Geo Moisi, Sub acoperire. În numele dreptății, LiterPress Publishing, 2023

Volumul lui Geo Moisi, Sub acoperire. În numele dreptății, nu lasă cititorului nicio îndoială cu privire la subiectul tratat de autor. Iar pe parcursul cărții autorul nu dezamăgește: nu face nicio abatere de la tema anunțată încă din titlu. Povestea debutează în tonul folosit în manualele facultăților de drept, și încă de la temelia care stă la baza unui stat democratic: dreptul constituțional. După ce enumeră puterile în stat, autorul, cu același ton telegrafic potrivit poveștii ce urmează să se desfășoare, anunță că se va axa pe cea de a patra putere în stat, și anume presa.

Astfel debutează povestea lui Gelu Modișan, jurnalist într-o Timișoară acoperită de o iarnă descrisă filmic, pe fundalul căreia se desfășoară acțiunile personajelor care participă la construirea poveștii: oameni din presă, din poliție, din spitale, și, implicat într-o mișcare subversivă contra corupției, chiar Procurorul General al României, Anca Vodrescu. Totul într-o cursă acerbă după adevăr, pe un drum sinuos presărat cu asasinate sau tentative de asasinat.

Deși am citit cartea în urmă cu ceva timp, nu a fost nevoie să-i redeschid paginile pentru a-mi aminti numele personajelor - o dovadă că acestea rămân în mintea cititorului precum personajele filmelor de acțiune din perioada anilor ’70 - ’80. Cititorul ar putea cu ușurință să și-l imagineze pe Sergiu Nicolaescu jucând rolul unuia dintre personajele angrenate în lupta continuă și epuizantă contra corupției autohtone.

Povestea, cu acțiune liniară, fără nicio deviație de la firul narativ principal (și unic) pe care autorul alege să-l desfășoare, nu plictisește. Stilul scrierii este suficient de lejer astfel încât să lase loc evenimentelor să se dezvolte fără acrobații stilistice, reflecții filosofice și complexitatea (uneori inutilă) a altor scrieri de gen. Este o poveste polițistă aparent, dar este mai mult de atât: treptat, prin introducerea a noi personaje și întâmplări în siajul acțiunii principale, autorul lărgește treptat tabloul astfel încât, în urma unor tentative de asasinat, de mușamalizare, de șantaj, cititorul ia cunoștință despre organizarea complexă a încrengăturilor mafiote existente pe plan local în Timișoara, cu întindere în plan politic până la București și, se sugerează, chiar dincolo de granițele țării.

Acțiunea se desfășoară rapid, iar cititorul participă la fiecare gest al acțiunii personajelor: nu este uitat niciun scrâșnit de roată în zăpadă, niciun gest specific legat de tabieturile și personalitatea fiecărui personaj, toate amănuntele pe care ochiul le-ar putea percepe automat într-un film sunt redate în cel mai mic detaliu.

Personajele sunt bine conturate, iar unele scene reverberează în mintea și starea cititorului după închiderea copertelor. Autorul recreează cu îndemânare atmosfera păturii marginalizate de la marginea orașelor românești într-o scenă care se întipărește pentru multă vreme în imaginația cititorului: "Mirosul de băutură proastă, fum de țigară și transpirație îi lovi puternic, în contrast total cu aerul rece de afară. Trecură prin perdeaua de mărgele îngălbenite și-l văzură imediat pe Angel. Garajul fusese transformat în birt, o dugheană de cincisprezece metri pătrați, cu pereții de beton acoperiți de postere cu femei în lenjerie intimă, în care proprietarul înghesuise trei mese rotunde din plastic și nouă scaune pliabile, pentru copii. În capătul garajului, în colțul drept, se aflau două frigidere cu bere ieftină, iar pe perete erau prinse trei rafturi pline cu sticle de vodcă și alte băuturi spirtoase la fel de ieftine, îmbuteliate în sticle acoperite de urme de degete și fără să aibă vreo etichetă. Proprietarul, care era în același timp și barmanul garajului-birt, stătea rezemat de perete, privind la televizorul sport ale cărui culori erau toate o nuanță de galben. Urmărea știrile, dar cel mai probabil se baza doar pe difuzor ca să priceapă. […] Informatorul lui Gelu îi dădu un cot bărbatului din stânga sa și-i făcu semn să plece la altă masă, de parcă, depărtându-se la șaizeci de centimetri, n-ar fi putut auzi discuția care urma să aibă loc. Angel îl privi întrebător pe jurnalist, lăsându-și colțurile gurii să cadă într-o grimasă disprețuitoare. Arătă din cap către cele două scaune libere de la masa sa.

— Beți ceva? Din motive de spațiu și logistică, bem berea direct din doză. Pentru tărie, avem fiecare paharul lui, cu care venim de acasă. Daꞌ aveți noroc pentru că doi bețivi și-or uitat aseară paharele aici. Nu-s spălate, că vedeți că nu-i loc și de chicinetă în dugheana asta, dar io cred că în sticlele luꞌ Gogu îi alcool pur în care nu trăiește niciun microb." (Gelu Moisi, Sub acoperire. În numele dreptății)

Acțiunea se desfășoară pe principiul bulgărelui care, odată pornit la vale, nu mai poate fi oprit, devenind din ce în ce mai mare și mai amenințător, lăsând cititorul să descifreze pe cont propriu un final construit pe tot parcursul poveștii.

Sub acoperire. În numele dreptății este un volum în care acțiunea de roman polițist se împletește cu redarea credibilă a personalității personajelor în acest context, iar povestea reușește să livreze cititorului ceea ce se angajase să facă încă din titlu: să creeze o atmosferă de roman polițist și o acțiune care prinde cititorul în angrenajele ei până la finalul poveștii.