Revistă print și online
Revista Ficțiunea • 208 / 118 (serie nouă) / iulie 2025
Călătorie de nuntă
Elena-Brândușa Steiciuc
Vacanță pe Coasta de Azur în perioada Ocupației: cea mai fascinantă poveste din romanul lui Patrick Modiano Voyage de noces (Ed. Gallimard, 1990; Călătorie de nuntă, Ed. Univers, 1996), pe care l-am tradus în perioada doctoratului, la îndemnul "împărătesei Irina". Pentru că, în sinea mea, așa ...
Contesa Greffulhe – muza artelor în orașul luminilor
Iulia MICU SIMUȚ
Cartea dedicată contesei Élisabeth Greffulhe (1860 – 1952) semnată de o pariziancă, biografă celebră, Laure Hillerin, cuprinde mărturii extraordinare despre viața celei care a fost supranumită "regina Parisului" și care, a ...
Ecaterina Lupu: Geografia preferată a vacanțelor mele este singurătatea
ZENOB
Când îți crește nasul, înveți să citești
Marius NICA
Îți mai aduci aminte când prima zi de vacanță era duminica? Când, la vârsta copilăriei, acea zi îți era împărțită în două zone foarte clar delimitate de Gala desenului animat? Într-o zi ca aceea am descoperit că există ceva poate și mai interesant decât cele 10 minute cu motanul cel nesătul și șoric ...
Pueblo Blue
Celia TRIFAN
E noiembrie în Amsterdam; un noiembrie mai adânc, mai umed decât cel din București. Norii s-au descusut, plouă continuu, mărunt. Între pereții apartamentului-gazdă, ea stă contorsionată pe canapeaua verde, îngustă – o piesă de mobilier neimpresionantă, recent cumpărată, învelită de o stofă ieftină c ...
Verbe. 67. Pierdut
Petre NECHITA
Am pierdut cheile de la apartament. Stau cu fruntea lipită de vitrina cofetăriei și mă holbez la tortul cu morcovi și cremă albă, expus pe un suport care se învârte. Mai în spate, la bar, espressorul pufăie și scoate un nor de aburi. Simt mirosul de cafea, de boabe zdrobite, și dulceața prăjiturii, ...
Îmi construiesc timpul
Paul-Daniel GOLBAN
Îmi construiesc timpul
Prin a culege flori
Și a arunca buruienile.
Îmi construiesc timpul
Prin a culege fructe
Și a arunca tot ce e rău
Și vechi
Și stricat.
Acest timp mă va aduce mai aproape
De moarte
Și de Dumnezeu
Și de Paradis.
Din volumul *Das l ...
Când soarele toarnă peste lume jar sau renașterea Teatrului din propria cenușă
Ana IONESEI
În Noaptea de Sânziene, Mircea Eliade avansează o perspectivă inedită despre timpul concentrat al spectacolului și despre statutul actorului: "prin faptul că actorul întruchipează pe rând nenumărate personaje, el trăiește un număr considerabil de existențe și deci își consumă propria lui karma î ...
Un poem de Jennefer Cole
Dana PERCEC
Jennefer Cole
Out the kitchen window stands
the skeleton of a tree, just before
the tender green shoots shoot through
to live on a sapling’s scaffolding.
Two magpies fly about, inspect old nests
hanging empty, pull a twig, place it here,
move it there ...
Deznodământul nu contează: Haine din literatură
Fictiunea
Întâlnirea de marți, 8 iulie, a.c., organizată de revista Ficțiunea și MMB, Muzeul Vârstelor, este dedicată felului în care sunt "îmbrăcate" personajele din romane. Modă, personalitate, loc social, dar mai ales ce spun ele despre autorul cărții. Totul sub titlul Deznodământul nu contează.
Roxa ...
Zar sub pahar
Cristian D. ENE
Sincrotron biografic
Viața mea de foton
E un vis de abis;
M-am născut alergând
Cu pantofii de lac,
Cursa toată-i un vals,
Iar din urmele-mi fals
Topografic refac
Cochilie un gând: Că-s emis deja stins
Și lumina-i un zvon.
Soarta ...
Nici muncă, nici loisir. Vacanță
Nicoleta POPA BLANARIU
Peste respirația tihnită a casei, abia tulburată de vreun scârțâit de ușă, țârâit de telefon, târșâit de papuci sau murmur de voci, parfumul cafelei din bucătărie se plimba rotocoale și se topea într-o bură aurie, strecurată hoțește pe sub storurile trase mult în jos, de teama zăpușelii de la amiază ...
Viața Ruxandrei Balș
Daniel ANTOHE
Cu o singură zi înainte de sfârșitul lui septembrie, toamna strecura efluvii misterioase printre fagii de pe marginea drumului. Primele frunze căzuseră la pământ pe marginile potecii în mijlocul căreia un arici tocmai se făcuse ghem. Prietena din copilărie a Ruxandrei Balș ocoli vietatea, își luă in ...
Literatura fără pat și omul care a pierdut narațiunea
Laura LUPU
Am ținut în mână cartea Omul care și-a pierdut patul a lui Dani Macarie (Curtea Veche Publishing, 2025) de mai multe ori, fără să o deschid. Volumul (un debut literar) se înfățișează drept o apariție subțire, ce pare s ...
Tudor Dumitru Savu – negustorul de povești
Irina PETRAȘ
Să spun mai întâi că ideea de scriitor uitat mi se pare prelung discutabilă. Memoria istoriei literare garantează posteritatea valorilor exact așa cum băncile garantează depunerile. Dar o face după regulile Timpului, aplicând, firesc, funcția hordică – a hoardei –, cum o numea Marcel Moreau, cea ...
Fântâna
Johanna Scîntee
Simțeam că priveam pe gaura cheii viața italienilor și nu reușeam să deschid ușa și să mă prezint. Eram o fată simplă, fără trecut și fără viitor. Știam totul despre cum se face pâinea, dar nu mare lucru despre viață.
Aterizasem la Roma cu tot ce aveam, îngrămădit într-un troller de împrumut. Un u ...
Topurile Ficțiunea: Sabina Fati
Vera și Petre Nechita
Sabina Fati, născută în 1965, este jurnalistă și călătoare. La fel de bine, poate fi pus semnul egal între cele două ipostaze. Jurnalismul adevărat nu se face (doar) din fața unui calculator ori cu un telefon lipit de mână.
A studiat științele politice la SNSPA și a obținut doctoratul în istorie, ...
Un poem de Colm Scully
Dana PERCEC
And, But, If. These words and a dozen others
positioned in places of importance leading to ambiguity.
And was the first word, doubled its meaning.
But was the second, halving its worth.
If, a reaction to the preceding dilemma.
This contortion of letters ga ...
Verbe. 68. Tatuajul
Petre NECHITA
Niciodată să nu întrebi un om despre tatuajele lui.
Puștiul din dreapta pufnește în râs. Miroase a buricul pământului, a bani nemunciți, întorși cu lopata. Miroase a fundul lui taică-su, după care se ascunde. Intru în jocul lui. Iau mâna stângă de pe volan și îi arăt un cerc desenat pe antebraț. ...
Descoperiri arheologice excepționale
Cristina PĂIUȘAN-NUICĂ
Nu-i omorâți pe profesori!
Doina RUȘTI
Un profesor poate face în mod realist cam 8 ore pe săptămână. Restul sunt ore pierdute, adeseori, de vorbărie nocivă. A fi profesor nu înseamnă să ai doar logoree. Nu înseamnă să acumulezi informații de dicționar. Profesorul nu este Google.
Un profesorul este un om capabil să-l învețe pe altul.
...
Maya (M) Casimir
Iulia PANĂ
Casa părea un imens hambar din bârne mari de lemn vopsite în alb, cu acoperiș verde intens. O văzu de aproape și după o altă curbă a șoselei îi intră în rază și casa din toate fotografiile de pe site. Era o bijuterie tipic americană, model victorian. Aceasta era casa de oaspeți, locul de masă și de ...
space cakes
Dan Mircea CIPARIU
din Kiev în Berlin
rave & samba
rave efeminat acvamarin cu semințe și rădăcini de iarbă și mărăciniargonauții și soldații fumează cristale CBD în pictograma unui creaționist
generalii fumează trabuc
în psihodrama unui perfecționistfrunze na ...
Marea doamnă
Rodica BRETIN
Albastrul nu era deloc culoarea mea. Totuși, când tanti Stela a ales pentru viitoarea mea rochie o nuanță bleu-ciel am zis da, apoi am răsfoit cu prefăcută atenție revistele Elle, Neckermann și Vogue pe care mi le-a pus în brațe – numere vechi de un an în țările lor, ultimul răcnet al modei la ...
Zoom: trei romane de răsfoit
Marius NICA
Vlad Zografi, Insula de apoi, Humanitas, 2025
Așa cum anunță autorul, romanul închide ciclul format din Efectele secundare ale vieții, Șapte Octombrie și Supraviețuire. Scris într-un stil realist incisiv, cu detalii ce ating uneori grotescul și marginalul existențial, Insula de apoi este ...
Spumă de căpșune
Geo MOISI
Când orașul nu și-a mai încăput în propriile granițe, s-a revărsat peste câmpurile care îl încercuiau nevinovate. În mijlocul acestor câmpuri, nu la fel de nevinovate păreau zecile de construcții lăsate de Ceaușescu, de la fabrici de pantofi, la ferme și sere. Cele mai multe dintre acestea au stat n ...
Un poem de Karen Gemma Brewer
Dana PERCEC
The children I leave behind are words
Words that hold my thoughts and dreams
Dreams of love, nightmares of sorrow
Sorrow shared on white in black
Black as tea that’s steeped too long
Long shadows strained in shady lines
Lines that catch all fish in rhyme
Rhyme ...
Verbe. 69. Trecerea
Petre NECHITA
Lua cu penseta câte un fapt, o amintire, un detaliu și le așeza, le ordona. Era obligat să le numere, să le analizeze.
Iată! Sticla rotundă, mudară, a semaforului. Un roșu spălăcit, de mere necoapte. Dar roșu! Dungile albe de pe asfalt. Privirea aruncată înspre dreapta. Nicio mașină pe sensul ăla. ...
Poemele străzii: Gelu Diaconu
Ligia PÂRVULESCU
Gelu Diaconu
este cel de-al patrulea invitat la Poemele străzii.
Gelu Diaconu (n. 26 noiembrie 1962, București) este poet, prozator și jurnalist cultural. A debutat publicistic în 2004, în revista Oglinda Literară, cu un grupaj de poeme. În 2006 a debutat în volum cu povestirea Fabian, apă ...
În câmpul de căpșuni
Ciprian HANDRU
Cei interesați de fotografie și – în același timp – de fenomenul migrației (și nu doar!) au putut vizita, în perioada 13 – 22 iunie, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), la Muzeul de Artă din Cluj, expoziția Plecat, semnată de fotograful Cosmin Bumbuț și jurnalista Ele ...
Obsesia vacanțelor
Carol Octavian SFETCU
Când am început să mă gândesc la vacanțele din cărți nu mi-a putut veni în minte decât un singur titlu: "Obsesie" de Clarice Lispector. O proză scurtă din volumul "Cea mai mică femeie din lume", publicat la Editura Humanitas Fiction, pe care am citit-o cu ani în urmă, și despre care știam că nu va r ...
Mykhali
Ștefan Pavăl
De ce este Raiul atât de strălucitor?
Personajul nostru mult iubit, mult așteptat, căutat de întreaga lume, este, în realitate, doar o muscă în lumea largă. Se crede o entitate fundamentală a orașului în care locuiește, dar, de fapt, luptă pentru a se menține la limita subzistenței intelectuale și ...
20 de ani
Eduard TĂNASE
-Sex, bătaie și un potop de cuvinte murdare! Așa se încheie povestea vieții mele. A bătut din palme, ca și cum ar fi șters cu ele tot trecutul.
-Nu așa ne-a fost înțelegerea. Vreau să te cunosc, vreau să știu.
,,Ieri m-a primit în stilul vampă, cu ciorapi negri de plasă, cu decolteul foarte expu ...
Grădina de pe Calea Victoriei
Monica ALEXANDRU
De ce ne place frumosul în artă și de ce este el efemer? Mă întrebam cu un prieten zilele trecute. Îmi puteam face o idee numai din cele citite și trăite, căci nu sunt o literată, ori școlită în ale filozofiei esteticului și nici foarte în branșa disciplinelor socio-umaniste. Frumosul pare a fi ta ...
Un interviu
Sorin-Mihai GRAD
—V-ați așteptat la asemenea reacții după prima apariție televizată?
—Nu a fost chiar prima mea apariție la televizor. A fost o știre și despre fondarea partidului nostru, mai la subsol, ce-i drept, între festivalul găluștelor și un concurs de pescuit, apoi scandalul cu vicepreședinții, când mi s-au ...
Jocuri de-a vacanța
Cristi NEDELCU
Fusese ideea Iulianei. Fata aia nouă de la marketing, care terminase, de fapt, Literele și despre care nimeni nu știa cum ajunsese să lucreze la o agenție de turism.
Ședința în care se discutau strategii de dezvoltare a ofertelor prin care să fie crescut gradul de fidelizare al clienților, precum ș ...
Povestea lui Teo
Andrei Atanasov
La câteva zile după cearta care aproape le-a distrus proaspăta căsnicie, Vanda s-a trezit în toiul nopții cu un ghem de durere în stomac. A decartat tot ce mâncase la cină, apoi s-a așezat înapoi în pat, transpirată și golită de energie, alături de un Vasile mut și confuz.
Așa a început bătălia ce ...
Péter Demény: Când scriitorul vrea să se povestească
Petre NECHITA
Vara trecută, prin grădina Casei Filipescu-Cesianu, în centrul capitalei, pluteau următoarele cuvinte:
"Iubind-o pe Mikuna, mi-am zărit conturul iubirii.
*Cât de mult m-am zbătut pentru această frază, în ambele sensuri ale cuvântului, sau mai degrabă în ambele istorii ale ei: atât eu personal ...
3300 de perechi de palme
Augustin CUPȘA
În josul pantei jcb-urile cu carcase galbene făceau ultimele eforturi înainte să se întunece, se învârteau și scoteau sunete stridente atunci când dădeau cu spatele, iar senzorul de distanță le semnaliza câte un bolovan sau câte o movilă, își zdrăngăneau brațele metalice și răsturnau fără pauză, în ...
Campare literară cu vedere la exil
Laura LUPU
Lavinia Braniște, Camping, Polirom, 2025
Au tot apărut aprecieri, comentarii, cronici despre cea mai recentă carte a Laviniei Braniște. Unele au fost detaliate, poate prea detaliate, alunecând spre zona rezumatului; și trebuie să spun, fără urme de ironie: jos pălăria pentru finețea observațiilor ...
O altfel de vacanță sau cum o vară și o boală pot (sau nu) să schimbe vieți
Teodora BALAN
Vacanțele de vară la care ne gândim de obicei includ călătorii, cărți, plimbări, natură, terase, muzee sau pur și simplu lenevit pe canapeaua din living. Alteori, o vară poate schimba cursul vieții, iar T ...
Verbe. 70. Vânzătorul
Petre NECHITA
— Plasturi cu rivanol, brichete, bureți de vase...
Înainta șontâcăit prin tramvai, ca o umbră. Într-o mână ținea cele câteva produse jerpelite. Cealaltă forma un soi de contragreutate care se tot balansa și părea că-i ține, în picioare, întregul trup.
— Plasturi, brichete, bureți...
Privirea îi t ...
Un poem de Karen Gemma Brewer
Dana PERCEC
Ceredigion - grassland, rhos and mountain
Ceredigion - bordered by Teifi and sea
Ceredigion - farming and poetry
Ceredigion - home to the spirit of life
plough the field, spread the lime
sow the seed, return manure
mow the hay, reap the crop
fill the barn, comp ...
Festivalul Strada Armenească
Ionela Barbu
Festivalul Strada Armenească, 1-3 august: trei zile de muzică live, dialoguri culturale și identitate a diasporei armene în Grădina Botanică
Festivalul Strada Armenească anunță programul de la scenă pentru ediția a IX-a, ce se desfășoară în Grădina Botanică "Dimitrie Brândză" din București în primu ...
Lebăda turcoaz
Paul-Daniel GOLBAN
Pentru Ana Maria Bărbosu
Muza adormită
se trezește
în milieuri acrobatice
ca sunetul infinitezimal al unui fluture
înspre câmpia deschisă
de nivelul elementului.
Odată cu renașterea phoenixului
steaua ta
primește semnul maturității -
dintr-un pui de aur o frum ...