul, cutremurător prin subiect, pornește de la experiența întunecată și absurdă a unui profesor nimerit întâmplător în "minunata" lume de plastic, dincolo de care stă la pândă gura infernală a comunismului.

Marius Balo avea 33 de ani și ținea un curs la Universitatea Poporului din Beijing, când viața lui s-a întrerupt abrupt. A fost arestat și aruncat în închisoare. Nu știa pentru ce, nu știa pentru cât timp. Nimerise într-un infern, victimă a unui sistem social în derivă. Tinerețea lui s-a dus fără ca cineva să fie declarat responsabil pentru aceasta. Într-un sistem comunist, întotdeauna faptele odioase au acoperire în hârtii: semnezi că ai luat la cunoștință, semnezi ca să-ți asumi o vină - nu contează care - și, desigur, recunoști că ești mistreț. Cine a trecut prin comunism știe prea bine că nu fac metafore. În general, la tinerețe ești ușor de intimidat și gata să semnezi orice, iar Marius Balo era tânăr și pe deasupra cu o bună educație creștină. A făcut Seminarul Teologic la Cluj, s-a specializat în teologie la New York. Limba engleză, pe care o vorbește cu multă eleganță, l-a ajutat să-și găsească mai ușor un job. Și-n plus, cine îl cunoaște pe Marius Balo știe că are vocație de profesor. Prin urmare, om umblat pe trei continente, aflat la vârsta superbă și încrezător în sine, în oameni și în Dumnezeu, Marius ajunge într-o închisoare chineză, în care își trăiește anii frumoși.

Prima oară am citit despre el pe net: cerea să fie mutat în țară dintr-o pușcărie din China. Evident, te întrebai imediat ce făcuse, de ce era acolo. Povestea părea cețoasă, iar Marius doar unul dintre mulții delicvenți. Abia la întoarcerea în România i-am aflat povestea, după ce au început să curgă interviurile tv. Privindu-l, auzindu-l vorbind, am intrat fără să vreau în miezul unei povești care atunci se scria.

Romanul de față este unul autobiografic. Aflăm povestea unui profesor umilit, ale cărui drepturi umane au fost călcate în picioare. Rătăcit într-o lume îndepărtată, exotică și greu de descifrat, pierde din prima clipă dreptul la comunicare. E arestat, sub o învinuire pe care n-o înțelege. Nu vorbește chineză, acuzatorii vorbesc doar limba lor. Chiar când îi este adus un translator, informația e eliptică, iar posibilitatea de apărare nulă. E declarat dușman public și ținut într-o cușcă. Nimic nu pare să funcționeze, totul este la fel de absurd ca în Procesul lui Kafka. În tot universul sumbru al închisorii există doar o pată de culoare, o pătură mică, îmbibată cu excremente.

Acesta este debutul romanului Păturica roz, o poveste autentică, scrisă cu forță ficțională. De la început remarci sinceritatea tonului și nevoia de reevaluare a unei narator care s-a întors din infern. Scris la persoana I, în formula unei rememorări, romanul coboară treptat în proza de notație, construind subtil un mesaj simbolic, anunțat încă din titlu. Nu e un roman cu "ornamente" retorice, ci povestea unei metamorfoze, de-a lungul căreia vizualizăm cu ușurință o biografie care debutează la Cluj, într-un mediu multi-etnic, și continuă în harababura de nații asiatice din pușcărie. De la idealurile unui tânăr teolog, școlit în America, personajul evoluează spre o înțelegere profundă a vieții, cunoscându-i zona cea mai sumbră. Dintre cărțile pușcăriilor comuniste, îmi vine imediat în minte Jurnalul Fericirii al lui Steinhardt, prin înrudirea mistică, prin lirism: teologi, pușcării comuniste și regăsirea zeului creștin. Dar la Marius Balo latura mistică e estompată, topită într-o observație crudă, într-o descriere atentă, adeseori de notație ca în romanul-interviu al Oanei Orlea (Marioara Cantacuzino) - Ia-ți boarfele și mișcă! Alert, fără didascalii și digresiuni inutile, Balo se confesează fără să uite o clipă că opera sa e una de ficțiune, în care atmosfera, schimbările de traseu epic, dar mai ales momentele nodale ale unei vieți mutilate se cer puse pe tapet în ordinea cerută de mesaj.

Romanul lui Marius Balo alternează, în prima parte, biografia de dinainte de detenție cu lumea sumbră a unei cuști, construind treptat portretul unei bărbat contemporan complex, liric, apăsat de întrebări existențiale. Ca, în partea a doua, acțiunea să primeze, iar spațiul dedicat rememorării să se reducă drastic. Biografismul trece treptat într-o altă dimensiune, naratorul devenind din observator derutat, parte a unei acțiuni care cere implicare. Deși episoadele sunt în esență dure, nu există niciun moment de stridență. Reeducările, pedepsele "pilduitoare" sunt ale întregului lagăr comunist, evocându-l vag pe Goma, fără încrîncenarea acestuia, fără tușele groase. Balo povestește temperat, nescăpând vreo clipă din vedere că vorbește despre sine, despre traseul său uman. Nu duce o luptă, nu demască un sistem. Nu trăiește crize mistice. Ci scrie un roman despre anii lungi în care se recostruiește și își modelează zeii.

Romanul este însă și un document despre închisorile din China și nu numai. Informațiile sunt numeroase și șocante, aducând la suprafață partea ascunsă a unei societăți de tip demagogic. Personajele lui Balo sunt oameni năpăstuiți, chinezi închiși pentru a fi scoși din diverse jocuri economice, adeseori condamnați la moarte și uciși cinic în funcție de cererile de pe piața de organe umane. Detalii din clădirile groazei, din sala de judecată, se împletesc cu viața unui om care nu-și pierde nici speranța, nici încrederea în iubire - a oamenilor, a femeii din mintea sa. Nu ne aflăm însă în fața unui rechizitoriu, nu asistăm la o frescă a comunismului chinez. În carte apar trimiteri la noua ordine mondială, la autoritățile române, nepăsătoare față de soarta cetățeanului ajuns în situații limită etc., însă rămâne în esență un roman despre libertatea individului, mai ales despre neputința unui om de a-și apăra libertatea în raport cu statul opresiv, cu sitemul totalitar. Dusă până la absurd, această îngrădire a oricărei libertății, umilirea cu scopul ei cel mai perfid, de nivelare a personalității și a destinelor, nu poate deveni "lecție" de viață, ci rămâne doar teren fertil pentru ficțiune. La final ai impresia că ai citit o poveste uitată în căptușeala pelerinei lui Josef K, pe care, exact ca în roman, o ființă inocentă și fără intuiția răului a descoperit-o întâmplător.

Romanul de debut al lui Marius Balo, Păturica roz, aduce o poveste a pedepselor și a cruzimii, o mărturisire în registru realist, pe cât de aspră ca subiect, pe atât de profesionist scrisă, cu accente lirice și dramatism bine gestionat, cu secvențe memorabile și cu un autenticism care declanșează pe loc empatia lectorului de toate vârstele.