Alexandru Ceban, Căutarea. Multe nu s-au spus. Subsolul, Presa Universitară Clujeană, 2024

Ce este o nuvelă? Sau care sunt diferențele dintre nuvelă și povestire? Întrebările sunt valabile pentru cititorii de limbă română, iar răspunsurile sunt adesea deconcertante. Având în vedere deconstructivismul lui Derrida, cred că ar fi mai adecvat să mă întreb cum pot fi reconstruite conceptele de: text literar, text[...] etc., dacă tot ceea ce anterior părea să fie separat prin "criterii": este reductibil la (termenul) discurs. Iar cazul lui Alexandru Ceban, un proaspăt debutant în colecția ,,DeMontat", 2024, se poate situa în mai multe perspective, de la impostarea ramei unui short story, până la un complet "libertinaj", exagerat pe alocuri, dar echitabil (v. Căutarea).

Deși cartea conține proză și dramaturgie, vămile speciei sunt neinteresante în fața acuității și precocității literare (adesea incredibile) ale autorului.

Proza, care deschide volumul, fixează un ton înalt pentru textele viitoare. Căutarea impresionează prin gradul ridicat de biografism și inovație, nu în materie de tehnici literare sau naratologice (altminteri, este folosită construcția de tip jurnal, cu multe analepse, care întrepătrund sau uneori obosesc narațiunea), ci prin tematica prozei, după părerea mea, total străină cititorului român.

Cred în importanța detaliilor. Detaliul înseamnă muncă și cizelare. La scară largă, Căutarea nu diferă în structura sa de un jurnal de cazarmă sau de război, povestirea fiind despre Legiunea Franceză.

La început am presupus că proza va păstra același stil minimalist, cu fraze laconice; că deznodământul nu va întârzia să se producă. Adevărul este că miza prozei a fost dezvoltarea lumii interioare a protagonistului în defensivă continuă și împotriva obstacolelor grele ale antrenamentelor și interacțiunilor (alteori la fel de grele) cu oameni de etnii și mentalități diferite, protagonistul fiind o fire introvertită prin excelență. Povestirea, deși neterminată, înjgheabă o idee incontestabilă și foarte simpatic demonstrată, pe care o duce până la ,,finalul" textului: oricât de ,,insalubru" ar fi cazanul în care fierbi, poți găsi și acolo oameni; peste tot sunt oameni.

Nu lipsesc ,,gafele", ca să le spun așa, desprinse direct dintr-un film de comedie de mâna a treia, care lasă un sentiment ambivalent. Umorul subtil construit este ,,trimis după țigări" de scenele cu digresiuni paraliterare, cum ar fi cea în care prostia unui camarad (Melman) este descrisă pe parcursul a două pagini, care sunt greu de parcurs, chiar dacă cartea este în format minion.

Cu toate că proza pare seducătoare prin caracterul neobișnuit al temei, talentul real al lui Ceban nu constă în a crea povestiri. Să vă explic de ce: Ceban vine din zona teatrului, cu o diplomă în Teatrologie, iar dramaturgia i se potrivește mănușă. Piesele Multe nu s-au spus și Subsolul sunt texte memorabile, cu substraturi multiple.

Prima piesă constituie un mod alternativ de a descoperi lumea satului contemporan. Stil îndepărtat și, în același timp, totuși, atins de dramaturgia lui Druță, care, cred eu, se datorează exclusiv limbajului.

Chiar dacă unele scene pot părea previzibile sau șablonizate, necesitatea acestora este evidentă, altfel puzzle-ul ar fi părut neterminat. În fine, nu pot să nu menționez scheletul piesei, situat într-o multitudine de planuri temporale. Jocul cu ,,busola timpului" conservă parcurgerea antrenantă a textului, fără să deruteze, deși nu-mi pot imagina cum această alternanță ar putea fi pusă într-un spectacol.

Alexandra Felseghi, în prefața cărții, menționează războiul ca fiind ,,firul roșu" care leagă textele, desigur. Totuși, pregnantă se dovedește a fi tema omului în confruntare cu impasuri, de natură personală sau exterioară.

Subsolul are capacitatea de a răvăși și șoca, împingând cititorul spre o a doua lectură, pentru a simți întreaga amploarea a dramei psihologice, cu mici elemente de horror, de-a dreptul descumpănitoare.

Probabil, una dintre cele mai interesante apariții. Într-un format care poate fi citit oriunde. Un volum al unui artist, dublat de o conștiință teoretică, cu o lume înghesuită între coperți.