
Prima revistă de creație hibridă, înființată de Doina Ruști, pe 24 februarie 2020.
Editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune

Vineri, 04 octombrie a.c., începând cu ora 18:00, în Piața Mihai Viteazul din Municipiul Târgoviște, Primăria orașului, în parteneriat cu Școala Gimnazială Coressi și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, organizează o nouă ediție a evenimentului "Marea Dictare".
Organizat pentru a celebra Ziua Mondială a Educației, evenimentul îi va aduna la un loc pe toți cei dornici să mențină vie bucuria scrisului de mână, participanții urmând să scrie un text dictat de către scriitoarea Doina Ruști.
La ediția de anul trecut au fost prezenți peste 300 de târgovișteni, iar cei care vor să participe și în acest an se pot înscrie cu ajutorul link-ului de pe afișul de mai jos.

Sursa: Gazeta Dâmboviței
Ciprian Handru este exeget cu studii aprofundate în literatură română, după un master lai Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, și-a continuat activitatea academică ca doctorand la Universitatea din București, pregătind o teză sub îndrumarea profesorului univ. dr. Ion Bogdan Lefter, dedicată prozei contemporane. A publicat articole în volumul colectiv Un dicționar al exilului feminin românesc și în Infernul cotidian. Imaginarul bolii în literatura română, ambele coord. de Emanuela Ilie. Pe lângă acestea, a mai semnat numeroase articole, exegeze și cronici dedicate prozei actuale, dar și proză. Este redactor la revista Ficțiunea, unde ține două rubrici: Lecturi contemporane. O listă inegală și O întrebare, mai multe răspunsuri.