Pe Sebastian Teillier l-am întâlnit pe cheiul Dâmboviței. El m-a strigat: ia te uită, Zenob, încă mai trăiești! Nu ne-am mai văzut de mulți ani! Cum să nu, i-am răspuns eu, mă hrănesc cu poeme, foarte bune pentru sănătate, după cum știi. Nu cumva printre ele se află și ale lui Jorge Teillier? Bineînțeles, am confirmat eu, cele mai multe au rămas aici, într-o cafenea de pe chei. Cine intră, ia o gură bună  din cuvintele lui  și întinerește pe loc.

Dragă Sebastian,  nu de mult ai trecut pe la București. Cu ce treabă?

Întâlniri cu prieteni și foști colegi, dar și pentru că mi s-a făcut dor de orașul în care mi-am făcut școala.

Unde ai studiat?

Am absolvit Liceul Iulia Hasdeu, de unde am rămas cu amintiri foarte frumoase. Acolo am trăit toate emoțiile vârstei: am învățat poezii, am tremurat pentru note, m-am îndrăgostit și desigur am chiulit uneori, nu fără emoții puternice.

Apoi am urmat Facultatea de Biologie, la Universitatea din București.

Cum ai ajuns să traduci literatură română?

Cred că mi se trage din familie. Bunica mea maternă a fost romancieră. Scria romane de succes. Dar hotărâtoare a fost pentru mine influența tatălui meu, poetul Jorge Teillier Sandoval.

Unul dintre marii poeți contemporani chilieni. Am auzit că zilele trecute ai avut și un eveniment prezidențial legat de numele tatălui tău.

Este adevărat. Președintele țării noastre, Gabriel Boric Font, mi-a făcut cinstea să participe la un eveniment foarte emoționant pentru mine. Recent, Liceul Jorge Teillier a primit o nouă clădire, în  Lautaro, orașul nostru natal, iar președintele a venit la festivitate.

În fotografia de mai sus te îmbrățișează.

Normal, suntem nație latină, așa că…

Este un lucru exepțional când un președinte acordă importanță poeziei și scriitorilor.

Da, este un om care prețuiește literatura: i-am oferit și romanele românești traduse de mine: Craii de Curtea Veche de Matei Caragiale și Zogru de Doina Ruști, ceea ce i-a produs sinceră bucurie.

Dar nu am apucat să-ți răspund la întrebarea anterioară:  m-am apucat de tradus, impresionat de fraza mateină. Pe vremea facultății mele la București se vorbea mult despre romanul Craii de Curtea Veche. L-am citit și m-am îndrăgostit de stilul cărții. Apoi, ani mulți am tradus din aceast roman, într-un fel ca să păstrez legătura cu Bucureștiului. După aceea, am descoperit alte cărți, printre  care povestea lui Zogru, de care m-am atașat. Când a apărut versiunea chiliană, am urmărit cronicile, ca și cum ar fi fost cartea mea.

Ce faci în momentul de față, în afară de orele de la catedra ta de botanică a Universității din Chile?

Multe. În primul rând cercetare de teren, dar și multe studii de mediu. Uneori trag o fugă la munte, la ocean, ori la mama, care călătorește mult prin Europa și o prind rar.

Ce floare dintre plantele tale de studiu, lași aici pentru revista Ficțiunea?

Vă dăruiesc o Alstroemeria, crinul incașilor, ca să visați de iubire.

Ai fost în vacanță?

În principal, excursia la București a fost partea cea mai consistentă a vacanței din acest an. Și n-am stat doar în capitală, ci am vizitat alte câteva orașe dragi mie: Brașov, Bistrița.

Te așteptăm cât mai repede într-o nouă escapadă, pe malul Dâmboviței.

Promit să vin mai des, poate anual.