Un interviu de Adriana Irimescu

Dragă Andrei Novac, ce înseamnă pentru tine "Brâncuși fără diacritice"?

"Brâncuși fără diacritice" este un proiect care operează într-un spațiu de tensiune între memorie culturală, reprezentare și pierdere. Punctul de plecare – aparent minor – al absenței diacriticelor din numele lui

Constantin Brâncuși devine aici un simptom al unei dislocări mai profunde: felul în care un artist fundamental pentru modernitate este simultan revendicat, simplificat și, în același timp, de propriul context cultural.

Cum te raportezi la Brâncuși? Ai crescut la Târgu-Jiu, alături de capodoperele brâncușiene, fac parte din imaginarul tău. Cum te raportezi astăzi la arta sa?

În ultimele decenii, Brâncuși a fost recuperat prin discursuri instituționale, expoziții majore și reproduceri infinite ale operei sale. Cu toate acestea, omniprezența aparentă nu garantează și o înțelegere autentică.

Dimpotrivă, ea produce o serie de distorsiuni — de la kitsch-ul obiectelor decorative, reproduceri la scară mare a operelor, până la instrumentalizări simbolice — care golesc opera de complexitatea ei inițială. "Fără diacritice" nu indică doar o eroare tipografică, ci o formă de amputare simbolică, o traducere incompletă, un decalaj între original și circulația informației în societatea contemporană.

Cum vezi expoziția Flaviei Lupu?

Instalația "tăcerea", realizată de Flavia Lupu, se înscrie în acest registru critic. Pornind de la "Masa tăcerii", unul dintre cele mai recognoscibile elemente ale ansamblului de la Târgu-Jiu, artista propune o reconstrucție

care subminează funcția originară a obiectului. Cele douăsprezece scaune, transformate prin inserția cuielor, devin inaccesibile, respingând utilizarea și anulând dimensiunea convivială a mesei. În același timp, intervenția introduce o tensiune fizică și simbolică, plasând obiectul într-o zonă ambiguă, între design și artă conceptuală, între omagiu și critică.

Această imposibilitate a așezării devine o metaforă a imposibilității de a "locui" cu adevărat opera lui Brâncuși

Crezi că în prezent Brâncuși nu mai poate fi "locuit"?

Da, cred că instalația e o metaforă a imposibilității de a "locui" cu adevărat opera lui Brâncuși, fără a o deforma, mai ales în contextul în care operele de la Tg-Jiu au suferit diverse mutilări în ultimele decenii (spălarea cu jet de apă a operelor de piatră, schimbarea configurației aleilor în cele două

parcuri, ciobirea operelor de piatră). Masa nu mai este un loc al comuniunii, ci unul al distanței și al reflecției.

Cum interpretezi aceste scaune fără utilitate socială, de comunicare ?

Elementele introduse (cuiele, prescurile) activează un registru ritualic, dar și unul ironic, sugerând o formă de comemorare care riscă să devină mecanică, golită de sens.

"Brâncuși fără diacritice" nu propune o recuperare nostalgică, ci o repoziționare critică. Este un demers care invită la o privire atentă asupra mecanismelor prin care cultura operează cu propriile sale simboluri, punând sub semnul întrebării nu doar felul în care îl citim pe Brâncuși, ci și felul în care ne raportăm, în general, la moștenirea culturală.