Marcel Vișa, Selfie, Cartea Românească, 2023

Omul modern trăiește în iureșul existențial și face din convingere sau bonton scurte ori mai ample incursiuni culturale. Unii staționează în librării și biblioteci tradiționale ori virtuale, alții poposesc fizic sau online la câte o lansare de carte sau festival cultural. Poezia, ca o regină capricioasă a literaturii, se răsfață diafan în volume individuale sau antologii, se înfrățește cu alte arte pentru a dobândi, tot ea, mai multă strălucire. Dar azi nu mai e declamată după canoane clasice, ci pusă-n interfețe sonore, pe platforme dedicate (unele puternic specializate în ultimii ani). O regăsim în tabere și ateliere de creație, în performance-uri și slam poetry. Adesea coboară maiestuos în stradă, printre oameni obișnuiți, părând să cocheteze cu ei o vreme, pentru ca apoi să se retragă, amintindu-și brusc de statutul înalt de odinioară.

Primele poezii ale lui Marcel Vișa le-am citit în antologia clubului de lectură "Noise Poetry", intitulată "Ce-ți spui noaptea înainte de culcare", apărută anul acesta la Cartex, sub coordonarea inspirată a poetului și traducătorului Mihai Marian. Pe lângă surprinderea de a mă număra eu însămi printre cei 52 de poeți selectați în acest proiect, am avut bucuria să descopăr o varietate de stiluri și forme lirice ale unor poeți consacrați, debutanți sau nedebutați. De altfel, fragmente din creația lui Marcel Vișa s-au auzit anul acesta la Pitești, în lectura autorului, invitat la festivalul FILSTREET de însuși amfitrionul acestei manifestări prestigioase, binecunoscutul editor și poet Călin Vlasie. Ulterior am aflat că în 2023, Statul Major al Forțelor Terestre l-a desemnat pe caporalul Marcel Vișa câștigător al trofeului "Omul Anului" la secțiunea "presă, film și literatură".

Revenind la Volumul "Selfie", apărut în 2023 la Editura Cartea Românească, mărturisesc din capul locului că mi-a oferit privilegiul de a mă insera voluntar în cadru și de a zăbovi o vreme. Nici nu am sesizat când am ajuns la ultima filă, deoarece, cu fiecare click poetic, mai descopeream câte o ilustrată lirică, până când albumul s-a completat firesc, lăsându-mi doar nemulțumirea de a se fi încheiat prea repede.

Este cel de-al doilea volum al scriitorului, care s-a afirmat în multiplele ipostaze din care amintesc doar mecenatul din cadrul cenaclului său online "Jurnalul poetic", inițierea, alături de Biblioteca "Lucian Blaga" a minifestivalului "Stand Up Poetry" din Alba Iulia sau calitatea de membru în Uniunea Scriitorilor.

Divizat în 5 părți, "Selfie" incită cu fiecare poem.

Partea I - "Febra" - se dechide cu poemele tatălui, "Veioza" și "Tata se pregătește să moară". În primul, poetul pare să se situeze sub auspicii postmoderniste, recuperând elemente din realul cotidian, apelând la intertextualitate, fragmentarism, cultivând aluzia, ludicul, ironia. Veioza e simbolul dual, la mijloc de rău și bun, veghind viața, moartea, cunoscutul și transcendentul, căci plecarea părintelui se face "într-un acvariu de lumină". În frivolul cotidian, printre muștele din galantare, "orele de catifea" măsoară eternități, iar lumea e aruncată într-un "paradis în destrămare" blagian, în care însăși Divinitatea s-a dat bătută ("Dumnezeu ne-a pierdut la păcănele" - "Febra", iar "mașina de scris tastează "mesaje de dincolo" - "Ninge").

Partea a doua - "Valea Mor(ț)ilor" - anunță din titlu un joc al subtilelor conotații. Poetul se lasă pradă incursiunilor în adolescență, repetitivelor intenții ale sorei vitrege (Ang) de a pune capăt existenței, neliniștilor unei sexualități incriminatorii ca în poemul "Sara pe deal (tabără de pocăiți)": "Dumnezeu... / ...te iubește până când faci sex / apoi / ești pe cont propriu". Alte simboluri original valorificate sunt școala, biblioteca orășenească, muzica anilor 90 la walkman sau premonitoriul sfârșit al lui Duță Cerșetoriul ("Iarna asta Duță Cerșetoriul are să moară înghețat într-o / centrală dezafectată"; "el nu știe că va muri" - "Zlatna 90").

"zBucium", a treia secțiune lirică, are un debut aparent bucolic în poemul "Întoarcerea": "Casele de munte au pereții din lemn/ Strâmbi ca o îmbrățișare"). Dar pseudoidilismul se dizolvă rapid în banalul cotidian, redat aleatoriu prin imagini familiare, dar viu colorate pe retina cititorului: fuga de la școală, naveta cu "hardughiile comuniste pe 4 roți", epistolele de dragoste care "i-au uzat nervii și oasele" bătrânului poștaș. Adesea ludicul își pierde componenta ironică și alunecă într-un sarcasm dezarmant ca în "Veatza la țară" subintitulată "probleme existențiale" sau ca în reiteratul paradox al unei nașteri guvernate de blestem din poezia "M-am născut mereu în același loc". În singurătate, creatorul agrest își suflecă mânecile și confesează gestația operei, mărturisind truda neștiută, turnată în forme artistice îndrăznețe: "cu mânecile suflecate mi-am scris poemele pe podeaua casei". Ceea ce n-a trecut de cenzura timpului este "borhotul poemelor nescrise" care "curge la vale", filtrând orice imperfecțiune ("Mașina timpului -zBucium 2023").

"Stol de drone deasupra parcului" este penultima și cea mai amplă parte a volumului, totalizând 19 poeme. Selfie-ul de acum pare unul mai răbdător, căci "bisturiul" poetului face tacticos autopsia vieții. E timp chiar și pentru eroare, fronda dictează războiul normelor, iar ființa își caută ipostaza ideală ca în "Rimake": N-ai nimic de pierdut, ai timp să greșești / Noua ta versiune, remake-ul perfect".

Las plăcerea cititorului de a descoperi fiecare poem în parte. Autorul va ști să vă conducă printre stihuri cu măiestrie. Reperele contemporane, chiar religioase uneori, spațiile cotidiene (gara, vagonul de tren, parcul, cafeneaua) sau cele virtuale (Facebook-ul de pildă, ca în poezia "Dulceatză" - "A fi sau a nu fi online, asta-i dilema") sunt valorizate într-o manieră inedită, personală ("Trenul e condus de Isus / Cred în tot ce se vede de sus" - "Băicoi City").

Ultima parte - "Despre morți numai de bine" - crește cotele sarcasmului, iar lumea e asimilată unui "abator imens". Poetul disecă și autopsiază, e cioclu și antreprenor, manevrând cu dibăcie macabrul și grotescul ("Am deschis o spălătorie de morți, / Au venit cu miile, așezându-se la coadă" - "O simplă afacere").

Evidențele existenței sunt magistral valorificate liric și în ultimul poem - "Un mort îți lipsește doar ziua, noaptea oricum ar fi dormit".

Cu îngăduința poetului și acordul tacit al lectórilor, intru și eu în lirica ludică și unesc punctele poetice, la capătul unei lecturi captivante.

"În Febra creației

până și Valea mor(ț)ilor

răsuna de zBucium.

Poetul asculta liniștea,

privind

Un stol de drone deasupra parcului.

Cuvintele erau chemate la Înviere.

Despre morți, numai de bine!"