Cătălin Ghiță, Receptarea lui Wiliam Blake în România, Aius, 2024

Cunoștințele publicului român despre opera demiurgului londonez (nimeni altul decât Wiliam Blake) sunt, chiar și în perioada contemporaneității, destul de firave, instabile. Acest handicap cultural al receptării se datorează atât perioadei comunarde, cât și cantității destul de reduse de studii pentru publicul larg. Poate că ne-am creat destul de multe speranțe ca, după perioada de grație 1989, să beneficiem de un val destul de considerabil a așa-zisei literaturi de sertar (fie că vorbim de opere literare, fie de studii hermeneutice sau studii ale receptării). Faptul că nu s-a întâmplat astfel – fiind mai mult sau mai puțin o iluzie, o așteptare mesianică neîmplinită – demonstrează că acea perioadă dictatorială i-a transfigurat nu atât în pigmei, cât în eunuci. La urma urmelor, nu te putea reține nimic să fabrici o mână de texte și studii, în speranța, chiar goală, că un individ le va descoperii și, implicit, le va lectura după dispariția ta fizică.

Foarte puțini critici și teoreticieni literari au reușit să simtă "gustul libertății", să aibă un nou vizionarism, să aspire la noi perspective, pe care să le transforme în tomuri valorase pentru mediul academic și, evident, pentru publicul larg: preferă să se claustreze în ceea ce numim "masturbare intelectuală" (o problematică destul de gravă a secolului al XXI-lea, când informațiile și studiile marilor universități occidentale sunt la fiecare pas), adică reia și rescrie aceleași teorii vetuste lăsând să scape ca prin urechile acului subiecte destul de ofertante.

De aceea, o întreprindere precum cea oferită de profesorul universitar și criticul literar Cătălin Ghiță e mai mult decât meritorie, întrucât și-a propus să aducă în atenția publicului român și, în același timp, a spațiului nostru cultural-literar o imagine meritorie și proaspătă a vizionarismului excentric al poetului londonez Wiliam Blake, dar de această dată, așa cum este receptat de optica spațiului românesc: "The Reception of Wiliam Blake in Romania" (Receptarea lui Wiliam Blake în România).

Microvolumul, împărțit în trei capitole (convențional numindu-le), reprezintă un studiu antrenant de estetică a receptării, ce are la bază articole și eseuri publicate inițial în revistele academice anglo-americane. Singurul cusur pe care-l prezintă volumul e faptul că redă foarte puțin din personalitatea autorului; suntem obișnuiți, cel puțin moi-même, cu tomuri în care limbajul e destul de ascuțit și ironic, precum scandaloasa, dar realista Istorie ironică...

Primul capitol, Keeping a Humane Vision in Times of Trouble: The Reception of William Blake in Romania ("Păstrarea unei viziuni umane în vremuri de necaz: receptarea lui William Blake în România"), care e și cel mai consistent, fiind la rândul său alcătuit din trei părți, pornește la drum cu ideea cum cultura română "a întârziat să îmbrățișeze (sau cel puțin să dezvolte curiozitatea) pentru valorile culturale britanice în general și vocile poetice" (p. 15.). Manifestările in statu nascendi cu privire la receptarea lui Blake în spațiul nostru au la bază două postulate: 1) publicarea primelor două cânturi ale lui Don Juan în 1847 (grație principalului poet și savant al romantismului românesc, I. Heliade Rădulescu); 2) un secol mai târziu, adică în anii 1920, apar întreprinderile disperate de a prezenta demiurgul londonez spațiului românesc. Această tardivitate a receptării lui Blake se datorează aplicării noastre cultural-literare, încă din primele lumini ale veacului XIX, către moravurile franțuzești, ce au "atins apogeul în versiunea românească a perioadei Belle Epoque (1900-1916) și între cele două Războaie Mondiale (1919-1939), și nu s-a diminuat decât în 1944-1948, când cultura rusă a fost forțată asupra intelectualilor români, din motive politice, sociale și economice evidente" (p. 17.).

De fapt, Cătălin Ghiță subliniază în prima parte ce compune acest capitol (pe care o vom denumi "prolog"), nu ideea de colaps al culturii franceze în receptarea culturii anglo-saxone, ci de ideologie atotputernică a partidului comunist de a transfigura statul "într-un autor colectiv sui generis de manifeste literare care susțin ideologia realismului socialist" (p. 23), care a oprit receptarea nu doar a operei lui Blake ci, dimpotrivă, aproape a culturii-literare occidentale în general. În altă ordine de idei, perioada comunardă a respins dacă nu total, cel puțin destul de sever valorile Occidentale, în favoarea unui naționalism bolnăvicios și, implicit, a ideologiei socio-politice. Acest fapt a condus la un genocid cultural în masă; ruperea totală de occidentalism a pus cultura în fața unui pluton de execuție, lăsând-o fără niciun fel de suport. De aici, cunoștințele destul de firave ale culturii Occidentului, disperarea de recuperare.

Receptarea și influența lui William Blake (fie ca scriitor, fie ca artist vizual) asupra culturii românești s-a produs după perioada 1989 (marele "boom" în consolidarea nu doar a receptării culturii Occidentului, ci și a propriei culturi), întrucât apar un număr mic, dar destul de promițător, de teze de doctorat, studii independente despre opera artistului londonez și, implicit, un număr tot mai mare de traduceri din cărțile sale iluminate. Astfel, autorul în The Reception of Blake’s Visual Art, The Reception of Blake’s Verbal Art: Criticism, The Reception of Blake’s Verbal Art: Translations și, în final, The Future of Blake Studies in Romania își calibrează pana asupra a două domenii principale, critica și traducerile, luând în considerare, după cum el însuși afirmă, "influența sa asupra culturii românești, văzându-l ca artist atât textual, cât și vizual" (p. 25.).

Prima parte, The Reception of Blake’s Visual Art, aduce în discuție cel mai important catalog de gravuri ale artistului londonez, intitulat Grafica lui William Blake, ce include reproduceri destul de fidele ale cărților iluminate a lui Blake și, mai mult de atât, face o critică destul de antrenantă și exhaustivă atât asupra studiului introductiv al istoricului literar de prim rang, eseistului și traducătorului Dan Grigorescu, cât și articolului lui Mircia Dumitrescu, care a fost influențat, într-o oarecare măsură, de grafica lui Blake.

Partea a doua, The Reception of Blake’s Verbal Art: Criticism, face o prezentare critică destul de complexă asupra celor mai proeminente "încercări" de cercetare, care sunt destul de variate ca sferă și funcție; ele variind de la istoricism la cercetări de psihanaliză și neuroștiințe. De asemenea, în The Reception of Blake’s Verbal Art: Translations, avem o analiză critică, însoțită de obiecții destul de pertinente, asupra traducerilor din opera artistului londonez, care pornește de la perioada de grație 1989.

Și, în final, The Future of Blake Studies in Romania aruncă o privire comparatistă asupra studiilor utilizate în universitățile de stat și, implicit, private; Cătălin Ghiță remarcând aici câteva lucrări de excepție, din mediul privat, ce merg aproximativ pe aceeași linie ca cel de stat.

Așadar, primul capitol schițează, în linii mari, ideea că opera lui Blake a cunoscut în spațiul nostru suișuri și coborâșuri. Cu toate că opera și romantismul vizionar ale artistului londonez au dat dovadă de începuturi tardive și destul de șubrede, au avut o influență proeminentă la nivel cultural.

Al doilea capitol, William Blake’s Black Bible as a Spectacle of Doom... ("«Biblia neagră» a lui William Blake ca un spectacol al pieirii..."), se concentrează asupra principalelor trăsături oferite de piesa radiofonică Biblia neagră a lui William Blake. Autorul aduce în discuție aici ideea că spectacolul constituie un fel de remodelare spirituală complicată, dar incitantă a universului mitologic complex și adesea derutant al lui Blake; toată această reelaborare este întreprinsă prin intermediul unor forme de expresie profund sincretice.

Ultima capitol, The Reception of William Blake in Romania: Essential Timeline ("Receptarea lui William Blake în România: cronologie esențială"), remarcă, după cum spune însuși titlul, o cronologie esențială asupra celor mai demne studii și traduceri ale operei lui William Blake, care ajută cercetătorii, studenții și chiar publicul larg să decidă ce tomuri să consume pentru a ajunge la o comprehensiune moralizatoare a operei demiurgului londonez.

În chip de concluzionare, pot spune că încetățenirea, naturalizarea lui Blake în arealul românesc este și astăzi un proces în plină desfășurare, cu "un viitor academic promițător" (p. 57.). Studiul de față, deși destul de mic ca dimensiune, e destul de informativ și sinuos documentat; fapt ce permite consolidarea unui nou demers hermeneutic al receptării. Astfel de întreprinderi hermeneutice cristalizează un fel de joc de oglinzi foarte interesant (un caleidoscop de autoimagini și heteroimagini) și ne ajută să ne obiectivizăm, să ne privim din afară, să evadăm, poate cel mai important lucru, din acest etnocentrism pe care uneori nici nu-l sesizăm.