Ce poem a scris Andra Rotaru imediat după nașterea fiicei sale? Am aflat cu bucurie că ai o fetiță. Să-ți trăiască! Ce vârstă are? Ce sentiment îți dă condiția de mamă?

Odată ce te trezești în alt univers (ca să nu zic pe altă lume), tot ce fusese înainte începe să pară și mai mic și mai îndepărtat decât era. Trecutul devine blurat și nu e loc, o perioadă, decât pentru noutatea pe care o aduce noua viață. Modificările sunt una dintre provocările majore, pe toate planurile – creierul de placentă persistă și provoacă o mică dezordine cognitivă, uneori amuzantă. Am experimentat și un fel de dislexie, iar memoria nu mai e prietenul de bază. Astfel, totul e foarte plăcut, așezat, fără supărări, fiindcă după cinci minute, acel creier de placentă își intră în drepturi și șterge orice urmă a vreunei neplăceri.

Am așteptat ca toate să revină cât de cât la ceea ce știam despre mine. Am încercat și să forțez nota, dar privarea de somn și noua realitate nu se împăcau și cu scrisul. Așa că le-am luat pe rând, iar dacă reușeam să citesc sau să scriu în ritmul nou, eram împăcată. Ce m-a ajutat cu adevărat a fost să conștientizez că toate durează doar o vreme, nimic nu e permanent. Și am preferat să mă bucur de tot ce venea, fără să mă împotrivesc sau fără să mă împovărez cu lucruri nerealiste pentru acel moment.

Manuscrisul nou se rotunjește încet, iar călătoriile și spațiile culturale noi mă provoacă, din când în când. Anul trecut am fost într-o rezidență la Literarisches Colloquium Berlin (LCB), când copilul avea șapte luni. Am participat la câteva evenimente care m-au inspirat, am cunoscut scriitori cu preocupări diferite de ale mele, am revăzut câțiva prieteni dragi. După izolarea din timpul pandemiei și izolarea care vine odată cu sarcina și imediat după, rezidența asta a apărut la timpul potrivit.

Care a fost cel mai interesant loc pe care l-ai vizitat împreună cu ea? Ce-ai văzut? Ce ți-a plăcut? Dar cărți? Există deja cărțile citite în timp ce ea doarme? Ce cărți i-ai citit?

Încă prefer să îi inventez povești. Când îi citesc, simte nevoia să vadă de unde și cum ies sunetele și astfel orice lectură se transformă în joacă. Am insistat cu Micul Prinț (în traducerea Ioanei Pârvulescu), chiar dacă nu e o carte pentru vârsta ei. Apoi am încercat să îi citesc câte un pic din cărțile autorilor pentru copii pe care îi intervievam. Totul se transformă în decodări specifice vârstei – de exemplu, îngerașii bucălați sunt "be-be" .

Însă cel mai mult îi plac volumele muzicale cu mici povești sau cele care au și sunete de animale. Iar oferta de cărți pentru copii e atât de variată și de atrăgătoare, încât cu ușurință îți poți da indemnizația doar pe astfel de cărți!

Pe măsură ce orele de somn ale copilului au devenit mai previzibile, am reușit să citesc destul de mult. Am fost motivată și fiindcă în martie 2024 urma să merg la Târgul de Carte de la Leipzig, iar dezbaterile aveau teme pentru care era necesar să citesc anumite cărți publicate în ultimii ani.

Dintre călătoriile noastre împreună, cea mai solicitantă a fost călătoria spre Leipzig, fiindcă am zburat cu avionul, cu escală. Sigrid a arătat cu degetul norii, deși imediat după decolări adormea, iar la aterizare le făcea cu mâna tuturor, luându-și la revedere. A fost o călătorie-pilot cu avionul și mă bucur că a fost nesperat de ușoară. Aș pune-o pe primul loc pentru că e plăcut să existe provocări, dar și experiența rezultată care te ajută să explorezi, ulterior, tot mai mult.

Am auzit că ai primit o bursă. Vorbește-ne puțin despre ea. Ce presupune? Ce vei scrie? Cât vei sta?

Voi sta în Austria timp de un an, am primit o bursă care pune în prim-plan, timp de un an, un singur scriitor. Nu mă așteptam să obțin această bursă, mai ales că au fost două etape și echipe de jurizare pentru scriitori din toată lumea, însă faptul că am o carte tradusă în limba germană, pe lângă celelalte cerințe specifice (proiect, statement, CV, poeme), cu siguranță a contat. Anunțul oficial va fi făcut în curând, astfel încât nu pot spune nici eu mai multe acum, deși cine e familiarizat cu rezidențele poate intui cu ușurință.

Cât timp voi lucra la noul meu manuscris aș vrea să descopăr, în paralel, cât mai multe despre Hans Carl Artmann, un scriitor controversat, care nu e ușor de încadrat în vreo mișcare sau curent, deși e fondator al Die Wiener Gruppe. Și, la fel cum am mai făcut-o și cu alte ocazii, în diferite formule, aș vrea să explorez tot mai mult limbajul din punct de vedere acustic și optic și să interacționez cu artiștii și scriitorii din Graz.

Cu siguranță, voi avea timp să descopăr lucruri pe care nu le-aș fi putut afla doar printr-un clic, stând la laptop. Din păcate, din opera lui Artmann nu s-a tradus nimic în limba română. Auzisem că Oskar Pastior făcuse câteva traduceri ale unor texte scrise de Artmann, dar nu au fost niciodată publicate.

Ai realizat numeroase proiecte în colaborare, la intersecția dintre arte: performance-ul de dans "Lemur", prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul "All Together", realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); "Photo-letter pairing" (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa) etc., etc. Cum definești arta contemporană? Prin ce se caracterizează în mod special?

Cred că nenumirea și neîncadrarea sunt importante atunci când lucrezi la un proiect riscant, care nu merge pe drumuri bătătorite, dar care dacă obosește, se poate alipi, din când în când, unor mișcări sau curente. Arta contemporană cred că are deja un bagaj mare în spate, din toate punctele de vedere, de la cel civic până la cel științific încât să se poată elibera, din când în când, pentru a fi exact ceea ce este – artă, în toate formele și posibilitățile (fizice) actuale.

Lumea vorbește din ce în ce mai des despre AI. Ești la curent? Ce crezi, va dispărea scriitorul tradițional? Ai folosit AI?

Cu siguranță AI ajută, cu siguranță provoacă și daune. Discursul nu ar trebui să fie neapărat pro sau contra AI, cât despre oameni. Iar oamenii, cu variațiile lor de dispoziție, temperament, personalitate etc. sunt cei care pot îndrepta AI în orice direcție. E o etapă, e o evoluție, desigur, la fel de bună sau de periculoasă ca multe alte lucruri geniale create de om.

Ai susținut lecturi, panel-uri și prezentări în Europa, America de Nord și America de Sud. Ce ai învățat din aceste experiențe? Spune-ne o amintire pe care o păstrezi încă vie din aceste peripluri culturale.

Călătoriile scurte sunt intense, ai timp să te bucuri și să fii prins în clepsidra acelui moment care pare magic, iar senzația poate persista mult timp. Însă călătoriile lungi te pot aliena, te pot face dependent de un spațiu, te pot năuci, te pot fermeca sau pur și simplu te pot amăgi că viața ta va fi o frumoasă călătorie cu Hop-On, Hop-Off din rezidență în rezidență.

Bursele astea nu se obțin ușor pentru că sunt mii de candidați care au văzut același anunț ca tine, care poate că au mai multe puncte comune cu acel spațiu cultural sau care pur și simplu au un pic de noroc în plus. Nu se știe când ajungi ex aequo, iar factorul decident poate îndrepta săgeata spre N sau S.

Într-o rezidență foarte competitivă, acum mai mulți ani, unul dintre subiectele abordate la una dintre întâlniri a fost legat de sindromul impostorului. Nu conta câte jurii și referenți culturali te aleseseră, locali și din acea țară, pe baza cărților scrise și a activității literare. Sindromul ăsta făcea ce făcea și tot îți diminua din bucurie.

Acum, peste ani, mă uit cu drag la toți acei scriitori minunați și îmi pare rău că Gabor Maté nu a fost printre noi să ne dea vreo replică care să ne "scape" de atâtea idei eronate.

Volumul de poezii "Într-un pat, sub cearșaful alb" (Vinea, 2005, frACTalia 2015) a fost recompensat cu Premiul "Mihai Eminescu", Opera Prima, cu premiul Asociației Scriitorilor din București, cu premiul "Tudor Arghezi", cu premiul Uniunii Scriitorilor din Sibiu "Iustin Panta" și cu premiul "Ion Vinea". Alt volum, "Lemur", a fost distins cu premiul "Tânărul poet al anului", în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Ce înseamnă aceste premii pentru tine? Ce valoare mai au premiile literare azi?

Premiile sunt importante, desigur. Dar nu atât de importante pe cât pot părea. Depinde pentru fiecare scriitor în parte ce vrea și ce poate să facă cu acel potențial pe care îl validează un juriu, mai ales în anii de început. Cel mai greu și important cred că e să scrii următoarea carte, fără presiunea vreunei terțe așteptări.

Volumele tale au fost traduse în spaniolă, în engleză etc. E dificil sau ușor pentru un scriitor român să fie cunoscut sau citit la nivel internațional?

Sunt multe variabile pentru fiecare carte și autor, sunt contexte, bugete editoriale, programe prin care au apărut cărțile în traducere, disponibilitatea autorului de a călători pentru lansări, târguri de carte etc. Și în primul rând contează echipa de PR a editurii și a programelor de traduceri, dar și echipele instituțiilor și institutelor culturale, limitele birocratice ale sistemelor și implicarea angajaților. Iar un alt fapt interesant este că un autor considerat bun într-o țară, poate fi mai puțin apreciat în alta. Sunt atâtea variabile încât nu cred că se pot rezuma întrebările de mai sus în câteva rânduri.

Ce temă te obsedează cel mai mult? Din ce perspectivă ai abordat-o?

Mereu mi s-a părut că modul în care se structurează experiențele, traumele sau bucuriile din acel moment al vieții imprimă unicitate textului. Încerc să surprind ce mi se oferă, iar acel text va fi o hartă a psihicului și a bagajului emoțional acumulat, a lecturilor și a altor evenimente majore.

La ce lucrezi acum? Ce proiecte urmează? Când va apărea un nou volum?

Toate gesturile mele se adună în ea – cam acesta ar fi rezumatul vieții mele de acum, fie ea viață poetică sau reală.