Am luat tramvaiul, autobuzul și iarăși autobuzul.

— Where are we going? mă întrebi.

— The airport.

— Why are we going to the airport on Sundays?

— To watch the planes.

Îți răspund în graiul în care s și z se spun adesea cu limba scoasă, iar la e deschizi câteodată gura ca peștii după aer. Mi-ai explicat, am ținut minte.

Taci. Trei pași ai mei la unul de-al tău. Când zici, Mâine e duminică, îmi pun hainele de cu seară la capul patului. Mă scol des, ca să aud negreșit când se deschide ușa ta către holul dintre noi—mare cât toată Hala Traian la un loc. Uneori merg cu tricicleta prin el. Când nu lucrezi tu acolo.

Înainte stătea în odaia ta un mut, care făcea focul în soba neagră din sufragerie. Deschidea portițele argintate. Punea lemnele. Adăuga hârtii și un strop de gaz. Privea și tăcea. Zile întregi. Într-o zi n-a mai stat. S-a făcut bursuc: așa mi-au spus, că s-a dus la zdup. Holul acela, de fapt, era prea mare ca să se încălzească vreodată. În afară de ziua când ai pus tu 33 de cuburi din lemn pe foc, și m-ai învățat să le număr. Iar eu ți-am spus basmul pe care mi-l făcusem singură. De ce, m-ai întrebat. Fiindcă pe celelalte le știu deja. Era despre omul de lemn care a tot căutat flacăra până ce a ars. La sfârșit ai adunat cenușa. În șemineul ăsta se face foc de peste două sute de ani, mi-ai zis. E mult, două sute de ani? te-am întrebat. E ca și cum străbunicul tău de acolo din tablou ar fi acum mai mic decât tine, iar tu ar trebui să aștepți să se facă el mare, să-l crească pe bunicul tău, să vină apoi mama ta pe lume... Ți-am adormit atunci cu capul pe umăr, peste cămașa albastră, mai caldă decât soba de pe vremea străbunicului meu.

Mă împiedic de o cutie de lemn pe caldarâm. O deschizi. E plină ochi cu poze mici, cu marginile zimțate.

— Timbre! te bucuri.

Avioanele se ridică unul după altul. Dar tu nu te uiți.

— Grecia—Rhodos! Vezi, acolo, lângă râu, trăia bunica mea.

— Erai acolo cu ea?

— Niciodată. Într-o zi o să mă urc într-un avion și n-o să mă mai întorc.

Mă sperie acele petice de hârtie.

— Paris. Stockholm. Uppsala. Istanbul. Londra. Leeds. Sulina!

Nu înțeleg cum să intre un avion atât de mare într-un timbru atât de mic. Am început alt basm în gând: despre avionul care o să ne ducă pe tărâmul de foc din umărul tău, pe care îl simt cu obrazul așa cum zvâcnește înăuntru, într-un loc despre care tu încă nu știi—dar eu, da.

(din volumul Ființe stranii)